Cercetătorii au făcut un pas semnificativ în înțelegerea modului în care percepția mediului poate afecta longevitatea. Într-un studiu realizat pe un organism model — viermele microscopic Caenorhabditis elegans — oamenii de știință au descoperit că semnalele senzoriale simple, precum atingerea, pot „comuta” efectele benefice ale restricției calorice asupra duratei de viață, dezvăluind că modul în care un organism își percepe mediul poate influența procesul de îmbătrânire.
Restricția calorică (reducerea aportului de nutrienți fără malnutriție) este cunoscută drept una dintre cele mai consistente intervenții experimentale care extind viața în numeroase specii. Totuși, efectele sale depind de mai mult decât aportul de alimente; ele sunt influențate și de semnalele exterioare pe care organismul le percepe.
Echipa condusă de Dr. Scott Leiser de la University of Michigan Medical School a pus viermii pe o suprafață acoperită cu micro-bile ce imitau textura bacteriilor pe care le consumă de obicei. Rezultatul a fost remarcabil: atingerea singură a redus activitatea unei gene esențiale pentru longevitate, numită fmo-2, diminuând beneficiile pe care restricția calorică le produce asupra duratei de viață.
Această genă fmo-2 este crucială pentru extinderea duratei de viață în condiții de restricție calorică deoarece remodelează metabolismul, contribuind la îmbunătățirea funcțiilor biologice legate de supraviețuire. Fără activarea acesteia, restricția calorică nu conferă longevitate extinsă.
Mai profund, cercetătorii au demonstrat că efectul atingerii implică un circuit de comunicare între neuroni și intestine, stimulând eliberarea de neurotransmițători — precum dopamina și tiramina — care pot suprima activarea genei fmo-2. Practic, ceea ce organismul „simte” din mediul exterior poate anula mecanismele interne care prelungeasc viața.
Descoperirile ridică o perspectivă importantă: longevitatea nu este determinată doar de gene sau dietă, ci și de modul în care organismul percepe și interpretează mediul său. Această interacțiune senzorial-biologică deschide drumul către strategii terapeutice care ar putea activa mecanismele interne de extindere a duratei de viață fără necesitatea restricțiilor alimentare severe.
Descoperirea unui „comutator senzorial” care poate activa sau dezactiva mecanisme biologice asociate longevității sugerează că îmbătrânirea nu este controlată exclusiv de gene sau de ceea ce mâncăm, ci și de modul în care organismul interpretează mediul înconjurător.
Această perspectivă schimbă paradigma clasică a intervențiilor anti-aging. Dacă până acum accentul a fost pus aproape exclusiv pe dietă, suplimente sau terapii genetice, noile date indică faptul că sistemul nervos joacă un rol de reglator central al longevității, capabil să anuleze sau să amplifice beneficiile metabolice în funcție de semnalele senzoriale primite.
