Lipofilling. Grăsimea, resursă în tratarea îmbătrânirii

Mult timp, medicina estetică a fost percepută ca un teritoriu superficial. Un domeniu în care scopul era, în esență, să ascundem urmele timpului: să umplem riduri, să întindem pielea, să ștergem semnele oboselii de pe chip. Intervențiile erau judecate aproape exclusiv prin fotografii de tipul «înainte și după», iar succesul era măsurat în milimetri de volum sau grade de ridicare.

În ultimii ani însă, această paradigmă începe să se schimbe. Tot mai mulți pacienți nu mai întreabă doar «cum o să arăt?», ci și «cum o să mă simt peste ani?».

Această schimbare de discurs nu vine doar din zona esteticii, ci dintr-o transformare mai largă a medicinei. Conceptul de longevitate nu mai este legat doar de numărul de ani trăiți, ci de calitatea lor biologică. Din această perspectivă, anumite tehnici chirurgicale capătă o semnificație complet nouă. Una dintre ele este lipofillingul – transferul de grăsime proprie. O procedură care, la prima vedere, pare banală: mutăm grăsime dintr-un loc în altul. Dar care, privită mai atent, este una dintre cele mai complexe forme de terapie biologică disponibile astăzi în practica clinică. 

Despre lipofilling, - o procedură extrem de solicitată și populară în medicina estetică, preferată pentru rezultatele naturale, biocompatibilitate și stabilitate de durată - pentru Longevity, în amănunt și cu onestitate, chirurgul estetician Theodor Mareș...

Când volumul nu mai este de ajuns

În primii ani de practică, și eu vedeam lipofillingul mai degrabă ca pe o tehnică de volumizare. O alternativă naturală a fillerelor cu acid hialuronic, o soluție pentru corectarea unor deficite de volum la nivelul feței sau sânului. Cu timpul, am început să remarc un lucru care nu putea fi explicat doar prin volum. Pacienții nu reveneau la controale doar cu trăsături mai pline, ci și cu o calitate diferită a pielii și a țesuturilor. Pielea era mai elastică, mai luminoasă, cicatricile mai moi, iar la palpare și la mișcare, țesuturile păreau să se comporte altfel, mai „viu”, mai aproape de normal. Grăsimea nu este doar un material de umplere, ci un țesut activ biologic, capabil să modifice micro-mediul în care este transferat. Privind retrospectiv, mi-am dat seama că, fără să fi formulat explicit acest lucru de la început, nu făceam doar chirurgie estetică. Făceam, de fapt, medicină regenerativă.

De ce grăsimea nu este un „exces”, ci un organ

Cultural, avem o relație complicată cu grăsimea. Este asociată cu kilogramele în plus, cu sedentarismul, cu riscurile metabolice. Și este adevărat că excesul de țesut adipos poate fi problematic. Dar din punct de vedere biologic, grăsimea este unul dintre cele mai complexe organe ale corpului. Este un organ endocrin, imunologic și metabolic. Produce hormoni, citokine, factori de creștere. Participă la reglarea inflamației, la imunitate, la metabolismul energetic. În interiorul țesutului adipos nu se află doar adipocite (celulele care stochează lipide), ci un întreg „ecosistem celular” capabil să influențeze profund țesuturile din jur. Când grăsimea este transferată într-o zonă îmbătrânită sau traumatizată, ea nu aduce doar volum, ci și un set de semnale biologice care pot stimula regenerarea locală. Este unul dintre puținele exemple din medicină în care un țesut matur poate fi mutat dintr-un loc în altul și își păstrează capacitatea de a influența pozitiv mediul în care ajunge.

Cum arată, concret, procedura

Din punct de vedere tehnic, lipofillingul presupune trei etape: recoltare, procesare și transfer. Grăsimea este recoltată printr-o formă de liposucție blândă, din zone unde există un surplus: abdomen, coapse, flancuri. Spre deosebire de liposucția clasică, aici obiectivul nu este să „sculptăm”, ci să păstrăm celulele cât mai intacte. Presiunile sunt reduse, canulele sunt fine, mișcările sunt controlate. Grăsimea este apoi separată de sânge și lichide, filtrată sau decantată, până când obținem un concentrat relativ pur de țesut adipos viabil. În etapa de transfer, grăsimea este injectată în microdepozite, în mai multe planuri și straturi. Nu se creează „buzunare” mari de grăsime, ci o rețea de mici insule celulare, fiecare în contact cu țesuturi bine vascularizate.

