INTERVIU-MĂRTURIE cu legendarul alpinist octogenar dr. Dinu Mititeanu: "Nu îți chema bătrânețea, dacă vrei să rămâi tânăr!"

Medicul pensionar și scriitorul Dinu Mititeanu este o legendă vie a alpinismului și educației montane din România și un exemplu rarisim de tinerețe fără bătrânețe. La 87 de ani, continuă să abordeze trasee montane dificile și să-și facă planuri pentru următorul deceniu, după ce, în intervalul de vârstă 70-80 de ani, a cucerit nu mai puțin de 33 de vârfuri de peste 4.000 de metri din Munții Alpi. În timp ce majoritatea covârșitoare a octogenarilor caută confortul, Dinu Mititeanu a parcurs integral, la 84 de ani, Via Transilvanica, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, dormind la cort și purtând în spate, pe toți cei 1.400 de kilometri, un rucsac de 20 de kilograme. Anul acesta, la 87 de ani, urmează să refacă același traseu, în sens invers.

Dinu - așa insistă să i se adreseze cunoscuții - este modelul omului care a atins excelența atât într-o profesie riguroasă - medicina -, cât și într-o pasiune care cere curaj și disciplină - alpinismul. Pentru el, muntele nu este un simplu teren de sport, ci un spațiu de libertate și de viață interioară. Povestea lui este inseparabilă de cea a soției sale, medicul Marlene Mititeanu. Împreună, formează cel mai longeviv și activ cuplu de alpiniști din România, prezent pe trasee dificile, inclusiv iarna, la vârste la care statisticile vorbesc mai ales despre boli cronice și sedentarism.

Interviul pe care doctorul Mititeanu mi l-a acordat în exclusivitate este, pentru mine, o onoare, o bucurie și o pildă pe care nădăjduiesc să o urmăm cât mai mulți dintre noi...

Căror lucruri credeți că le datorați sănătatea de astăzi - 87 de ani, fără boli cronice și fără medicație?

 Dr. Dinu Mititeanu ● În primul rând, am avut noroc de o componentă genetică bună: în familia mea, toți au fost longevivi și toți au făcut mișcare, chiar dacă nu au practicat un sport anume, ci s-au îndeletnicit cu muncile specifice omului de la țară. La mine s-a adăugat mersul pe munte, practicat constant. „Mișcarea este viață” - așa spunea bunicul meu, și așa am trăit. Toată viața, în fiecare vacanță și în aproape fiecare sfârșit de săptămână am mers pe munte, și același lucru fac și acum. În al doilea rând, a contat faptul că nu am făcut excese: nu am fumat, nu am fost gurmand și am încercat să am o viață sănătoasă, cu un scop clar - să pot merge pe munte și după 90 de ani. Nu mi-am bătut joc de corpul meu niciodată. Apoi, aș lua în calcul ceva ce ține de interior: dorința. Dorința de a fi activ, de a vedea muntele, de a reveni în locuri dragi și de a descoperi altele noi. Multora li se pare ciudat că, la vârsta asta, încă am planuri de viitor și chiar destul de multe. Poate nu le voi împlini pe toate, dar simplul fapt că le am mă ține în mișcare.

 Poate fi dorința de a rămâne activ unul dintre secretele longevității?

 Dr. D. Mititeanu ● Da, cu condiția să fie o dorință realistă. Să vrei să continui, să nu te lași, să nu te declari „bătrân”, ci doar un om mai în vârstă, care merge, poate, mai încet. Poți face aceleași lucruri ca în tinerețe, dar adaptat la vârstă. Nu este o tragedie că o faci mai încet, e firesc. Important este să nu ceri de la tine mai mult decât îți permite corpul, pentru că de acolo apar dezamăgirile. Eu am început să merg frecvent pe munte abia după terminarea facultății, spre 30 de ani. Iubeam muntele de mult, dar în Alpi am ajuns mai târziu. Din cele 82 de vârfuri de peste 4.000 de metri din Alpi, eu am urcat 33 - toate după 70 de ani, între 70 și 80. Mi-am dorit asta toată viața și doar atunci am avut ocazia.

 Care vi se pare cea mai mare greșeală de atitudine pe care o fac oamenii când se gândesc la vârstă?

 Dr. D. Mititeanu ● Mulți oameni, când ies la pensie, se comportă ca și cum și-ar fi încheiat viața. Asta mi se pare o mare greșeală. Pensionarea nu e o nenorocire, ci doar încheierea vieții profesionale. Dacă ai pasiuni, dimpotrivă, ar trebui să te bucuri că ai mai mult timp la dispoziție pentru ele. Eu m-am bucurat că, ieșind la pensie, am mai mult timp pentru mers pe munte, pentru citit cărți despre munte, pentru căutat și văzut filme despre munte. Oricine are o pasiune trebuie să o continue, cred eu, indiferent de vârstă, și să aibă și viață spirituală, nu doar una „de serviciu”. Dacă te declari bătrân, pur și simplu chemi bătrânețea, iar ea nu va întârzia să apară. Nu-ți chema bătrânețea, dacă vrei să rămâi tânăr!

 Știu că trăiți un paradox. Asigurările de călătorie vi se refuză din cauza vârstei, dar analizele medicale vă sunt perfecte...

 Dr. D. Mititeanu ● Este paradoxal, da. Nici măcar hipertensiune nu am. Nici glicemie crescută, nici colesterol ridicat. Despre medicație nici nu poate fi vorba. Analizele mele sunt ca la 30 de ani. 

