Transplanturi de la porc la om. Primele rezultate

Xenotransplantul a trecut de la experimente pe animale la primele intervenții realizate pe oameni. Organe - inimi și rinichi - provenite de la porci modificați genetic au funcționat în organisme umane, uneori săptămâni și chiar luni, alteori în experimente controlate pe pacienți aflați în moarte cerebrală. Rezultatele sunt importante, dar nu echivalează deja cu o soluție clinică. Medicina de avangardă a câștigat, la începutul deceniului, lupta pentru ca un organ porcin să poată funcționa într-un om, dar cea mai importantă bătălie o dă în prezent - un astfel de organ transplantat trebuie să rămână funcțional timp îndelungat, fără complicații imunologice, infecțioase și chirurgicale imposibil de controlat.

Ce este un xenotransplant

Xenotransplantul este transferul unui organ, țesut sau grup de celule de la o specie la alta. În cercetarea actuală, principalul donator este porcul, deoarece dimensiunea și anatomia unor organe porcine sunt apropiate de cele umane, iar animalele pot fi crescute în condiții strict monitorizate.

Un rinichi de porc nu este însă compatibil în mod natural cu organismul uman. Sângele pacientului intră în contact cu suprafața vasculară a organului, iar anticorpii umani recunosc rapid moleculele porcine ca fiind străine. Rezultatul poate fi respingerea hiperacută: tromboze, inflamație și oprirea circulației în organ, uneori în câteva minute.

Pentru a reduce acest risc, cercetătorii modifică genetic porcii donatori. Sunt eliminate gene care produc molecule atacate de anticorpii umani, sunt adăugate gene umane implicate în reglarea complementului și a coagulării, iar în unele programe sunt inactivate secvențe virale endogene porcine. Organele rezultate nu sunt „umanizate” complet. Sunt, mai exact, organe porcine proiectate pentru a tolera mai bine mediul imun uman.

Ce s-a demonstrat la oameni

Primele rezultate clinice au venit din transplanturile cardiace experimentale realizate la University of Maryland. În ianuarie 2022, echipa chirurgului Bartley Griffith a transplantat o inimă porcină modificată genetic pacientului David Bennett, care nu era eligibil pentru un transplant uman convențional. Organul a funcționat aproximativ două luni. Pacientul a murit ulterior, iar analiza cazului a indicat mai multe mecanisme posibile, inclusiv afectarea progresivă a grefei și factori infecțioși.

Intervenția nu a demonstrat că o inimă porcină poate susține viața pe termen lung, dar a demonstrat că poate asigura circulația umană pentru o perioadă substanțială. Pentru Bartley Griffith, rezultatul a fost relevant tocmai prin faptul că a permis observarea directă a limitelor transplantului: respingerea nu a mai fost instantanee, însă controlul ei pe termen lung a rămas nerezolvat.

În septembrie 2023, aceeași echipă a realizat un al doilea transplant cardiac, la Lawrence Faucette. Inima a funcționat aproximativ șase săptămâni. Pacientul a decedat în octombrie, după apariția unor semne de respingere. Cele două cazuri nu pot fi considerate studii clinice convenționale: au fost intervenții de ultimă instanță, realizate în cadrul unor aprobări speciale. Ele au avut însă o valoare experimentală considerabilă, pentru că au arătat că problema nu este simpla conectare a organului, ci menținerea unei relații stabile între grefă și sistemul imun.

Rinichiul oferă rezultate ceva mai ușor de evaluat. În 2021, echipa condusă de prof. Robert Montgomery, la Centrul Medical NYU Langone, afiliat Universității din New York, a conectat temporar un rinichi de porc modificat genetic la vasele de sânge ale unui pacient aflat în moarte cerebrală. Rinichiul a produs urină și nu a prezentat respingere imediată. Experimentul a fost important, dar nu a fost un transplant la un pacient viu și nu a urmărit supraviețuirea pe termen lung.

În 2023 și 2024 au urmat alte experimente pe persoane aflate în moarte cerebrală, cu organe porcine provenite din programe diferite de editare genetică. Unele grefe au produs urină și au menținut funcția renală pentru zile sau săptămâni. Aceste rezultate au oferit date despre inflamație, coagulare și tratamentul imunosupresor, dar nu pot fi extrapolate automat la pacienți vii, al căror sistem imun, metabolism și stare generală sunt diferite.

Primul rinichi porcin transplantat unui pacient viu

În martie 2024, chirurgul Tatsuo Kawai și echipa de la Massachusetts General Hospital au transplantat un rinichi de porc modificat genetic pacientului Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, cu boală renală terminală. Rinichiul a funcționat și pacientul a fost externat. După aproximativ două luni, Slayman a murit. Spitalul a precizat că nu existau dovezi că transplantul ar fi provocat direct decesul.

Pentru cercetare, acest caz a fost mai important decât durata supraviețuirii. A arătat că un rinichi porcin poate fi implantat la un pacient viu, poate produce urină și poate susține funcția renală într-o situație clinică reală. În același timp, a arătat că funcționarea inițială a organului nu este suficientă pentru a demonstra eficiența procedurii. Pacientul primește tratamente complexe, are multiple boli și este expus simultan riscului de infecție, sângerare, respingere și complicații cardiovasculare.

În noiembrie 2024, NYU Langone a anunțat un alt transplant de rinichi porcin la o persoană vie: Lisa Pisano, pacientă cu insuficiență cardiacă și renală severă. În acest caz, rinichiul a fost asociat cu o inimă mecanică, ceea ce a făcut situația medicală cu atât mai complexă. Organul a funcționat inițial, dar a fost îndepărtat ulterior, după probleme legate de perfuzie și starea circulatorie a pacientei. Cazul a oferit informații despre limitele xenotransplantului la pacienți fragili, cu mai multe sisteme biologice afectate.

Ce spun rezultatele despre respingere

Potrivit imunologului Muhammad Mohiuddin, implicat în programul de transplant cardiac de la University of Maryland, modificările genetice au redus forma imediată și catastrofală de respingere, dar nu au rezolvat respingerea întârziată. Aceasta implică anticorpi care apar după transplant, activarea celulelor imune și deteriorarea progresivă a vaselor de sânge.Nu este suficient ca organul să funcționeze câteva săptămâni; trebuie demonstrată stabilitatea lui, dar și posibilitatea de a reduce toxicitatea imunosupresiei.

Unde se află xenotransplantologia astăzi

Xenotransplantul de organe solide este încă experimental. Nu există, în prezent, un rinichi sau o inimă porcină aprobată ca procedură standard pentru populația generală. Cercetarea se îndreaptă însă către studii clinice controlate, în special pentru rinichi, unde există numeroși pacienți dependenți de dializă și criterii obiective pentru măsurarea funcției. Deocamdată, fiecare transplant rămâne simultan tratament pentru un pacient și experiment pentru următorii, iar unul dintre obiective este folosirea xenotransplantului ca soluție temporară - un ficat sau un rinichi porcin ar putea susține un pacient până la disponibilitatea unui organ uman. 

Astăzi, după ce ultimii ani au arătat că xenotransplantul funcționează, xenotransplantologia, aflată într-o legătură indisolubilă cu imunologia, genetica medicală și medicina experimentală, trebuie să dea o probă mult mai dificilă: capacitatea de a funcționa suficient de mult și suficient de sigur. Deocamdată, cazurile umane  de până acum arată un progres real, dar nu sunt o soluție definitivă. Primele studii clinice încheiate vor trebui să stabilească durata funcționării, riscurile tratamentului imunologic și criteriile prin care un organ porcin poate fi considerat o alternativă acceptabilă la unul uman.