Patrupezii de lângă noi și satisfacția față de viață
Valoarea timpului petrecut cu un animal de companie depășește cu mult simplul zâmbet pe care micul partener ni-l aduce pe chip. Compania lor este cunoscută pentru amplele beneficii pe care le oferă sănătății psihice și fizice. Sunt avantaje care contribuie la sentimentul de fericire și ne fac să ne simțim mai împliniți. Enorm de multe studii au documentat aceste efecte incredibile și multe sunt în curs de desfășurare pentru a identifica exact factorii care fac această legătură atât de specială. Dar ce spune știința despre animalele de companie și fericirea celor care le dețin?
Cum anume reușesc prietenii noștri patrupezi să ne cucerească sufletul, să ne îmblânzească inima și să ne lumineze chipul? O teorie este că petrecerea timpului cu un animal de companie stimulează eliberarea de oxitocină. Oxitocina este un hormon eliberat ca răspuns la interacțiunile fizice pozitive. Odată eliberată, are multe beneficii, inclusiv reducerea stresului și a anxietății, scăderea sensibilității la durere, creșterea empatiei, promovarea legăturilor și a comportamentelor de îngrijire și îmbunătățirea încrederii în sine. Toate aceste efecte pot induce senzația de calm și sentimentul de fericire atunci când ne aflăm în preajma micilor noștri prieteni blănoși.
Dar asta nu este tot. Activitățile pe care le desfășurăm alături de animalele de companie ne pot schimba stilul de viață în multe moduri grozave. Este bine știut că animalele de companie ne studiază și devin experte în obiceiurile noastre. Cu toții ne-am văzut câinele sau pisica alergând spre ușă înainte ca noi să ne îmbrăcăm pentru a ieși din casă sau înainte de a ne îndrepta spre locul unde ținem lesa. Sunt atât de atente la limbajul corpului și la comportamentele noastre încât pot părea că ne citesc gândurile, ceea ce amplifică în mod fericit conexiunea pe care o avem.
Beneficii pentru sănătatea mintală
Prezența unui animal de companie poate avea o serie întreagă de influențe pozitive asupra sănătății mintale a unei persoane, iar tot acest aflux fericit nu are ca sursă exclusivă propriul animal de companie. Interacțiunile cu un animal de terapie sunt la fel de productive în planul stării de bine.
Bucuria de a vedea un animal adorabil și senzația fizică a unei îmbrățișări blănoase sunt cunoscute pentru reducerea anxietății și a tristeții. Pentru copii, s-a demonstrat că o copilărie trăită alături de un frățior din lumea celor care nu cuvântă întărește stima de sine, extinde vocabularul, clădește responsabilitate, îmbunătățește vorbirea și oferă o formă consistentă de atașament care poate reduce anxietatea.
Deținătorii de câini beneficiază, de asemenea, de interacțiuni sociale sporite ca urmare a plimbărilor regulate programate pentru micii parteneri. În general, nu doar câinilor le place să se întâlnească în parc, ci și adulților care îi însoțesc. Iar sarcina de a plimba un câine de mai multe ori pe zi poate fi doar impulsul suplimentar de care au nevoie unele persoane pentru a ieși din casă și a cunoaște oameni noi. Un câine înseamnă o viață îmbogățită și o reducere a sentimentului de singurătate.
Beneficiile pentru sănătatea fizică
Sănătatea fizică și cea mintală sunt strâns conectate, așa că nu este surprinzător să descoperim că animalele de companie pot contribui și la ameliorarea bunăstării fizice. O sănătate mintală bună este o sursă de import de aspecte pozitive pentru sănătatea fizică. Printre avantajele de ordin fizic de care se bucură deținătorii de animale de companie, studiile menționează pe primele locuri scăderea tensiunii arteriale, scăderea răspunsurilor fizice la stres și chiar creșterea șanselor de supraviețuire după un atac de cord.
Nivelul mai crescut de mișcare datorat celor două-trei plimbări zilnice este un alt avantaj. Activitatea fizică sporită pe care le-o datorăm năzdrăvanilor parteneri de ieșire în natură poate ajuta la îmbunătățirea și menținerea mobilității, la prevenirea creșterii în greutate și la creșterea tonusului muscular.
Satisfacția față de viață
Un studiu recent, realizat de doi cercetători din Marea Britanie, Michael W. Gmeiner de la London School of Economics și Adelina Gschwandtner de la Universitatea din Kent, a analizat datele din așa-numitul Innovation Panel, un sondaj din Marea Britanie care conținea diverse informații despre deținerea de animale de companie și satisfacția față de viață. În total, date din 2.600 de gospodării au fost incluse în studiu, ceea ce face ca eșantionul să fie destul de mare, iar rezultatele, robuste din punct de vedere statistic.
Pentru a măsura satisfacția față de viață, voluntarii incluși în studiu au indicat pe o scară între 1 (deloc mulțumit) și 7 (complet mulțumit) cât de mulțumiți erau de viața lor în general. Oamenii de știință au măsurat, de asemenea, cele cinci mari trăsături de personalitate (Deschidere, Conștiinciozitate, Extraversiune, Agreabilitate și Nevrotism) ale voluntarilor. Participanții au fost întrebați și dacă dețin un animal de companie și, dacă da, din ce specie de animal. Mai mult, au fost evaluate sănătatea mintală, sănătatea fizică, precum și alte informații despre voluntari, cum ar fi vârsta și sexul.
Ce au descoperit oamenii de știință?
Per total, satisfacția față de viață a voluntarilor a fost destul de ridicată (în medie 5,24 pe o scară între 1 și 7). Oamenii de știință au folosit apoi modele statistice sofisticate, incluzând multe dintre variabilele incluse în sondaj, pentru a evalua efectul deținerii unui animal de companie asupra satisfacției față de viață. Ce au descoperit? Un efect puternic și semnificativ al deținerii unui animal de companie asupra satisfacției față de viață! Pe o scară de la 1 la 7, deținerea unui animal de companie a crescut satisfacția față de viață cu până la 3-4 puncte la unele persoane. Așadar, vești bune pentru toți iubitorii de câini și pisici: animalele de companie ne fac mai fericiți și mai mulțumiți de viața noastră pe termen lung!