Cât din longevitate este scrisă în ADN și cât depinde de stilul de viață? Explicațiile unui medic genetician

Există o genă a longevității? Putem afla printr-un test genetic cât de repede vom îmbătrâni sau cât vom trăi? Deși genetica influențează procesul de îmbătrânire, nu există o singură genă care să controleze acest mecanism. Stilul de viață poate influența, la rândul său, expresia genelor, iar această interacțiune este esențială pentru înțelegerea longevității.

Longevitatea este influențată de o combinație complexă de factori genetici și de mediu. Deși moștenirea genetică ne diferențiază și poate contribui la felul în care îmbătrânim, nu reprezintă un destin pe care nu îl putem influența. Alegerile de zi cu zi pot conta, însă cercetarea nu a identificat o formulă unică prin care să putem controla procesul de îmbătrânire.

Subiectul a fost abordat în cadrul conferinței „Stilul de viață, activator sau inhibitor al genelor anti-îmbătrânire”, organizată la Longevity Expo Forum Fest, unde specialiștii au discutat despre relația dintre genetică, stilul de viață și îmbătrânire.

Nu există o singură genă care controlează îmbătrânirea

Ideea că am putea identifica o singură genă responsabilă pentru longevitate este mult prea simplă, explică conf. dr. Viorica Rădoi, medic primar genetică medicală și coordonator al Departamentului de Genetică Medicală SANADOR.

„Din păcate, nu există gene nici pro, nici anti-îmbătrânire. De fapt, avem o multitudine de variante genetice care interacționează între ele și, de fapt, efectul lor face ca unii dintre noi să îmbătrânim mai repede, alții mai încet, mai frumos sau mai puțin frumos. Dar strict o genă pe care să apăsăm ca pe un buton, gen anti-îmbătrânire, nu există”, a explicat medicul.

Cu alte cuvinte, procesul de îmbătrânire nu este controlat de un singur mecanism genetic. Felul în care organismul se schimbă odată cu trecerea timpului depinde de interacțiunea mai multor variante genetice și de influența factorilor de mediu.

Această perspectivă este importantă într-un domeniu în care expresii precum „genele longevității” sau „genele anti-aging” sunt folosite tot mai frecvent. În realitate, îmbătrânirea este un proces complex, care nu poate fi redus la activarea sau dezactivarea unei singure gene.

Ce ne pot spune testele genetice despre longevitate?

Interesul pentru testele genetice care promit să ofere informații despre îmbătrânire și predispoziția către anumite caracteristici biologice este în creștere. Totuși, rezultatele trebuie interpretate cu atenție, subliniază medicul genetician.

„Există foarte multe teste. Testele se bazează pe niște polimorfisme. Ce înseamnă asta? Toți avem aceleași gene, dar variante alelice diferite, pe care le moștenim de la părinți. Genele, evident, sunt aceleași, pentru că toți facem parte din specia umană, doar că suntem diferiți prin genotipul nostru particular”, a explicat conf. dr. Viorica Rădoi.

Polimorfismele genetice sunt variații ale ADN-ului care contribuie la diferențele dintre indivizi. Unele pot fi asociate cu anumite caracteristici sau cu predispoziții pentru diverse afecțiuni, însă efectele lor trebuie analizate în contextul întregului profil genetic și al celorlalți factori care influențează sănătatea.

„Testele se bazează pe prezența unor variante în anumite gene și, de regulă, mai multe, nu una singură, care au fost presupuse a fi asociate cu diferite efecte benefice. Totul se bazează pe un algoritm matematic, se calculează niște scoruri”, a mai spus medicul.

Prin urmare, un scor obținut în urma unui test genetic nu trebuie interpretat ca o predicție sigură privind durata vieții sau viteza cu care o persoană va îmbătrâni. Rezultatele pot oferi informații despre anumite predispoziții, dar nu pot stabili cu certitudine cum va evolua sănătatea unei persoane de-a lungul vieții.

De ce pot exista rezultate diferite la testele genetice?

Un aspect important este faptul că testele genetice disponibile nu folosesc întotdeauna aceleași criterii, studii sau metode de calcul. În consecință, rezultatele pot varia de la un test la altul.

„Depinde pe ce studii se bazează testele, pentru că poți să-ți faci diferite teste și rezultatele să fie diferite. Deci nu sunt standardizate, pentru că, de fapt, nu știm exact și nu există o genă a îmbătrânirii sau măcar câteva despre care să spunem că doar acestea sunt”, a explicat conf. dr. Viorica Rădoi.

Această observație subliniază necesitatea unei interpretări prudente a rezultatelor. Un test genetic nu trebuie privit ca un verdict asupra viitorului biologic al unei persoane, iar scorurile obținute nu înlocuiesc evaluarea medicală și monitorizarea factorilor de risc.

În plus, informațiile oferite de un test trebuie raportate la ceea ce demonstrează efectiv studiile pe care acesta se bazează. Asocierea unei variante genetice cu un anumit efect nu înseamnă automat că efectul respectiv va apărea la fiecare persoană care prezintă acea variantă.

Stilul de viață poate influența expresia genelor

Dacă nu există o singură genă care să controleze îmbătrânirea, există totuși factori asupra cărora putem acționa. Unul dintre aceștia este stilul de viață, care poate influența expresia genelor și modul în care organismul răspunde la mediul înconjurător.

„Într-adevăr, expresia unei gene este influențată de stilul de viață. Și, de fapt, aici este, să spunem, lucrul la care noi putem acționa”, a explicat medicul genetician.

Expresia genelor se referă la modul în care informația genetică este utilizată de celule. Aceasta poate fi influențată de mai mulți factori, inclusiv de mediul în care trăim și de anumite obiceiuri zilnice. Acest domeniu este strâns legat de epigenetică, care studiază mecanismele prin care activitatea genelor poate fi reglată fără modificarea secvenței ADN-ului.

În contextul longevității, această perspectivă susține importanța obiceiurilor care contribuie la menținerea sănătății: activitatea fizică regulată, alimentația echilibrată, somnul suficient și prevenția medicală. Aceste măsuri nu garantează o anumită durată a vieții și nu pot elimina toate riscurile genetice, dar pot contribui la reducerea riscului unor boli și la menținerea funcționalității organismului.

Longevitatea nu este doar o chestiune de genetică

Cercetarea longevității încearcă să înțeleagă în ce măsură moștenirea genetică, mediul și stilul de viață contribuie la felul în care îmbătrânim. Nu există, în prezent, un test care să poată prezice cu certitudine cât va trăi o persoană și nici o singură intervenție care să oprească procesul de îmbătrânire.

Mesajul esențial este că ADN-ul oferă o parte din explicație, dar nu descrie singur întregul parcurs al unei vieți. În timp ce genetica ne ajută să înțelegem anumite predispoziții, prevenția, monitorizarea sănătății și obiceiurile zilnice rămân elemente importante pentru susținerea unei vieți cât mai sănătoase și active.

A înțelege longevitatea nu înseamnă să căutăm o genă-minune, ci să înțelegem interacțiunea dintre biologie și alegerile pe care le facem de-a lungul vieții.