„Acasă în siguranță”: Campania națională pentru protejarea locuințelor românilor, lansată de UNSAR și Antena 3 CNN continuă în Cluj
Conferința România Inteligentă ”Acasă în siguranță. Mai responsabili. Mai implicați. Împreună pentru locuitorii din Județul Cluj” va avea loc luni, 20 aprilie 2026, ora 9:30, la Centrul de Conferințe Univers (T), Amfiteatrul Terra, Strada Alexandru Vaida Voevod 53-55, Cluj Napoca și va fi moderată de Adrian Ursu, jurnalist la Antena 3 CNN.
Conferința este organizată de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) și postul de televiziune ANTENA 3 CNN, în colaborare cu Consiliul Județean Cluj și Centrul de Conferințe Univers (T) continuând astfel campania de informare privind importanța asigurării locuințelor.
Aceste conferințe, organizate în parteneriat cu autoritățile locale, sunt dedicate promovării siguranței locuințelor din România și aduc în prim-plan atât riscurile specifice fiecărei regiuni, cât și soluțiile prin care proprietarii își pot proteja casele și bunurile. Demersul include prezentarea măsurilor de prevenire a riscurilor, precum și evidențierea importanței asigurărilor pentru protecția împotriva dezastrelor naturale sau provocate de om, într-o țară în care 8 din 10 locuințe sunt încă neasigurate.
Subiecte de dezbatere:
· Județul Cluj între marile proiecte de dezvoltare și marile amenintari
· Analiza riscurilor cumulate: inundații urbane, incendii de vegetație, furtuni și alunecări de teren
· Zona rurală, cea mai vulnerabilă la amenințări
· Gradul de asigurare a locuințelor în județul Cluj. Câte locuințe sunt protejate și ce ar însemna financiar un dezastru pentru proprietarii neasigurați?
· Rolul administrațiilor locale din județ (municipii, orașe, comune). Ce pot face primăriile pentru a crește nivelul de protecție al comunităților?
· Inundațiile în judetul Cluj – infrastructură vs. schimbări climatice
· Riscul la incendii, amenințare permanentă. De la incendiile de vegetație, la imobilele distruse de explozii și șocul izbucnit din cauze imputabile
· Furturile din imobile și distrugerile de bunuri
· Asociațiile de proprietari – parteneri în prevenție. Cum pot deveni blocurile de locuințe un model de responsabilitate colectivă?
· De la informare la acțiune: ce obiectiv își poate asuma județul Cluj pentru 2026? Creșterea procentului de locuințe asigurate? Campanii anuale? Parteneriate locale permanente?
Conferința va fi transmisă în direct luni, 20 aprilie 2026, începând cu ora 9:30, pe platformele online antena3.ro, incomemagazine.ro, jurnalul.ro, precum și pe paginile oficiale de Facebook:
Antena 3 CNN: https://www.facebook.com/Antena3Oficial
Income Magazine: https://www.facebook.com/IncomeMagazin
Jurnalul: https://www.facebook.com/jurnalul.ro
Accesul la eveniment se face pe bază de invitație și confirmare prealabilă.