Artrita reumatoidă: cum începe boala, care sunt primele simptome și cum se tratează

Artrita reumatoidă este o boală autoimună care provoacă inflamația articulațiilor și durere. Recunoașterea simptomelor și înțelegerea opțiunilor de tratament sunt esențiale pentru controlul bolii și prevenirea complicațiilor.

Ce trebuie să știi
-Printre primele simptome ale artritei reumatoide se numără rigiditatea și durerile articulare, mai ales dimineața.
-Artrita reumatoidă nu afectează doar articulațiile. Boala poate avea efecte și asupra altor organe, inclusiv inimă și plămâni.

Primele simptome ale artritei reumatoide

Rigiditatea articulară matinală este unul dintre semnele timpurii frecvente ale artritei reumatoide și poate dura o oră sau chiar mai mult. Apare de obicei după perioade de inactivitate și afectează mai multe articulații, ameliorându-se pe măsură ce începeți să vă mișcați. Printre primele manifestări se mai numără durerea la mișcare și sensibilitatea articulațiilor.

Simptomele artritei reumatoide apar, de regulă, treptat și se accentuează de-a lungul săptămânilor sau lunilor. Numărul articulațiilor afectate la debut poate varia, însă artrita reumatoidă este o boală poliarticulară, ceea ce înseamnă că afectează cinci sau mai multe articulații.

Pentru multe persoane, boala începe la nivelul articulațiilor mici ale mâinilor și picioarelor. Inflamația și umflarea acestor articulații care persistă timp de șase săptămâni sau mai mult pot fi un semn al unei forme de artrită inflamatorie.

Ce este artrita inflamatorie?

Termenul „artrită inflamatorie” se referă la un grup de afecțiuni în care sistemul imunitar atacă în mod eronat țesuturile sănătoase, provocând inflamație la nivelul mai multor articulații și al altor țesuturi din organism. Pe lângă artrita reumatoidă, în această categorie intră artrita psoriazică, boala Still (artrita idiopatică juvenilă sistemică) și lupusul eritematos sistemic (LES).

Artrita reumatoidă este o formă de artrită simetrică, ceea ce înseamnă că afectează, de regulă, aceleași articulații de pe ambele părți ale corpului. De exemplu, dacă articulațiile degetelor de la o mână sunt inflamate, este posibil ca aceleași articulații de la cealaltă mână să fie afectate. Același tipar poate apărea și la nivelul încheieturilor.

Afectarea simetrică a articulațiilor mici ale mâinilor este caracteristică artritei reumatoide. Pe măsură ce boala evoluează, inflamația poate cuprinde și articulații mai mari, precum genunchii și șoldurile.

Cum se manifestă artrita reumatoidă?

Simptomele artritei reumatoide pot fi sistemice, adică pot afecta întregul organism, și apar frecvent într-un tipar simetric. Printre manifestări se pot număra:

• oboseală;
• stare generală de rău;
• febră;
• durere și rigiditate la nivelul mai multor articulații;
• rigiditate articulară, în special dimineața;
• sensibilitate, inflamație și umflarea articulațiilor afectate;
• amorțeală și furnicături;
• reducerea mobilității articulare;
• scădere în greutate și pierderea poftei de mâncare.

Durerea asociată artritei reumatoide diferă de la o persoană la alta. Inflamația poate provoca durere, sensibilitate și senzație de căldură în articulațiile afectate și în jurul acestora.

Durerea poate fi profundă și surdă, persistentă, dar uneori poate avea un caracter ascuțit, mai ales în timpul mișcării. Rigiditatea articulară este tipică dimineața, după trezire, dar poate apărea și după perioade mai lungi de inactivitate.

Unele persoane descriu episoade de durere foarte intensă, asociate cu oboseală severă și lipsă de energie. Atunci când inflamația afectează puternic șoldurile, genunchii, gleznele sau picioarele, durerea poate limita mobilitatea.