Această tehnică este esențială pentru supraviețuirea grăsimii. Fiecare mic grup de celule trebuie să primească rapid oxigen și nutrienți din noul mediu. Doar astfel se poate integra și deveni parte stabilă din țesut.

De ce rezultatele nu sunt imediate

Un aspect important, pe care îl discut des cu pacienții, este că lipofillingul nu oferă un rezultat „final” rapid. În primele luni, o parte din grăsime se resoarbe. Este un proces normal. Nu toate celulele transferate supraviețuiesc. Corpul elimină ce nu se integrează. Abia după 6–12 luni putem vorbi despre un volum stabil. Ceea ce rămâne după această perioadă se comportă, în general, ca un țesut normal. Crește și scade odată cu variațiile de greutate, îmbătrânește odată cu pacientul, răspunde la stimuli biologici ca orice altă grăsime din corp.

Din perspectiva longevității, acest lucru este extrem de valoros: nu avem un material care „expiră”, ci un țesut care se integrează în biologia pacientului.

Diferența dintre a arăta mai tânăr și a fi biologic mai tânăr

Una dintre cele mai mari confuzii în medicina estetică este echivalarea aspectului cu starea biologică. Putem întinde pielea, putem umple volume, putem netezi suprafața. Dar asta nu înseamnă automat că țesutul este mai sănătos. Lipofilling-ul este interesant tocmai pentru că începe să reducă această discrepanță. Nu este doar o intervenție cosmetică, ci una care modifică structura biologică a țesutului tratat. Când introducem grăsime într-o piele subțire, îmbătrânită, nu doar schimbăm forma. Schimbăm grosimea dermului, vascularizația, densitatea colagenului. Practic, pielea începe să semene mai mult cu pielea unei persoane mai tinere, nu doar să arate așa. Aceasta este una dintre puținele situații din medicina estetică în care putem vorbi, cu onestitate, despre un efect de „rejuvenare biologică”, nu doar estetică.

De ce devine relevant pentru longevitate

Conceptul de longevitate presupune să ne uităm la corp ca la un sistem care poate fi întreținut, reparat, optimizat. Nu doar prin suplimente, ci prin intervenții care modifică structura reală a țesuturilor. Lipofillingul se potrivește perfect în această filosofie. Lucrează cu resursele proprii ale organismului. Nu introduce substanțe străine. Nu forțează corpul într-o direcție artificială. Îl ajută, mai degrabă, să își folosească propriul potențial de regenerare. În acest sens, nu mai este doar o tehnică de chirurgie plastică. Devine o formă de medicină a longevității aplicată direct pe țesuturi.

Cum se vede regenerarea în practică

Dacă există o regiune a corpului care concentrează cel mai bine toate semnificațiile îmbătrânirii, aceasta este fața. Nu doar pentru că este cea mai vizibilă, ci pentru că reflectă fidel modificările profunde care apar în țesuturi cu timpul. Fața îmbătrânește tridimensional. Nu doar prin riduri de suprafață, ci prin pierdere de volum, subțierea stratului de grăsime subcutanată, migrarea structurilor profunde și degradarea calității pielii. În tinerețe, fața are o arhitectură rotundă, cu volume bine distribuite, cu tranziții fine între diferite regiuni. Pomeții sunt proeminenți, tâmplele sunt pline, zona de sub ochi este netedă, iar linia mandibulei este clar conturată. Cu anii, aceste volume se „topesc”. Nu dispar, dar se redistribuie și se subțiază. Rezultatul este un chip care pare obosit, uneori trist, chiar dacă persoana se simte bine. Este motivul pentru care multe intervenții estetice care se concentrează exclusiv pe riduri eșuează subtil. Pielea poate fi netezită, dar fața continuă să pară îmbătrânită, pentru că structura de susținere a dispărut.

