Motivație. Informație. Sănătate. Emoție. Sport. Psihoterapie. Vicii. Estetică. Mimetism. Educație. Nostalgie. Echilibru. Umanism. Autenticitate. Longevitate… Despre toate acestea, trecute prin filtrul prezentului, într-un interviu… maraton cu un multiplu campion al sportului și al vieții – psihoterapeutul și preparatorul fizic Dragoș Pavel.
Să poți ce știi, să simți ce este!
Este bine cunoscut și acceptat unanim faptul că mișcarea este unul dintre elementele-cheie ale sănătății fizice și mintale. Cu toate acestea, pare că sportul este un caz tipic de distanță mare între teorie și practică. Toți vrem să fim sănătoși, dar prea puțini facem mișcare. Culmea este că găsim pentru acest refuz o mulțime de motive. Cum ne găsim însă și motivația pentru a face sport regulat?
Psihoterapeut Dragoș Pavel: Spectrul motivațional este extrem de amplu. Motivația oferă individului direcție și sens și este un concept-cheie în performanța sportivă și în îndeplinirea unor obiective precum disciplina, perseverența, consistența, determinarea etc. Dar cred că atunci când ne referim la motivație este necesar să o corelăm cu un concept-titan, și anume conștientizarea.
Informațiile filtrate corect trezesc conștiența faptului că sănătatea trebuie abordată holistic, astfel încât, concret, să se traducă în menținerea stării de bine la nivel biologic și emoțional pe întreaga durată a vieții.
Efortul fizic susținut, dar și cel extrem, motivate de aspirații ancorate în plăcere, pot face parte din ansamblul sănătății generale. Astfel, mișcarea, odată organizată, structurată, planificată și, în special, personalizată, devine o unealtă. De bază – aș avea curajul să afirm. Imediat ce reușim să ne însușim conexiunea conștientizare-sănătate, devine ușor să integrăm sportul în viața noastră.
Statisticile cu privire la românii care practică sport în mod regulat sunt alarmante. Conform raportului Comisiei Europene elaborat la nivelul întregii Uniuni pentru anul 2023, România este ultima în clasament. Chiar dacă la nivelul întregii țări sunt mii de săli de fitness, Bucureștiul fiind lider, urmat de Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, foarte puțini români aleg să meargă la sală: doar 9%! De ce sunt românii atât de sedentari?
Dragoș Pavel: Mă consider un naționalist decent. Cifrele, da, sunt alarmante, însă au și justificări. Trăim un secol al vitezei – în goana lor după resurse, românii au căzut pradă unui perfecționism care prejudiciază. Aud deseori concluzii de genul «Dacă nu mă aleg cu pătrățele pe abdomen, mai bine renunț» sau «Sala nu este aproape și aș pierde prea mult timp», și mă refer aici la persoane care și-ar putea permite să rupă șase ore dintr-o săptămână.
O altă justificare este factorul financiar. Costul serviciilor raportat la venituri nu este accesibil. Un antrenor cu istoric și experiență poate fi greu de digerat, mai ales acum, când alternativele superficiale s-au înmulțit. Există, însă, aici, și o ironie – sumele cheltuite lunar de un fumător pe țigări și sucuri acidulate, adică vicii care îl otrăvesc, ar putea acoperi lejer costul unui ghidaj profesionist. Trebuie să spun că procentele mari din statisticile referitoare la consumatorii de tutun și sucuri acidulate din România mă tulbură, dar mă și ambiționează în crearea de proiecte.
Sigur că niciodată nu este târziu să începem să ne îngrijim de propria sănătate așa cum se cuvine. Ideal este însă ca startul să fie dat cât mai devreme. Institutul Național de Statistică ne arată că la grupa de vârstă 15-24 de ani, sport în timpul liber fac doar 20%. Pe palierul următor – 25-34 ani, ponderea scade la 11,0%. Credeți că această lipsă de interes este și rezultatul unei educații precare sau al unui mimetism păgubos?