Artrita reumatoidă poate avea și efecte cognitive și emoționale. Printre manifestările cognitive raportate se numără problemele de memorie, „ceața mentală”, confuzia și dificultățile de concentrare, gândire sau raționament. Boala poate fi însoțită și de schimbări de dispoziție, tristețe, anxietate sau depresie.

Cum evoluează artrita reumatoidă

Artrita reumatoidă (AR) este o boală inflamatorie autoimună progresivă, însă evoluția ei diferă de la o persoană la alta. Ritmul și severitatea bolii depind de mai mulți factori, printre care stadiul în care este diagnosticată, vârsta la diagnostic, activitatea bolii și prezența anumitor anticorpi în sânge.

Printre aceștia se numără factorul reumatoid (RF) și anticorpii anti-peptide/proteine citrulinate (ACPA sau anti-CCP). Acești markeri pot fi identificați la multe persoane cu artrită reumatoidă și sunt asociați cu o activitate mai intensă a bolii și cu un risc mai mare de afectare articulară.

Evoluția artritei reumatoide este, de regulă, lentă și se poate întinde pe ani sau chiar decenii. În mod tradițional, progresia bolii este descrisă în patru stadii.

Stadiul 1 – artrita reumatoidă precoce
În această etapă, sistemul imunitar este activat, iar celulele inflamatorii pătrund în țesutul sinovial care căptușește articulațiile. Primele articulații afectate sunt frecvent cele mici, de la nivelul mâinilor și picioarelor.

Simptomele pot fi discrete: dureri și rigiditate articulară, oboseală sau, uneori, febră.

Stadiul 2 – artrita reumatoidă moderată
Pe măsură ce inflamația persistă, membrana sinovială se îngroașă și poate începe să afecteze structurile articulare. Durerea devine mai evidentă, iar mobilitatea articulațiilor poate fi limitată.

Inflamația asociată artritei reumatoide nu se limitează întotdeauna la articulații și poate afecta și alte țesuturi, inclusiv pielea și ochii.

Stadiul 3 – artrita reumatoidă severă
În această etapă, afectarea articulară poate deveni importantă. Pot apărea durere și umflarea accentuată a articulațiilor, slăbiciune musculară, dificultăți de deplasare și leziuni ale oaselor și articulațiilor.

Stadiul 4 – artrita reumatoidă în stadiu avansat
În stadiul final, articulațiile pot ajunge să își piardă semnificativ funcția, ceea ce poate duce la durere severă, limitarea mobilității și dizabilitate.

Progresia până la această etapă poate dura mulți ani sau chiar decenii. Totuși, tratamentele moderne permit controlul mai eficient al inflamației și reduc riscul ca boala să ajungă la o asemenea afectare severă. Prin urmare, nu toate persoanele cu artrită reumatoidă ajung în stadiul 4.

Artrita reumatoidă poate afecta întregul organism

Deși artrita reumatoidă este cunoscută în primul rând pentru efectele asupra articulațiilor, inflamația cronică poate avea consecințe asupra mai multor organe și sisteme ale organismului. Unele dintre aceste manifestări sunt considerate complicații ale bolii.

Ochii
Artrita reumatoidă poate provoca uscăciune și înroșirea ochilor. În forme mai severe, inflamația poate afecta structuri oculare mai profunde, inclusiv sclera sau uveea.

De asemenea, persoanele cu artrită reumatoidă pot avea un risc mai mare de a dezvolta sindromul Sjögren, o altă boală autoimună care afectează glandele lacrimale și salivare.

Cavitatea bucală
Inflamația și anumite manifestări asociate bolii pot favoriza uscăciunea gurii, afecțiunile gingivale, infecțiile gingiilor și alte probleme dentare.

Pielea
Artrita reumatoidă poate fi însoțită de erupții cutanate sau ulcerații, în special la nivelul brațelor și picioarelor.

O manifestare caracteristică o reprezintă nodulii reumatoizi – formațiuni de țesut inflamator care apar sub piele, de obicei în apropierea articulațiilor.