De ce lipofilling-ul este diferit de alte soluții pentru față

În practica mea, folosesc fillere pe bază de acid hialuronic în continuare, dar cu un scop foarte clar: corecții fine, retușuri, ajustări de detaliu. Când vorbim însă despre reconstrucția volumelor pierdute, lipofillingul oferă ceva ce fillerele nu pot replica integral: integrarea biologică. Grăsimea este același tip de țesut care a existat acolo în tinerețe. Nu este un gel, nu este un material de sinteză. Este o componentă naturală a anatomiei feței. Când este transferată corect, ea se integrează în rețeaua vasculară locală, devine parte din microcirculație, răspunde la aceleași semnale hormonale și metabolice ca restul țesutului adipos facial. Rezultatul este un volum care arată natural și se comportă natural: se mișcă odată cu mimica, se adaptează la schimbările de greutate, îmbătrânește gradual, nu dispare brusc.

Fața „obosită” – una dintre cele mai frecvente indicații

Una dintre cele mai comune plângeri pe care le aud în cabinet este «Par mereu obosit, chiar și când dorm bine». În multe cazuri, nu este vorba despre cearcăne pigmentare sau despre riduri profunde, ci despre pierdere de volum în zone-cheie: pomeți, zona suborbitală, tâmple. Când aceste regiuni se golesc, lumina se reflectă diferit pe față. Apar umbre, tranziții abrupte, adâncimi care dau un aspect de epuizare. Prin lipofilling, pot reda aceste volume într-un mod subtil. Nu schimb trăsăturile, nu „rotunjesc” artificial, ci reconstruiesc structura care exista acolo în urmă cu zece sau douăzeci de ani.

Cearcănele de volum – o problemă adesea greșit tratată

Cearcănele sunt un exemplu excelent de diferență între simptom și cauză.

Mulți pacienți cred că au „pungi” sub ochi, când, de fapt, problema reală este pierderea de volum în jurul ochiului. Osul orbital devine mai vizibil, grăsimea se retrage, pielea se subțiază. În aceste situații, lipofillingul poate avea un efect remarcabil. Prin injectarea atentă de grăsime în planuri profunde, se poate reda suportul structural al regiunii perioculare. Pielea se așază mai bine, umbrele se estompează, expresia devine mai odihnită. Spre deosebire de fillere, grăsimea nu creează un aspect lucios sau translucid, ci un volum moale, difuz, foarte apropiat de anatomia naturală.

Tâmplele – un detaliu care trădează vârsta

Zona tâmplelor este un detaliu anatomic mic, dar extrem de relevant în arhitectura feței. Golirea progresivă a acestei regiuni modifică subtil echilibrul dintre frunte, pomeți și orbită, iar fața începe să capete un aspect mai rigid, mai osos, uneori chiar ușor „scheletic”. Restaurarea volumului la nivelul tâmplelor prin lipofilling nu este o corecție spectaculoasă în sine, dar are un efect surprinzător asupra armoniei globale. De multe ori, după această intervenție discretă, pacienții remarcă faptul că fața pare mai echilibrată, mai odihnită, mai coerentă, chiar dacă alte zone nu au fost tratate.

Pielea ca organ, nu ca suprafață

Una dintre cele mai importante schimbări de perspectivă din ultimii ani este legată de modul în care înțelegem pielea. Nu mai este privită ca un simplu „înveliș” estetic, ci ca un organ complex, implicat în imunitate, metabolism, reglarea temperaturii și interacțiunea permanentă cu mediul. Îmbătrânirea pielii nu se reduce la apariția ridurilor. Ea presupune o subțiere progresivă a dermului, o scădere a densității colagenului, o diminuare a rețelei vasculare și o stare de inflamație cronică discretă, dar persistentă. Lipofillingul acționează exact asupra acestor mecanisme profunde. Nu lucrează doar la nivel de suprafață, ci modifică structura biologică a țesutului. În timp, pielea devine mai groasă, mai elastică, mai bine vascularizată – un tip de transformare care nu poate fi obținut prin creme, seruri sau tratamente strict superficiale.

Când regenerarea este mai importantă decât estetica

Există cicatrici care deranjează prin aspectul estetic și cicatrici care deranjează prin ceea ce se simte. Cele din a doua categorie sunt adesea mai greu de suportat: sunt rigide, dureroase, tensionate și limitează mișcarea pielii. În astfel de situații, lipofilling-ul se dovedește a fi una dintre cele mai eficiente intervenții pe termen mediu și lung. Prin introducerea de grăsime în și sub zona cicatricială, se modifică treptat structura profundă a țesutului, cu îmbunătățirea vascularizației, reducerea fibrozei și remodelarea colagenului. 

