Perimenopauza înseamnă mai mult decât bufeuri și cicluri menstruale neregulate; este o tranziție neuroendocrină profundă care poate avea un impact semnificativ asupra sănătății mintale a femeii. Cu toate acestea, efectele psihologice sunt adesea ignorate sau minimalizate.
Femeile aflate în perimenopauză pot experimenta apariția sau agravarea anxietății, depresiei, iritabilității, tulburărilor de somn sau modificărilor cognitive (precum ceața mentală). Aceste simptome nu sunt doar reacții emoționale la procesul de îmbătrânire, ci sunt determinate biologic de fluctuațiile nivelurilor de estrogen și progesteron, care influențează neurotransmițătorii din creier.
Rădăcina problemei
Perimenopauza nu este doar o tranziție reproductivă, ci și una neurologică și psihologică. Pe măsură ce nivelurile de estrogen și progesteron încep să fluctueze, efectele lor asupra chimiei creierului devin semnificative.
Estrogenul joacă un rol de reglare în transmiterea serotoninei și dopaminei, doi neurotransmițători esențiali pentru stabilitatea emoțională, somn și funcțiile cognitive. Atunci când nivelurile de estrogen devin instabile, și starea de bine mentală poate fi afectată.
Tot mai multe dovezi științifice confirmă că schimbările hormonale—nu doar factorii de stres psihosocial—sunt principalii factori care declanșează simptomele de dispoziție în perioada perimenopauzei. Studii longitudinale, precum „Studiul privind sănătatea femeilor din întreaga națiune” (SWAN), au demonstrat un risc crescut de două până la cinci ori pentru apariția depresiei majore în timpul tranziției perimenopauzale, comparativ cu perioada premenopauzală.
Se poate întâmpla chiar și în absența unui istoric de afecțiuni mintale
Aceste studii evidențiază faptul că schimbările hormonale, în special fluctuațiile nivelurilor de estradiol, contribuie semnificativ la tulburările de dispoziție. Cu peste un deceniu în urmă, un studiu realizat în 2012 a demonstrat că chiar și femeile fără un istoric de depresie au experimentat apariția unei dispoziții depresive în timpul tranziției către menopauză.
Studiul a sugerat că depresia perimenopauzală nu este pur și simplu o continuare a unor afecțiuni psihiatrice anterioare; ea poate apărea biologic pentru prima dată în această etapă hormonală.
Cercetări mai recente au propus „ipoteza neurosteroizilor” privind depresia perimenopauzală, care susține explicația biologică pentru apariția simptomelor de dispoziție la unele femei în această perioadă. Această analiză conceptuală, publicată în The American Journal of Psychiatry, sugerează că fluctuațiile hormonilor ovarieni, în special estradiolul și progesteronul, pot fi, deloc surprinzător, parțial responsabile.
În ciuda dovezilor, simptomele sunt adesea atribuite greșit îmbătrânirii, stresului profesional sau sindromului „cuibului gol”. Multe femei sunt sfătuite să „treacă peste”, ceea ce întârzie tratamentul eficient și prelungește suferința. Specialiștii trebuie să recunoască faptul că aceste simptome nu sunt închipuite și nu reflectă o slăbiciune psihologică, ele sunt mediate biologic și merită atenție corespunzătoare.
Ce poate ajuta
Din fericire, există o gamă de opțiuni terapeutice bazate pe dovezi:
Terapia hormonală personalizată: O numesc „personalizată” deoarece este esențial ca tratamentul să fie adaptat fiecărei persoane de către un specialist cu experiență. Pentru femeile cu simptome de dispoziție ușoare până la moderate și fără contraindicații, estradiolul transdermic, adesea combinat cu progesteron administrat ciclic sau continuu, s-a dovedit eficient în reducerea simptomelor depresive, în special în perimenopauza timpurie. Studii clinice randomizate, inclusiv unul de referință, au arătat că estradiolul transdermic a avut rezultate semnificativ mai bune decât placebo în ameliorarea simptomelor depresive la femeile aflate în perimenopauză, chiar și în absența bufeurilor.
Terapia hormonală nu este indicată ca tratament de primă linie pentru tulburarea depresivă majoră, dar poate fi foarte eficientă atunci când simptomele sunt legate de fluctuațiile hormonale. Tratamentul precoce în perimenopauză este probabil mai eficient decât cel început târziu, în menopauză.
Terapia cognitiv-comportamentală: Opțiunile non-hormonale pentru gestionarea simptomelor perimenopauzei câștigă tot mai multă popularitate.
Intervenții în stilul de viață: Exercițiile fizice, mindfulness-ul, programul de somn structurat și dietele antiinflamatorii pot susține stabilitatea emoțională și pot îmbunătăți energia și funcțiile cognitive.
Medicamente antidepresive: De obicei, sunt o opțiune de ultimă instanță, deoarece sunt frecvent prescrise în exces și adesea nu oferă beneficii reale fără a încerca mai întâi opțiunile menționate anterior. Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) și inhibitorii recaptării serotoninei și norepinefrinei (SNRI) sunt utilizați atunci când este indicat, în special la femeile cu depresie sau anxietate preexistentă. Unele SSRI-uri, precum paroxetina, sunt aprobate pentru gestionarea simptomelor vasomotorii, oferind astfel un beneficiu dublu.
Concluzia
Perimenopauza este o perioadă de tranziție fiziologică profundă, iar simptomele de sănătate mintală din această etapă sunt reale și frecvente. Vestea bună este că ele pot fi tratate. Femeile merită un model de îngrijire care să integreze sănătatea hormonală cu cea mintală, oferind atât validare, cât și soluții concrete.
Vitamina D, un micronutrient pentru o speranță de viață sănătoasă
