Mulți oameni privesc grăsimea corporală ca pe ceva negativ, dar știința modernă arată că lucrurile sunt mult mai nuanțate. Țesutul adipos — adică grăsimea — nu este doar un depozit inert. Este un organ activ, esențial pentru funcționarea corectă a organismului.
El joacă un rol central în metabolism, ajută la reglarea energiei, comunică cu alte organe prin hormoni și susține o mulțime de procese vitale.
Tocmai de aceea, atunci când acest țesut nu mai funcționează cum trebuie, efectele se propagă în tot corpul, influențând sănătatea metabolică, inflamația, nivelul de energie și chiar apariția unor boli cronice.
Știm deja că excesul de grăsime, în obezitate, crește riscul de diabet și boli de inimă. Mai puțin cunoscut este faptul că și pierderea grăsimii în mod anormal poate fi la fel de periculoasă. În afecțiuni rare, precum lipodistrofia parțială familială de tip 2, organismul pierde grăsime din anumite zone și o redistribuie în altele, ceea ce duce tot la probleme metabolice serioase.
Acest paradox, prea multă grăsime face rău, dar și prea puțină — i-a ridicat multe semne de întrebare medicului și cercetătoarei Elif Oral, specializată în boli metabolice. Ea studiază de ani buni de ce țesutul adipos „cedează” în astfel de boli și cum pot fi ajutați pacienții.
În colaborare cu o echipă de cercetători, inclusiv specialiști în fiziologie și biologie moleculară, dr. Elif a analizat în detaliu ce se întâmplă în interiorul țesutului adipos la persoanele cu lipodistrofie.
Pentru a înțelege mecanismele bolii, echipa a creat un model de laborator în care o genă implicată în lipodistrofie era dezactivată doar în celulele de grăsime. Rezultatele au fost surprinzătoare:
Toate aceste probleme se combinau într-un mediu care făcea țesutul adipos tot mai nesănătos, până la dispariție.
Când grăsimea nu mai funcționează corect, organismul nu mai poate regla eficient lipidele și nu mai eliberează hormoni importanți pentru metabolism. Acest dezechilibru poate duce la:
Cercetătorii subliniază că grăsimea sănătoasă este esențială pentru un metabolism funcțional. Deși diabetul de tip 2 este adesea privit ca o boală a pancreasului, aceste rezultate arată că și celulele de grăsime joacă un rol major. Înțelegerea modului în care se degradează țesutul adipos ar putea deschide calea către noi tratamente. Dacă medicii ar reuși să protejeze sau să refacă funcția grăsimii, ar putea preveni complicațiile metabolice asociate.
Un studiu pune sub semnul întrebării legătura dintre pesticide și cancer