Rezultatul nu este doar o cicatrice mai puțin vizibilă, ci un țesut mai moale, mai elastic, mai apropiat de comportamentul pielii normale. Pentru mulți pacienți, câștigul principal nu este estetic, ci funcțional: mai puțină durere, mai mult confort și o libertate de mișcare reală.

Cum se integrează lipofilling-ul în medicina longevității

În ultimii ani, tipologia pacientului care ajunge într-un cabinet de chirurgie estetică s-a modificat vizibil. Nu mai este vorba doar despre cineva care își dorește „să arate mai bine”, ci despre un pacient interesat să înțeleagă ce se întâmplă cu propriul corp. Un pacient care vorbește deschis despre inflamație, colagen, regenerare, stil de viață, care se informează, compară opțiuni și caută soluții coerente pe termen lung, nu intervenții izolate cu efect rapid. Este pacientul care nu mai este preocupat exclusiv de rezultatul imediat, ci de traiectoria biologică a corpului său: cum va arăta peste câțiva ani, cum va îmbătrâni, ce poate face astăzi pentru a încetini degradarea biologică de mâine.

În acest context, lipofillingul se aliniază perfect cu această schimbare de mentalitate. Nu promite transformări spectaculoase peste noapte, ci propune o evoluție lentă, profundă și stabilă.

De ce nu mai funcționează paradigma „procedurilor rapide”

Mult timp, medicina estetică a fost dominată de logica rezultatelor rapide: injectăm ceva, vedem efectul imediat, repetăm procedura după câteva luni. Această abordare funcționează până la un punct, dar are limite structurale evidente. Nu modifică biologia profundă a țesuturilor, creează dependență de intervenții repetate și nu influențează real procesul de îmbătrânire, ci doar îl maschează temporar. Pentru pacienții tineri, acest model poate fi suficient. Pentru cei din intervalul 40–60 de ani, însă, devine insuficient. Corpul nu mai răspunde la fel de rapid, pielea își pierde din capacitatea de refacere, iar rezultatele devin mai scurte, mai instabile și mai greu de menținut. În această etapă a vieții, intervențiile care lucrează cu biologia reală a țesuturilor capătă o valoare mult mai mare decât soluțiile cosmetice rapide.

Limitele reale – de ce onestitatea este esențială

Una dintre cele mai frecvente erori în comunicarea despre procedurile estetice este supra-promisiunea. Lipofillingul nu oprește îmbătrânirea și nu transformă un țesut de 60 de ani într-unul de 20. Ce poate face, în schimb, este să încetinească procesul de îmbătrânire, să îmbunătățească progresiv calitatea pielii, să refacă parțial volumele pierdute și să crească elasticitatea și confortul țesuturilor. Este, de fapt, diferența dintre anti-aging ca slogan și aging better ca realitate biologică. În practica mea, prefer să vorbesc despre optimizare, nu despre perfecțiune; despre evoluție, nu despre transformare radicală. Iar pacienții care înțeleg aceste limite sunt, aproape fără excepție, cei mai mulțumiți pe termen lung.

Drd. Theodor Mareș este medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, cu interes principal în chirurgia estetică și reconstructivă a sânului și în medicina regenerativă. În practica sa, utilizează frecvent transferul de grăsime, în special în chirurgia sânului, dar folosește lipofillingul și în chirurgia facială, ca tratament adjunct al procedurilor chirurgicale, cu scopul de a îmbunătăți calitatea țesuturilor și naturalețea rezultatelor. Theodor Mareș promovează o abordare onestă și echilibrată a esteticii medicale, orientată către rezultate naturale, stabile și funcționale. Preferă conceptele de aging better și optimizare biologică în locul ideilor de anti-aging și perfecțiune estetică, considerând că, astăzi, chirurgia estetică trebuie să lucreze cu biologia pacientului, nu împotriva ei, și să fie integrată într-o viziune mai largă asupra sănătății și longevității.