Am intrat într-un nou an plin de lucruri care nu s-au întâmplat niciodată – ne-ar spune, poate, maestrul metafizicii lirice, Rainer Maria Rilke, cu prilejul unei întâlniri nepetrecute în zorii unui an.
Nimic nu se compară cu mireasma de speranță a neîntâmplatului unui an netrăit încă și așternut în fața ochilor până la orizontul nevăzutului. Începutul de an este nescris ca albul iernii care îl deschide și se arată fără peceți. E pecetluit pe parcursul lui și-al nostru cu dorințe îndeplinite sau nu, cu obiective atinse ori ba, cu responsabilități îndeplinite sau nu. Ori cu… rezoluțiile de an nou, cu care uneori doar ne place să ne alintăm… marțial.
Ceea ce, astăzi, numim rezoluție de an nou este un alt chip al uneia dintre cele mai vechi tradiții ale umanității. Este promisiunea individului, de cele mai multe ori față de sine, de a se strădui să atingă în noul an anume ținte spirituale, umane, fizice. Rezoluția de anul nou este un opis al barierelor pe care omul hotărăște să le lase în urmă. Creează scopuri și îndeplinirea lor aduce satisfacție pe parcursul anului și poate chiar pe durata multora dintre anii ce așteaptă să vină. Rezoluția de anul nou, concepută și apoi îndeplinită ca o poruncă dreaptă este, văzută prin prisma celor care veghează sănătatea minții, ca un panaceu, ca un aliat fidel al bunăstării generale și al unei tinereți prelungite din înțelepciunea unui rost corect în toate. Este un aliaj în care combinăm dorințe, trebuințe și putințe, dar pe care trebuie să știm să-l forjăm.
În alt chip, dar în aceeași formă, rezoluția de an nou este consemnată de istorie, cu milenii în urmă, ca animându-i pe babilonienii grăbiți să le promită zeilor, la începutul fiecărui an, că vor returna obiectele împrumutate și își vor plăti datoriile. Mai târziu, și romanii făceau același lucru, numai că rezoluția lor era o promisiune făcută zeului Janus – divinitatea schimbării, transformării, începuturilor și încheierilor, după al cărui nume ne-a rămas rostită în calendare prima lună a anului.
Astăzi… toate-s vechi și nouă toate…
Astăzi, scriitoarea americană Melody Beattie, unul dintre pionierii literaturii self-help, își sfătuiește cititorii în stilul direct al genului și cu autoritatea celor aproape o sută de milioane de volume vândute într-o viață de roman de aventuri: „Faceți planuri pentru Anul Nou. Săpați înăuntrul vostru și descoperiți ce v-ar fi plăcut să se întâmple în viața voastră anul acesta. Asta vă ajută să vă implicați. Este o afirmare că sunteți interesați să vă trăiți viața la maximum în anul care urmează.”
Tu, cititorule?
Un an nou cu întâmplări, cu bucurii și cu împliniri!
LONGEVITY