Talonetele și mersul: pași către starea de bine
Pentru cei mai mulți, mersul este un automatism. Ne ridicăm, ne încălțăm și plecăm fără să ne întrebăm cum atingem solul, unde punem mai multă presiune, dacă cele două picioare lucrează la fel sau dacă organismul compensează, pas după pas, o problemă pe care nici măcar nu o simțim încă. Felul în care călcăm se poate modifica la orice vârstă. La copilul al cărui aparat locomotor este în dezvoltare, la adolescentul care face sport, la adultul care petrece ore în picioare, la persoana cu deformări ale piciorului sau dureri recurente, dar și la pacientul cu diabet, boală venoasă cronică, limfedem, edeme importante ori ulcerații. Mersul se adaptează durerii, limitărilor articulare, deformărilor sau distribuției inegale a presiunii. Corpul încearcă să evite durerea, mută greutatea, caută stabilitate. În acest context, talonetele aduc un plus de confort și pot contribui la un mers mai stabil și mai puțin dureros. Cum funcționează ele și când pot face cu adevărat diferența? Pentru cititorii revistei Longevity, explică Valentina State, asistentă medicală generalistă, specializată în podologie.
Când spunem „talonete”, cei mai mulți ne gândim la piciorul plat. Pentru cine sunt, de fapt, talonetele?
As. Valentina State ● Taloneta trebuie să răspundă unei nevoi identificate prin evaluare. Iar persoanele care pot avea nevoie de o astfel de soluție sunt foarte diferite: copii la care observăm anumite particularități ale mersului, adolescenți sau adulți activi, persoane care stau multe ore în picioare, sportivi, pacienți cu deformări ale piciorului, zone de hiperpresiune, calozități recurente ori patologii care influențează sprijinul și mersul. În practica noastră întâlnim și cazuri complexe: pacienți cu boală venoasă cronică, limfedem, edeme sau ulcerații. Indicația și obiectivul nu sunt aceleași pentru toți.
Deci un copil și un pacient de 70 de ani pot ajunge amândoi la evaluare, dar din motive complet diferite.
As. Valentina State ● Absolut. Și acesta este un lucru pe care aș vrea să îl înțeleagă cititorii. La copii, părinții pot observa că încălțămintea se uzează neuniform, că mersul pare diferit sau poate primi recomandarea unei evaluări în contextul unei probleme ortopedice. La adult pot apărea dureri, zone de suprasolicitare, deformări sau dificultăți legate de activitatea profesională. La vârste înaintate, situația se poate complica prin scăderea mobilității și asocierea altor patologii. Indicația trebuie stabilită corect și, când situația o impune, în colaborare cu medicul ortoped.
Ce vă spune, de fapt, felul în care calcă un om?
As. Valentina State ● Mă interesează distribuția presiunilor, zonele de hiperpresiune, aspectul pielii, calozitățile, deformările, încălțămintea, simptomele și contextul în care apar. Dacă o anumită zonă este suprasolicitată, apar semne. De aceea, o calozitate care reapare mereu în același loc nu este doar o problemă estetică.
Și când apare durerea?
As. Valentina State ● Durerea schimbă foarte repede mersul. Corpul încearcă instinctiv să protejeze zona dureroasă. Mutăm sprijinul, scurtăm pasul, încărcăm mai mult celălalt membru sau evităm o anumită mișcare. Pe termen scurt, ne adaptăm. Dacă situația persistă, însă, putem ajunge să ne adaptăm la acel tipar modificat de mers. Și nici măcar nu este obligatoriu să existe durere. Sunt persoane care observă mai întâi uzura neuniformă a încălțămintei, apariția repetată a unor calozități, senzația de instabilitate sau faptul că obosesc diferit la mers.
Ce face concret o talonetă?
As. Valentina State ● Depinde de indicație. O talonetă individualizată poate contribui la redistribuirea presiunilor plantare, la descărcarea anumitor zone, la susținerea piciorului și la îmbunătățirea confortului și a funcției piciorului. Trebuie însă să depășim ideea că taloneta este doar o bucată de material moale pe care o introducem în pantof. Nu alegem doar o mărime. Ne interesează persoana care va merge pe ea: vârsta, greutatea, activitatea, anatomia piciorului, patologiile asociate, încălțămintea și problema pe care vrem să o gestionăm.