Dragoș Pavel: În primul rând, în România, ecoul cultural al secolului în care trăim inclină balanța către interpretări și asocieri cel puțin bizare sau, brutal spus, infantile. Eroarea fundamentală este asocierea sportului cu esteticul, în timp ce indicat este să asociem sportul cu sănătatea, iar efectele de ordin estetic să fie bonusul. «Am venit să slăbesc», «vreau să dau burta jos», «am un eveniment și trebuie să arăt bine», «vreau să lucrezi aici și aici, că în rest sunt bine», «am o vârstă și nu cred că mai pot» și multe altele asemenea sunt declarații cu care m-am întâlnit destul de des. Lupta pentru repoziționare rămâne să fie dusă de relația antrenor-client. Procesul poate fi lung, însă statistica personală mă determină să mă declar optimist. 6-8 luni sunt suficiente pentru, în primul rând, o restructurare cognitivă și, apoi, o cultură corectă a corpului.
În al doilea rând, formularea educație precară este o sentință care doare, chiar dacă se aliniază cu societatea actuală din România. Fără a ignora statistica, cred, totuși, că este o problemă de nișă. Profesii în care se excelează atât în deținerea informației de specialitate, cât și la capitolul cultură generală, încadrează, surprinzător sau nu, oameni sedentari, ba chiar aflați pe drumul unor tulburări alimentare: dependențe de junk food, zahăr, gluten, alcool, steroizi și altele. Așadar, echitabil ar fi să vorbim de psihoeducație și de educația mișcării planificate. Astfel, împăcăm și „necunoscătorul cult“, și „neștiutorul la modul general”.
Cât despre mimetism… interesantă dilemă! Este important pe cine încurajăm sau promovăm noi, ca societate, știind bine cât de mult contează idolii, creatorii de opinie sau așa-numiții, mai nou, influenceri. În orice caz, mimetismul păgubos nu s-a născut în România. Termenul se pliază foarte bine și pe societatea vest europeană.
Dacă este să ne referim la puterea exemplului, sunteți omul potrivit în rolul de model pentru tinerele generații. Ați dobândit, ca sportiv, numeroase medalii și titluri de campion. Ați pătruns în elita sportului românesc înainte de majorat și ați rămas, după aproape un sfert de veac, la fel de dedicat performanței sportive, dar și profesiei de psiholog, pentru care ați îmbrățișat motto-ul „Să poți ce știi, să simți ce este!“. De ce această linie?
Dragoș Pavel: Aici și acum este un motto prezent în filosofie și uzitat în majoritatea abordărilor psihoterapeutice. Invită omul la experimentarea prezentului și, în același timp, la conștientizarea programelor automate cu rădăcini înfipte în solul copilăriei.
Pe alt palier se afla putința. Senzația competenței și a încrederii în sine ne propulsează pe toți spre starea de bine și, da, spre longevitate. Cristalizată undeva pe la vârsta de șase anișori, când copilul începe să aibă inițiative, încrederea în sine se construiește, în special, prin finalizarea sarcinilor sau îndeplinirea obiectivelor, indiferent de complexitatea acestora.
Aceste două noțiuni sunt integrate în motto-ul îmbrățișat de mine: „Să poți ce știi, să simți ce este“. Este ceea ce le doresc oamenilor – să aibă capacitatea să aplice ce știu, să practice, iar erorile să le folosească drept unelte, pentru ca apoi să poată. De știut, știm multe cu toții, însă cât putem împlini, oare? Iar despre a simți, ei bine, aici este vorba despre experimentarea clipelor în mod conștient. Calibrarea atenției pe ce este acum, pe ce se întâmplă aici, rămânând, totuși, bine ancorat în experiența trecută, poate aduce armonie ființei.
Mulți oameni sunt captivii lui „o să“ sau se lipesc de „dacă, oarecum, atunci“. Toate astea sunt o temniță adâncă, a cărei cheie o are fiecare ascunsă în sine.
Ați fost și ați rămas un om al sportului și un nume de care este legată performanța la cel mai înalt nivel. În România, doar 0,2% din adulți lucrează, sub o formă sau alta, în domeniul sportului. Desigur, și la acest capitol, România este ultima în clasamentul țărilor UE. De ce credeți că românii se orientează spre acest domeniu în număr atât de scăzut? Se poate spune că nu există ofertă din lipsa cererii? Sau lucrurile sunt mai complexe?