Inima și vasele de sânge
Inflamația cronică asociată artritei reumatoide este legată de un risc mai mare de boli cardiovasculare. Inflamația poate afecta și vasele de sânge și poate contribui la modificări care îngreunează circulația sângelui.

Anemia
Persoanele cu artrită reumatoidă pot dezvolta anemie, caracterizată printr-un număr scăzut de globule roșii sau prin niveluri reduse ale hemoglobinei.

Plămânii
Inflamația necontrolată poate afecta plămânii și poate contribui la apariția bolii pulmonare interstițiale (BPI). Aceasta presupune afectarea și cicatrizarea țesutului pulmonar, ceea ce poate îngreuna trecerea oxigenului din plămâni în sânge.

Rinichii
Artrita reumatoidă este asociată și cu un risc mai mare de afectare renală cronică. Îmbunătățirea tratamentului bolii și reducerea utilizării anumitor antiinflamatoare nesteroidiene au contribuit la diminuarea acestui risc.

În cazuri rare, inflamația cronică poate fi asociată cu amiloidoza, o afecțiune în care anumite proteine se acumulează anormal în țesuturi și pot afecta funcționarea unor organe, inclusiv rinichii și inima.

Artrita reumatoidă nu este, în sine, considerată de obicei o boală fatală. Însă inflamația cronică și complicațiile cardiovasculare, pulmonare sau ale altor organe pot contribui la reducerea speranței de viață. Progresele în tratament au îmbunătățit controlul bolii și au redus riscul multora dintre aceste complicații.

De ce apare artrita reumatoidă? Cauze și factori de risc

Artrita reumatoidă este o boală autoimună, ceea ce înseamnă că sistemul imunitar atacă în mod eronat țesuturile sănătoase ale organismului, provocând inflamație.

Cauza exactă a bolii nu este cunoscută. Cercetările indică însă o combinație complexă de factori genetici, de mediu, hormonali și legați de stilul de viață, care pot contribui la declanșarea procesului autoimun.

Factorii genetici
Persoanele care au rude cu artrită reumatoidă prezintă un risc mai mare de a dezvolta boala. Totuși, existența unei predispoziții genetice nu înseamnă că boala va apărea în mod obligatoriu. Artrita reumatoidă poate apărea și la persoane fără antecedente familiale.

Factorii de mediu
Anumiți factori de mediu pot contribui la apariția bolii, inclusiv expunerea la anumite substanțe chimice și poluanți, stresul cronic, unele infecții virale sau bacteriene și alți factori care pot influența răspunsul sistemului imunitar.

Stilul de viață
Printre factorii asociați cu un risc mai mare de artrită reumatoidă se numără fumatul, obezitatea și anumite caracteristici ale alimentației. Fumatul este unul dintre factorii de risc cel mai bine documentați, în special la persoanele cu predispoziție genetică.

Hormonii
Artrita reumatoidă apare mai frecvent la femei decât la bărbați, fapt care i-a determinat pe cercetători să studieze rolul hormonilor sexuali în apariția bolii.

Diferențele hormonale pot contribui la modul în care sistemul imunitar răspunde la factorii declanșatori. Boala poate apărea inclusiv în perioada reproductivă, iar modificările hormonale de-a lungul vieții pot influența evoluția simptomelor.

Tratamentul precoce al artritei reumatoide

Tratamentul artritei reumatoide are ca obiective principale controlul inflamației și al durerii, prevenirea deteriorării articulațiilor și reducerea riscului de dizabilitate. Pentru a atinge aceste obiective, medicii pot utiliza medicamente, terapii de recuperare, modificări ale stilului de viață și, în cazurile în care articulațiile sunt grav afectate, intervenții chirurgicale pentru restabilirea funcției acestora.