La un moment dat, mi-a căzut un bolovan pe picior, am făcut o radiografie, iar medicul radiolog a crezut că este o greșeală. Radiografia nu arăta a fi cea a unui om de 70 și ceva de ani, câți aveam atunci. Densitatea osoasă era foarte bună. De obicei, oamenii în vârstă fac fracturi mai ușor, pentru că oasele devin fragile. Eu nu am avut niciodată dureri de genunchi, de coloană - poate e de mirare. Dar, trebuie să spun, nu am fumat, nu am mâncat în exces și am avut mereu în minte dorința de a merge pe munte cât mai mult timp.

 Cât de mult v-a influențat profesia de medic modul în care ați ales să vă construiți viața?

 Dr. D. Mititeanu ● Cred că mult. În facultate se punea accent pe medicina preventivă. Este mai ușor să previi o boală decât să o tratezi. Trebuie să ai grijă de tine înainte să apară problemele - asta se uită adesea în zilele noastre. Îmi amintesc o discuție dintre câțiva montaniarzi despre cel mai bun antrenament pentru mersul pe munte. Unul vorbea despre genuflexiuni, altul despre mersul „piticului”, iar al treilea opina că alergarea prin pădure e soluția. Un prieten m-a rugat să-mi spun și eu părerea. Am spus simplu: cel mai bun antrenament pentru mersul pe munte este mersul pe munte. Și, desigur, consecvența.

 Faceți ceva anume pentru a vă menține și mintea activă și în formă?

 Dr. D. Mititeanu ● Da. Citesc, scriu cărți despre munte, corespondez, discut mult cu prietenii mei. Am o viață spirituală activă. În zona asta mi se pare că noi, oamenii, ne deosebim de animale: avem viață socială, viață psihică, nu doar viață vegetativă. Viața vegetativă este specifică animalelor. Omul diferă prin faptul că trăiește conștient, se implică, gândește, simte, comunică.

 Cât de importantă este comunitatea în acest stil de viață al dumneavoastră?

 Dr. D. Mititeanu ● Pentru mine, este foarte importantă. Unul dintre principiile care mă călăuzesc, chiar dacă nu am scris niciodată despre el în cărțile mele, este că bucuria trebuie împărtășită. „Bucurie din bucurie”, cum îmi place să spun. Nu te poți bucura pe deplin de unul singur. Îl citez adesea pe părintele Steinhardt, care spunea că „dăruind, vei dobândi”. El se referea la partea spirituală, dar cred că se poate extinde la întreaga viață. Când dăruiești din ceea ce știi sau din ceea ce trăiești, parcă primești înapoi și mai mult.

 Aveți un regim alimentar special sau urmați reguli foarte stricte?

 Dr. D. Mititeanu ● Nu am un regim alimentar special. În general, mănânc de toate. Nu am ținut diete, dar nici nu fac excese. Nici cantitativ, nici calitativ. Nu mă ridic niciodată de la masă cu senzația de „prea plin”. Cred că această moderație permanentă a contat mai mult decât orice dietă aș fi putut ține vreodată.

 Care este cel mai important lucru învățat despre propriul corp în zecile de ani de mers pe munte?

 Dr. D. Mititeanu ● Am învățat că trupul trebuie să fie slujitorul sufletului. De multe ori ajungeam seara acasă atât de obosit, încât abia îmi mai simțeam picioarele, dar îmi spuneam: „fă mișcare, că trebuie”. Mușchii își revin repede, dar bucuria de a fi reușit ce ți-ai propus rămâne mult timp. Asta cred că e o lecție importantă: corpul se plânge uneori, dar dacă știe pentru ce se străduiește, s-ar putea să o facă mai puțin.

 Ce anume vă dă energie dimineața, ce vă face să vreți să începeți bucuros o nouă zi?

 Dr. D. Mititeanu ● Răsăritul soarelui. Faptul că se naște o zi nouă. Toată lumea laudă apusurile - și sunt frumoase -, dar sunt mai... la îndemână, pentru că, la apus, toți suntem treji deja. Răsăritul, însă, are ceva aparte. Când vezi cum se luminează cerul, cum apare prima rază de soare de după orizont, când auzi păsările cântând - beneficiezi de o energie fantastică. Pentru mine, răsăriturile sunt mai frumoase și mai interesante decât apusurile. Sunt un semn clar că începe o zi care poate aduce bucurii și satisfacții.

 Ce le-ați spune cititorilor LONGEVITY, prinși adesea în lupta dintre dorința de mișcare și atracția canapelei?

 Dr. D. Mititeanu ● Confortul este, adesea, o păcăleală. Asta le-aș spune. Dacă ne lăsăm absorbiți de confort, devenim, de fapt, acaparați de lene. Nu cred că un om ar trebui să asculte mereu vocea aceea care îi spune să stea cât mai comod. E bine să ieșim din zona de confort. Nu trebuie să căutăm cu orice preț dificultățile, dar nici să trăim doar în ușurință. Confortul nu ne ajută să trăim mai mult. Ne ajută mișcarea - în special mișcarea în natură. Aș recomanda tuturor să iasă din casă, din oraș, să facă plimbări prin pădure, pe dealuri sau oriunde îi atrage natura. Să savureze trilurile păsărilor sau liniștea unui colț de planetă, liniște pe care eu o numesc „cea mai dorită muzică”. Este o bucurie să observi viața naturii, să vezi lucruri de care nu te poți apropia din fotoliu. Niciun telefon, televizor sau alt dispozitiv nu poate să ne ofere ceea ce ne oferă natura.

87 de ani și analize medicale cu rezultate perfecte. După o viață construită în ritmul naturii, dr. Dinu Mititeanu rămâne activ în mediul montan și își proiectează planurile pentru următorul deceniu, ilustrând o formă rară de longevitate activă și o legătură constantă cu muntele, pasiunea sa de o viață.