Dragoș Pavel: În cariera mea sportivă am fost, la un moment dat, jucătorul unui club din Franța. Acolo, la toate disciplinele de echipă există minimum trei ligi, dintre care primele două sunt profesioniste. Un jucător profesionist, după împlinirea vârstei necesare, are dreptul la pensie de stat, iar dacă există pauze între contracte, are dreptul, pentru aceste perioade, la șomaj. Dar problema este mai complexă. Pentru francezi, excelența în sport este politică de stat – de aici și rezultatele naționalelor la sporturile de echipă.
Într-o disertație pe care am elaborat-o în urmă cu 15 ani, scriam că „sportul de performanță este unitatea de măsură a sănătății unei națiuni“.
Suntem puțini în domeniul prevenției, aș spune. Factorul financiar nu este nici aici de ignorat – resursele alocate sportului de către stat, dar și de către mediul de afaceri privat sunt nesemnificative. Peste Legea sportului au trecut cu mare ușurință atâtea guverne… Rea-voință, incompetență?… Nu mă pronunț…
Ați avut în carieră cazuri în care s-a apelat în mod special la dumneavoastră în calitate de psihoterapeut, cu speranța că puteți construi împreună cu, să spunem, solicitantul, motivația de a începe practicarea exercițiilor fizice și apoi determinarea de a continua și de a atinge chiar anumite obiective? Cum vedeți simbioza psiholog – antrenor sportiv și cum credeți că o percep cei care vă solicită consiliere?
Dragoș Pavel: Confuzia de roluri scade eficiența sau chiar sabotează îndeplinirea obiectivelor. Am drept colaboratori atât antrenori, cât și nutriționiști și lucrez în echipă, așa cum am fost obișnuit, ca voleibalist, de la 10 ani, chiar dacă întâlnirea mea cu sportul de performanță a avut loc prima oară într-un bazin de înot, la 6 ani.
Ca regulă, clientul din cabinetul de psihoterapie nu este clientul din sala de sport și invers, dar există și excepții. Sunt implicat, acum, într-un proiect de suflet în care îmbin consilierea psihologică sportivă cu pregătirea fizică generală pentru doi sportivi, kick boxeri profesioniști. Acest proiect mă bucură foarte mult! Câștigăm!
În perioadele precompetiționale am lucrat cu sportivi de la discipline individuale, în special tenis. Echipele apelează rar sau superficial la serviciile de consiliere psihologică, iar sportivii mai inspirați fac alegerea singuri și vin la consiliere.
În ceea ce privește psihoterapia, aici nu se fac excepții. Le evidențiez clienților din cabinet, după caz, beneficiile sportului. Chiar am chestionare pentru evaluarea profilului psihologic sportiv, însă cine a intrat în cabinet pentru psihoterapie, așa va rămâne în relația cu mine.
Există transferuri de competențe de la scaunul psihoterapeutului la cel al antrenorului, dar delimitarea rolului în care ești învestit este imperios necesară.
Făceați referire, într-unul dintre răspunsurile anterioare, la o anumită influență oarecum negativă pe care secolul vitezei – și al tehnologiei, aș completa eu – o poate avea asupra unora care și-ar dori să facă mișcare. Suntem martorii ascensiunii aplicațiilor de fitness și wellness în rândurile amatorilor de exercițiu fizic. Sunt ele cu adevărat o alternativă viabilă? Cel mai probabil, există opinii pro și contra. Care este părerea dvs.?
Dragoș Pavel: Am participat, de curând, ca amator, la o cursă de ciclism pe o insulă din Grecia. O cursă grea, de 100 de kilometri, cu elevație mare, dar datele concrete despre dificultatea cursei nu își au rostul aici.