Tratamentul medicamentos poate include, singur sau în combinație:

• Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), precum ibuprofenul sau naproxenul, care pot reduce durerea și inflamația ușoară până la moderată.
• Corticosteroizi, utilizați în special pentru controlul pe termen scurt al inflamației și durerii sau în perioadele de acutizare a bolii.
• Medicamente antireumatice modificatoare ale bolii (DMARD), care au un rol esențial în încetinirea progresiei artritei reumatoide și în prevenirea leziunilor articulare permanente.
• DMARD biologice, utilizate atunci când tratamentul convențional nu controlează suficient boala. Aceste medicamente acționează asupra unor componente specifice ale răspunsului inflamator, inclusiv asupra unor proteine numite citokine.
• Inhibitori ai Janus kinazelor (JAK), medicamente care modulează activitatea sistemului imunitar, reduc inflamația și contribuie la prevenirea deteriorării articulațiilor.
• Pentru o persoană recent diagnosticată cu artrită reumatoidă, medicul începe, în mod obișnuit, tratamentul cu un DMARD convențional, cel mai frecvent metotrexat, dacă nu există motive medicale pentru care acesta să nu poată fi utilizat.

Tratamentul inițial este continuat și monitorizat pe parcursul mai multor luni pentru a evalua răspunsul organismului. Dacă ameliorarea este redusă sau absentă ori dacă simptomele se agravează, medicul poate ajusta schema terapeutică și poate lua în considerare adăugarea unui DMARD biologic sau a unei alte terapii țintite.

Tratamentul pe termen lung și controlul puseelor

Artrita reumatoidă este o boală cronică, iar tratamentul trebuie, în general, menținut pe termen lung. Scopul nu este doar reducerea simptomelor, ci și menținerea inflamației sub control și prevenirea deteriorării progresive a articulațiilor.

Monitorizarea regulată de către medicul reumatolog este importantă pentru evaluarea activității bolii și a eficienței tratamentului. În funcție de terapia utilizată, pot fi necesare analize de sânge și alte investigații pentru urmărirea răspunsului la tratament și identificarea eventualelor reacții adverse.

Perioadele în care simptomele se intensifică, cunoscute drept pusee sau acutizări ale bolii, pot necesita ajustarea temporară a tratamentului. Controlul inflamației pe termen lung rămâne însă esențial pentru reducerea riscului de leziuni articulare și complicații.

Tratamentul modern al artritei reumatoide urmărește, prin urmare, nu doar ca pacientul să aibă mai puțină durere, ci și menținerea funcției articulare, a mobilității și a calității vieții cât mai mult timp posibil.

Cum sunt gestionate puseele de artrită reumatoidă

Persoanele cu artrită reumatoidă pot trece prin perioade în care boala se reactivează, iar simptomele devin mai intense. Aceste episoade sunt cunoscute drept pusee sau acutizări ale bolii și pot include dureri articulare accentuate, umflarea articulațiilor, rigiditate și oboseală severă.

Uneori, puseele pot fi asociate cu anumiți factori, precum stresul, infecțiile sau alte boli, modificările stilului de viață, efortul fizic excesiv, întreruperea sau omiterea tratamentului și fumatul, inclusiv expunerea la fumul de țigară. Identificarea factorilor care preced în mod repetat un puseu poate ajuta la reducerea riscului de reapariție.

Pentru episoadele ușoare, unele măsuri pot fi aplicate acasă, însă acestea nu înlocuiesc tratamentul prescris de reumatolog.

Căldură și frig
Aplicarea unei comprese reci sau a unei pungi cu gheață învelite într-un material textil poate contribui la reducerea durerii și a inflamației unei articulații umflate.

Căldura poate fi utilă mai ales pentru rigiditate și dureri musculare. Pot fi folosite comprese calde, o pernă electrică, o sticlă cu apă caldă sau un duș ori o baie caldă.

Antiinflamatoare
Unele antiinflamatoare nesteroidiene disponibile fără prescripție medicală pot reduce durerea și inflamația. Există și variante topice, aplicate direct pe zona dureroasă.

