Mișcarea Națională „Și Eu Trăiesc Sănătos!” – continuă să modeleze generații

SETS 2

Mișcarea națională „Și Eu Trăiesc Sănătos!” – inițiată și dezvoltată de către Fundația PRAIS împreună cu Nestlé România, în calitate de Partener Fondator, aniversează 15 ani de activitate continuă dedicată promovării stilului de viață sănătos în rândul copiilor cu vârsta între 6 și 12 ani din România, devenind unul dintre cele mai consistente programe de educație extracurriculară dedicată sănătății.

Lansată în 2011, mișcarea SETS are ca obiective principale prevenirea obezității infantile și formarea obiceiurilor de viață sănătoase din primii ani de școală, prin acces la cunoaștere, mișcare și nutriție echilibrată. Astăzi, programul se adresează elevilor din ciclul primar din 30 de județe și Municipiul București, implicând profesori, părinți și comunități locale într-un vast ecosistem de educație non-formală modernă.

De-a lungul celor 15 ani, mișcarea „Și Eu Trăiesc Sănătos!” a ajuns în sute de școli din întreaga țară, contribuind la formarea a zeci de mii de copii și familii.

„Impactul său este confirmat de larga participare anuală și de studiile de impact potrivit cărora programul influențează pozitiv comportamentele și obiceiurile elevilor: 99,7% dintre respondenți - cadre didactice consideră că participarea la activitățile SETS i-a ajutat pe elevi să adopte obiceiuri de viață sănătoase. În același timp, 99,8% dintre profesorii care au răspuns la chestionarul nostru au confirmat că și părinții elevilor au apreciat foarte mult utilitatea mișcării SETS, motiv pentru care au susținut direct implicarea copiilor”, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.

De la lansarea SETS, în 2011, și până astăzi, peste 650.000 de elevi din ciclul primar și familiile lor au putut avea acces la informațiile și activitățile educaționale SETS, datorită implicării voluntare a peste 4.500 de profesori din 434 de școli din peste 208 de localități urbane și rurale din 30 de județe și Municipiul București.

„Susținem și ne implicăm activ de 15 ani în dezvoltarea mișcării naționale SETS pentru că reflectă misiunea noastră de a contribui la formarea unei tinere generații sănătoase! Stilul de viață echilibrat, starea de bine sunt obiective esențiale pe care ne-am propus să le atingem în formarea fiecărui copil”, a declarat Nicoleta Tupiță, Dietetician autorizat și Manager Nutriție Nestlé South-Eastern Europe.

Metodologiile inovative, platformele social media dedicate, ecosistemul educațional digital 100% alcătuit din e-Book-uri, filme YouTube au transformat informarea și activitățile multidisciplinare în comportamente durabile. Mișcarea „Și Eu Trăiesc Sănătos!" - SETS nu se limitează doar la educația nutrițională, ci promovează în rândul copiilor de vârstă școlară și activitățile fizice zilnice, sportul, igiena personală, somnul, timpul de calitate petrecut cu familia și prietenii, grija pentru natură, într-o abordare holistică, motivantă.

Prima generație care trăiește cu plastic în sânge
 

Articole similare

Geografia unei vacanțe care ne face bine

29 sep 2026
Mare, munte, metropolă sau destinație exotică, fiecare loc ne influențează prin felul în care îl abordăm. O vacanță poate reface somnul, reduce stresul și reda corpului plăcerea...

Cerul: remediu ancestral și practică preventivă

30 iul 2026
Ridică-ți privirea! În câteva minute de contemplare - la apus, sub o boltă înstelată sau cu nori în derivă deasupra - se activează nu doar emoții, ci întregi cascade de mecanisme biologice...

Puterea terapeutică a unei vacanțe estivale

21 iul 2026
Există un moment, de obicei după câteva zile de concediu, în care corpul pare să „schimbe viteza”: somnul devine mai adânc, gândurile se limpezesc, tensiunea interioară scade fără efort....

Letargia: simptome și tratament

02 sep 2026
Letargia este o stare de oboseală extremă sau lipsă de energie, care poate fi cauzată de stilul de viață, anumite medicamente sau afecțiuni medicale. Înțelegerea simptomelor și a cauzelor...

Tipuri de tulburări de dispoziție la copii

30 sep 2026
Tulburările de dispoziție sunt afecțiuni de sănătate mintală care afectează starea emoțională a copilului. Atunci când un copil se confruntă cu o astfel de tulburare, poate avea gânduri...