Longevitatea nu începe la spital, ci în comunitate

În general, în mediile defavorizate al României, fie ele rurale, urbane sau chiar din capitala țării, primul om care află că o gravidă nu a ajuns la control, că un vârstnic și-a întrerupt tratamentul sau că o familie nu știe cum să acceseze un serviciu medical nu este un medic, ci asistentul medical comunitar. Aproape de oameni, prezent în casele lor și conectat la realitatea socială a fiecărei familii, acesta devine o piesă esențială în prevenție, educație pentru sănătate și acces la îngrijire. Într-o țară în care bolile cronice, lipsa prevenției, vulnerabilitatea socială și accesul dificil la servicii medicale afectează direct speranța de viață, asistența medicală comunitară poate fi una dintre cele mai concrete forme de investiție în longevitate. Despre toate acestea, în discuția sinceră de mai jos, purtată cu un specialist implicat direct în dezvoltarea serviciilor integrate medico-socio-educaționale – asistentul medical comunitar Lidia Onofrei.

Când vorbim despre longevitatea unei țări, discuția ajunge adesea la spitale, medici, tehnologii medicale sau tratamente moderne. Cât de important este, însă, rolul asistenților medicali comunitari în creșterea speranței de viață și în menținerea sănătății populației?

Asistent medical comunitar Lidia Onofrei ● Rolul asistenților medicali comunitari este foarte important în toate comunitățile, pentru că ei reprezintă resursa umană la care orice locuitor se poate adresa atunci când are nevoie de o informație, de un serviciu medical de bază sau, în primul rând, de îndrumare privind prevenția.

O persoană informată are mai multe șanse să aibă grijă de propria sănătate. Iar atunci când oamenii primesc informații corecte, explicate pe înțelesul lor și repetate la momentul potrivit, crește și capacitatea comunității de a preveni boala. În timp, acest lucru se poate reflecta în speranța de viață, în calitatea vieții și în felul în care comunitatea funcționează.

Cred că inclusiv natalitatea poate fi influențată pozitiv atunci când informațiile despre sarcină, naștere, contracepție și îngrijirea copilului sunt oferite corect, de către un profesionist.

Educația pentru sănătate, inclusiv educația sexuală, este foarte importantă mai ales în comunitățile rurale, acolo unde accesul la informație medicală este adesea limitat. Este un aspect de care ne-am preocupat în majoritatea județelor. Acolo unde există asistent medical comunitar, oamenii au primit cel puțin informațiile de bază necesare cuplurilor și tinerilor: ce presupune activitatea sexuală, ce metode există pentru prevenirea unei sarcini nedorite, dar și cum poate fi monitorizată o sarcină dorită, astfel încât să fie dusă la bun sfârșit în condiții cât mai bune.

 În comunitățile rurale, unde mergeți frecvent, cum este percepută ideea de longevitate? Se gândesc oamenii de la țară la sănătatea lor pe termen lung sau, din cauza grijilor zilnice, prevenția rămâne pe un plan secund?

 As. L. Onofrei ● Cred că, din acest punct de vedere, diferența dintre rural și urban nu este atât de mare. Majoritatea oamenilor se gândesc mai ales la prezent. Când apar problemele medicale, atunci își amintesc că există un medic de familie, un asistent medical, o unitate sanitară unde pot ajunge pentru ajutor. Dar nimeni nu poate face minuni dacă persoana nu reușește să facă un minimum de prevenție.

Vorbesc și din propria experiență. Atunci când am mâncat haotic, m-am simțit rău. Când am început să-mi gestionez mai bine alimentația și stilul de viață, am simțit schimbări. Același lucru îl fac și asistenții medicali comunitari. Prin exemplul lor, dar și prin discuțiile pe care le au cu beneficiarii din comunitate, le explică oamenilor cum ar trebui să arate un stil de viață cât mai apropiat de unul sănătos, ce ar fi bine să mănânce, cum să introducă, pe cât posibil, o activitate zilnică și cum să-și mențină o stare de sănătate mai bună, care să conducă, în timp, la longevitate.

Toată lumea vrea să trăiască mai mult, dar cred că nu facem suficient pentru asta. În schimb, atunci când oamenii primesc o informație corectă, cei receptivi o preiau și știu ce să facă mai departe cu ea.

Acest lucru s-ar putea vedea și prin analize concrete. De exemplu, dacă am lua un grup de persoane cu hipertensiune arterială și am implementa un regim echilibrat, împreună cu un stil de viață mai sănătos, am putea vedea după un an dacă indicatorii lor s-au îmbunătățit sau nu. Noi dăm informațiile zilnic, dar fiecare beneficiar decide dacă le folosește.

 Oamenii se simt mai apropiați de asistenții medicali comunitari decât de alte categorii de personal medical? Contează faptul că aceștia trăiesc, de multe ori, în aceeași comunitate cu beneficiarii?

 As. L. Onofrei ● Da, oamenii se simt mult mai apropiați de ei. Majoritatea asistenților medicali comunitari, cred că aproximativ 95%, sunt localnici. Se cunosc cu oamenii din comunitate, știu istoricul fiecărei familii și pot înțelege mai bine contextul în care apare o problemă.

Spun „ea” pentru că majoritatea asistenților medicali comunitari sunt femei; avem puțini bărbați în această profesie. Oamenii au curaj să le spună ce îi apasă. Le spun, de exemplu, că nu au timp sau bani să ajungă la spitalul din capitala de județ.