Totuși, aceste medicamente nu sunt potrivite pentru toată lumea și pot avea efecte adverse, în special dacă sunt utilizate frecvent. Alegerea și doza trebuie discutate cu medicul sau farmacistul, mai ales în cazul persoanelor care urmează deja tratament pentru artrită reumatoidă.

Odihnă, dar nu imobilizare completă
În timpul unui puseu, organismul are nevoie de mai multă odihnă. Somnul suficient și reducerea temporară a activităților solicitante pot ajuta la recuperare.

În același timp, imobilizarea completă pentru perioade lungi poate accentua rigiditatea. Atunci când este posibil, sunt recomandate mișcări ușoare și activități adaptate nivelului de durere, fără suprasolicitarea articulațiilor.

Reducerea stresului
Stresul poate influența modul în care este percepută durerea și poate contribui, la unele persoane, la apariția sau agravarea simptomelor.

Tehnici precum respirația profundă, meditația, yoga adaptată, tai chi sau alte activități relaxante pot contribui la reducerea tensiunii fizice și psihice.

Alimentație echilibrată
Alimentația nu înlocuiește tratamentul medicamentos al artritei reumatoide, însă o dietă echilibrată poate face parte dintr-un stil de viață care susține sănătatea generală.

Pot fi incluse mai frecvent alimente precum peștele gras, sursele de proteine slabe, cerealele integrale, legumele și fructele. În schimb, este utilă limitarea alimentelor ultraprocesate și a celor foarte bogate în grăsimi saturate, zahăr și sare.

Când trebuie contactat medicul

Dacă simptomele unui puseu persistă mai multe zile, se agravează sau interferează semnificativ cu activitățile obișnuite, este important ca pacientul să își contacteze medicul.

În funcție de severitatea episodului și de tratamentul urmat, medicul poate ajusta schema terapeutică sau poate prescrie temporar corticosteroizi ori alte medicamente pentru controlul inflamației.

Când este nevoie de un consult reumatologic?

Dacă apar semne sugestive pentru artrită reumatoidă, este importantă evaluarea medicală cât mai devreme. Medicul poate efectua un examen clinic, poate solicita analize și, dacă este necesar, poate recomanda consultul unui medic reumatolog.

Printre simptomele care pot ridica suspiciunea de artrită reumatoidă se numără:

-dureri sau rigiditate la nivelul articulațiilor;
-umflarea și înroșirea repetată a articulațiilor, inclusiv în lipsa activității fizice;
-afectarea mai multor articulații, în special a celor mici de la nivelul mâinilor și picioarelor;
-simptome care apar în mod similar pe ambele părți ale corpului;
-rigiditate articulară mai accentuată dimineața, după trezire, care durează cel puțin 30 de minute;
- simptome care persistă timp de șase săptămâni sau mai mult.

Cum este diagnosticată artrita reumatoidă?

Diagnosticul se bazează pe mai multe informații, nu pe un singur test. Medicul va analiza istoricul medical și simptomele, va efectua examinarea articulațiilor și poate solicita analize de sânge, inclusiv teste pentru factorul reumatoid și anticorpii anti-CCP.

În funcție de situație, pot fi recomandate și investigații imagistice, precum radiografii, ecografie articulară sau imagistică prin rezonanță magnetică (RMN).

Deoarece simptomele artritei reumatoide pot semăna cu cele ale altor boli, medicul trebuie să ia în considerare și alte diagnostice înainte de stabilirea diagnosticului final.

Printre afecțiunile care pot produce simptome asemănătoare se numără:

• fibromialgia;
• boala Lyme;
• osteoartrita;
• polimialgia reumatică;
• artrita psoriazică;
• sarcoidoza;
• lupusul eritematos sistemic.

Un diagnostic precoce este important, deoarece inițierea tratamentului înainte ca inflamația să producă leziuni articulare importante poate contribui la protejarea articulațiilor și la menținerea funcției acestora pe termen lung.