De ce nu putem cumpăra pur și simplu una de pe raft?
As. Valentina State ● Există talonete standard care pot oferi confort. Dar una este să cauți confort și alta este să urmărești redistribuirea presiunilor la nivelul unui picior cu o problemă specifică.
La copii, ce ar trebui să îi facă pe părinți atenți?
As. Valentina State ● Copiii cresc, iar piciorul se dezvoltă. Dar dacă părinții observă constant un mers neobișnuit, uzură foarte asimetrică a încălțămintei, durere, oboseală la mers, refuzul anumitor activități sau alte modificări persistente, se recomandă o evaluare. Iar dacă există o problemă ortopedică, evaluarea trebuie să înceapă la medicul specialist.
La cei care fac sport ce anume urmăriți?
As. Valentina State ● Acolo solicitarea este diferită. Dacă în timpul mersului vorbim despre transferul greutății corpului de la un pas la altul, în alergare și în anumite sporturi cresc atât forțele, cât și repetitivitatea solicitării. Ne interesează tipul de activitate, încălțămintea, suprafața, frecvența antrenamentelor, eventualele dureri și istoricul de accidentări. Nu există „taloneta sportivului” în sens universal. Un alergător și un jucător de tenis au solicitări diferite. Din nou, evaluăm persoana.
Există și oameni pentru care problema este mult mai gravă: nu mai pot purta pantofi...
As. Valentina State ● Acestea sunt cazurile care îți schimbă perspectiva asupra unui lucru atât de banal precum încălțămintea. Vedem pacienți cu boală venoasă cronică și ulcerații la nivelul gambei care au nevoie de pansamente și bandaje compresive. Vedem persoane cu limfedem important. Edemul, creșterea volumului membrului și bandajele pot face ca piciorul să nu mai încapă în încălțămintea obișnuită. Pacientul găsește atunci o soluție: papuci cât mai largi. Numai că „pentru o perioadă” poate ajunge să însemne luni sau chiar ani.
Și anii aceștia lasă urme asupra mersului?
As. Valentina State ● Pot lăsa. Dacă un membru este dureros sau mult mai voluminos, un bandaj gros ori o încălțăminte care nu mai oferă același sprijin, corpul începe să se adapteze. Poți încărca diferit membrele, poți evita anumite zone, poți modifica pasul. Este important să înțelegem că, după vindecarea ulcerului sau controlul edemului, în fața noastră este un om care trebuie să continue să meargă.
Adică vindecarea rănii nu înseamnă neapărat că am încheiat tratamentul unui pacient?
As. Valentina State ● Exact. Dacă rana este localizată pe talpa piciorului, taloneta nu se utilizează înainte ca aceasta să fie închisă și evaluată corespunzător. Dacă pacientul a mers foarte mult timp protejând un membru, trebuie să vedem ce a rămas după acea perioadă: cum calcă, unde pune presiune, ce încălțăminte poate purta, cât poate merge. Asta îmi place foarte mult la podologie: ne obligă să privim funcția.
Există o diferență între „a nu mă mai durea” și „a merge bine”?
As. Valentina State ● Foarte mare. Absența durerii este importantă, dar nu este singurul criteriu. Pacienții îmi spun: „Eu așa calc”, „Mi se tocesc mereu pantofii aici” sau „Nu pot purta decât acest model”. Când auzi asemenea lucruri, începi deja să te întrebi de ce.
Poate taloneta să „repare” mersul?
As. Valentina State ● Nu aș folosi cuvântul „repară” ca promisiune. Taloneta este un instrument. Pentru pacientul potrivit și în baza unei indicații corecte, poate contribui la redistribuirea presiunilor, la un sprijin mai bun, la protejarea anumitor zone și la optimizarea funcției. Uneori însă, pacientul are nevoie și de intervenția altor specialități: ortopedie, kinetoterapie, diabetologie, medicină vasculară etc.
Într-o revistă despre longevitate, de ce ar trebui să vorbim despre tălpi, mers și talonete?
As. Valentina State ● Pentru că vrem să trăim mai mult, dar și bine. Mobilitatea înseamnă independență. Mersul pare banal doar atât timp cât nu avem probleme cu el.