În cazurile mai dificile, beneficiarii știu că pot găsi sprijin la asistentul medical comunitar. Uneori, acesta îi ajută să ajungă la o unitate sanitară cu mașina personală, alteori cu sprijinul primăriei. Există astfel de situații, iar implicarea primăriilor este lăudabilă. Încet, încet, autoritățile locale încep să înțeleagă cât de necesare sunt serviciile din comunitate.

O comunitate mai sănătoasă înseamnă oameni mai activi, mai implicați în viața de zi cu zi a localității și, în timp, o presiune mai mică pe diferite forme de ajutor social.

Trebuie să menționez și rolul mediatorilor sanitari în comunitățile cu populație romă. Aceștia fac parte din rețeaua de asistență medicală comunitară, chiar dacă nu sunt personal medical. Sunt persoane de legătură și ne ajută foarte mult în comunitățile unde avem cetățeni de etnie romă.

 Sănătatea unei comunități nu depinde doar de medici și spitale, ci și de oamenii care sunt aproape de beneficiari zi de zi. Cum poate fi extinsă această rețea și cât de importantă este formarea continuă a acestor profesioniști?

 As. L. Onofrei ● Exact asta facem în acest moment. Avem un proiect de servicii comunitare integrate în 2.000 de localități, derulat împreună cu Ministerul Muncii. Lucrăm cu asistentul medical comunitar, cu asistentul social și cu consilierul școlar, acolo unde există populație școlară.

Ne adresăm tuturor familiilor care au o problemă în comunitate, în principal socială sau socio-medicală, dar și educațională. Serviciile sunt oferite fără discriminare, indiferent dacă persoana este sau nu asigurată medical.

Intrăm din casă în casă, aflăm nevoile oamenilor și încercăm să identificăm soluții. Echipa comunitară integrată nu face minuni în sensul spectaculos al cuvântului, dar pentru unii beneficiari, pentru unii cetățeni ai acelei comunități, intervenția chiar poate însemna enorm. Sunt oameni cărora nimeni nu le-a explicat cum trebuie să-și pregătească documentele, cui să se adreseze când au nevoie de un serviciu medical, social sau educațional, ori ce pași trebuie să urmeze.

Această echipă, care se va dezvolta prin proiect în cele 2.000 de comunități, vine în urma unui proiect pilot prin care s-a demonstrat necesitatea și sustenabilitatea intervenției. Ne dorim ca toate comunitățile din România, în special cele rurale, să aibă o astfel de echipă, astfel încât populația să aibă acces cât mai facil la servicii medico-socio-educaționale.

 Din experiența dumneavoastră, care sunt cele mai frecvente probleme de sănătate întâlnite în mediul rural și unde este cea mai mare nevoie de intervenție preventivă?

 As. L. Onofrei ● În mediul rural nu sunt diferențe majore față zonele urbane. Cele mai frecvente sunt bolile cronice cardiovasculare și diabetul. Mâncăm haotic, avem un stil de viață nesănătos, iar bolile cardiovasculare și diabetul ocupă o pondere foarte mare.

Avem, de asemenea, multe cazuri de cancer și am observat o creștere inclusiv în rândul populației tinere. Este un semnal de alarmă și arată că, poate, nu reușim întotdeauna să găsim la timp soluțiile pentru acești pacienți.

Întâlnim și pacienți cu boli rare, iar instruirea asistenților medicali comunitari a făcut identificarea acestor cazuri mai facilă. Noi nu asigurăm medicamentele, dar monitorizăm administrarea tratamentului prescris de medicul de familie sau de medicul specialist. Dacă avem un pacient care nu este atent sau nu știe cum să ia tratamentul, asistentul medical comunitar merge la domiciliu și îi explică exact ce are de făcut.

Asistența medicală comunitară a început, cu ani în urmă, prin monitorizarea copilului și a gravidei. În acea perioadă, decesele la domiciliu și mortalitatea infantilă erau foarte ridicate. Printr-un proiect pilot, rețeaua s-a dezvoltat inițial pentru urmărirea copiilor și a gravidelor. În timp, am văzut că există foarte multe vulnerabilități și pe alte segmente de sănătate, așa că ne-am extins către adult, apoi către vârstnic. Acum acoperim întreaga populație din comunitate, fără excepție.

Serviciile de asistență medicală comunitară se adresează în special populației neasigurate medical, dar nu îi exclud pe ceilalți. În multe comunități nu există medic de familie, iar acolo s-a creat o legătură foarte bună între asistentul medical comunitar, medicii din localitățile în care există cabinet de medicină de familie și echipajele de ambulanță.

În asistența medicală comunitară nu prea putem vorbi despre vacanță. Concediul există, cumva, pe hârtie, dar telefonul rămâne mereu deschis.

CONCLUZIE

Longevitatea se construiește înainte de spital: în familie, în comunitate, în relația directă dintre oameni și profesioniștii care îi cunosc. Asistentul medical comunitar poate vedea la timp ceea ce sistemul află adesea prea târziu: o sarcină nemonitorizată, un tratament abandonat, o boală cronică scăpată de sub control, o familie fără acces la informație.

În satele României, această prezență poate însemna diferența dintre amânare și intervenție, dintre vulnerabilitate și sprijin, dintre boală ignorată și prevenție reală. Iar dacă vorbim serios despre speranță de viață, trebuie să vorbim serios și despre oamenii care duc sănătatea până la poarta celor care au cea mai mare nevoie de ea.