Tehnologiile emergente care identifică vârsta biologică a sistemelor de organe, prezentate la primul Congres Internațional de Longevitate de la București.
Vârsta calculată în funcție de data de naștere nu mai spune adevărul despre stadiul în care se găsește la un moment dat corpul nostru. Medicina longevității a devedit că organismul uman nu îmbătrânește liniar, uniform și în ritm constant. Dimpotrivă! Fiecare sistem vital al organismului uman își urmează propriul ritm biologic. La primul Congres Internațional de Longevitate de la București, organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, o pleiadă de cercetători de talie mondială au prezentat tehnologii capabile să măsoare această uzură invizibilă, organ cu organ. Se dovedește că, la 50 de ani cronologici, inima poate avea 60, iar rinichii doar 40 de ani biologici. Această nouă realitate medicală deschide largi orizonturi către tratamente hiper-personalizate, capabile să dea, bilogic, timpul înapoi.
Îmbătrânirea nu mai este o fatalitate, un declin uniform, inevitabil și complet ireversibil. Este un proces complex, eterogen, dar mai presus de toate, măsurabil și maleabil. Iar când știi exact cât de tânără îți este inima sau cât de obosit îți este ficatul, sănătatea nu mai poate fi asemănătoare unui joc de noroc, ci expresia unei științe exacte.
Pentru a înțelege revoluția care s-a produs în ultimii ani în domeniul longevității, trebuie mai întâi să facem distincția fundamentală dintre timpul cronologic și cel biologic. Vârsta cronologică este simplul număr al anilor scurși de la naștere, deci o cifră înscrisă în buletin. În schimb, vârsta biologică reflectă gradul real de uzură și îmbătrânire al celulelor și țesuturilor corpului nostru.
Această distincție esențială a fost detaliată la Congresul Internațional de Longevitate de la București de Sara Hägg, specialistă în epidemiologia îmbătrânirii la prestigiosul Karolinska Institutet din Suedia. Cercetătoarea a prezentat concluziile studiilor sale vaste despre vârsta reală a organismului, subliniind că doi oameni de 50 de ani pot avea profiluri complet diferite: unul poate avea un corp biologic tânăr, iar celălalt unul marcat de o uzură avansată, în funcție de starea de sănătate și de stilul de viață. Acest contrast devine și mai evident în studiile pe gemeni, un instrument central în epidemiologia îmbătrânirii, demonstrează că variațiile de vârstă biologică nu sunt dictate exclusiv de genetică, ci de interacțiunea complexă dintre gene, mediu și comportament.
„Începem să observăm modificări de organ și de funcție legate de îmbătrânire. De exemplu, funcția pulmonară începe să scadă aproximativ de pe la 25 de ani, în timp ce alte aspecte – cum ar fi îmbătrânirea cerebrală, performanța cognitivă – sunt funcții de «viață târzie», pe care le monitorizăm mai târziu,” a explicat Sara Hägg.
Profesoara Hägg conduce Grupul de Epidemiologie Moleculară a Îmbătrânirii, unde studiază de ce unii oameni îmbătrânesc mai lent decât alții și ce mecanisme genetice și epigenetice influențează acest ritm. De la ceasurile epigenetice și biomarkerii proteomici, până la modelele integrate care pot prezice riscul de boală și durata vieții sănătoase, munca profesoarei Hägg oferă o imagine completă asupra vârstei biologice umane.
Pentru a descoperi cum pot fi măsurate, încetinite și chiar recalibrate procesele biologice ale îmbătrânirii, citește articolul integral în noul număr al revistei Longevity Magazine, unde găsești analiza completă a tehnologiilor prezentate la Congresul Internațional de Longevitate de la București. O găsiți în chioșcurile de difuzare a presei și pe e-mag.