Foști cicliști profesioniști și cicliști juniori au rupt deopotrivă asfaltul într-un antrenament cu public. Ultra monitorizați tehnologic fiind, sportivii de performanță m-au făcut să mă simt bine. De ce? Eu nu am făcut nicio măsurătoare – puls, cadență, consum energetic… nimic! Mi-am cunoscut fiecare celulă din corp și m-am informat despre mine, trup și spirit. Rezultatul? Stări superbe în efort intens și euforie la final și după finish. E adevărat că atunci când am ajuns eu la linia de sosire, sportivii erau la premiere… M-a cuprins puțin nostalgia, însă amintirea performanței mele din volei nu își avea sensul acolo. În acest concurs, experiența și sănătatea erau scopul.
Înclin să sugerez că perfecțiunea este inamicul conștientizării, fără a exclude periodizarea, planificarea și disciplina.
Majoritatea aplicațiilor sunt bine puse la punct. M-am documentat – trebuia să știu! Funcționează să folosești algoritmi cu meticulozitate, însă apare riscul deconectării spiritului de la trăirea experienței. În sportul amator și de sănătate, obsesiile, extremele, suprasolicitările sunt de evitat. Bineînțeles că limitele sunt de depășit, însă echilibrul rămâne cheia.
În esență, ni se fură dreptul alegerii și al experienței. Cum, cât, când mă antrenez, dorm, mă hrănesc, mă îmbrac etc., toate sunt decise de o mașină, de un program lipsit de conștiință. Garantat, va funcționa dacă nu te abați, însă eu recomand umanismul. Deconectarea sinelui de la alegeri, în opinia mea, este de evitat, ca să nu zic că e un pericol. Sunt adeptul experienței simțite și înțelese clipă de clipă cu ajutorul științei ca unealtă, nu ca înlocuitor.
Este acum în vogă, în rândul vedetelor și, în general, al oamenilor cu potență financiară mare, să recurgă la scurtături în procesul de îndeplinire a obiectivelor. Tratamentele cu hormoni, steroizii, intervențiile chirurgicale, toate înclină balanța spre starturi furate și către artificial. Această valență de nenatural a procedurilor sau intervențiilor la care mă refer pot afecta sănătatea, fizică sau psihică, pe termen lung?
Dragoș Pavel: Aici simt că nu am suficient de multă experiență pentru a avea un cuvânt greu. Cert este că am văzut efectele devastatoare în cazul bărbaților și bâlciul exagerărilor feminine. Inclusiv depresii, episoade maniacale, deviații spre structuri paranoide și destule altele care fac parte din meniul efectelor secundare.
Onest vorbind, îmi pare rău când văd că unii oameni fac asemenea alegeri. Dar, până la urmă, este loc pe planetă pentru orice industrie, iar „selecția darwinistă“ este neîntreruptă.
Evident că există medici specialiști care știu ce fac și administrează cicluri cu efecte secundare reduse. Companiile farmaceutice sunt teribil de eficiente în orice, de la tratamente, până la afaceri… Dar câți ne permitem riscul? Oare avem nevoie să riscăm? Sunt întrebări pe care ar fi bine să ni le punem înainte de a lua o decizie în acest sens.
Cât despre… „cuțit“, doamnelor le recomand filosofia Coco Chanel, iar domnilor le spun Doamne, ajută!… Nu vă mirați, pentru că există o mulțime de domni care se supun unor intervenții nu de corecție, ci pur estetice.
DESPRE DRAGOȘ PAVEL, DIN… INTERIOR
„Venit în domeniul psihoterapiei din sportul de performanță, Dragoș Pavel oferă, ca specialist în tratarea problemelor emoționale, combinația optimă de forță motivatoare și înțelegere blândă a nevoilor clienților săi. Echilibrul provenit din convergența acestor două competențe reprezintă o ofertă greu de refuzat pentru cei care doresc în tratamentul lor psihoterapeutic altceva decât mângâieri inutile sau coaching agresiv. Dragoș este puternic orientat spre sănătate, concept complex care presupune mai mult decât funcționarea optimă a fizicului. Acest tip de orientare țintită și pragmatică face ca psihoterapeutul să fie eficient în abordarea sa, în care nu-și permite ritmuri nepotrivit de lente sau o atitudine laxă. Cu alte cuvinte, interesul maxim arătat rezultatelor duce la eficiența pe care o așteptăm toți de la procesul terapeutic.“ – Bogdan Papacostea, psihoterapeut
