Sfaturile de longevitate ale unui biohacker celebru

gary brecka

Gary Brecka este, în prezent, una dintre cele mai vizibile figuri internaționale din zona anti-aging & longevity și gazda podcastului „The Ultimate Human”, aflat constant în topul celor mai urmărite producții de sănătate și longevitate din lume. Cu un discurs centrat pe ideea că vârsta biologică poate fi nu doar încetinită, ci chiar, în anumite condiții, dată înapoi cu un număr de ani, Brecka mută discuția despre longevitate din zona promisiunilor spectaculoase în cea a datelor, a sănătății întregului organism și a corectării fine a deficitelor nutriționale. Aflat în România la invitația Senatului Științific al FDVR, Gary Brecka a acordat un interviu în exclusivitate pentru LONGEVITY Magazine, în care așază, pentru cititorii revistei, prioritățile în anti-aging și longevitate într-o ordine realistă și exigentă.

Vorbim mult despre longevitate, dar adesea ne rezumăm la numărul de ani trăiți. Cum vezi relația dintre a trăi mult și a trăi bine? 

 Gary Brecka ● Cred că am extins durata vieții, dar nu și durata vieții sănătoase. Îmi place să văd durata de sănătate ca numărul de ani în care rămâi independent: te speli, te îmbraci, mergi, faci cumpărături și iei decizii singur. În clipa în care ai nevoie de ajutor pentru aceste lucruri de bază, nu mai vorbim despre o viață lungă în sensul bun, ci despre supraviețuire prelungită.

Unul dintre cei mai periculoși factori pentru durata de viață funcțională este izolarea. Dacă vrei să înjumătățești speranța de viață a unei persoane, o rupi de conexiuni reale. Nu de telefon, ci de oameni. Noi confundăm uneori notificările cu relațiile. Conexiunea care susține longevitatea vine din conversații autentice, din comunitate, din prezență reală. Paradoxal, chiar și faptul că avem această discuție, față în față, e o formă de „tratament” pentru longevitate.

 Folosești des expresia „inversarea îmbătrânirii”. Cum explici asta unui om care nu trăiește în laboratorul de date? 

 G. Brecka ● Îi spun așa: nu poți schimba vârsta din pașaport, dar poți influența vârsta biologică. Corpul nu „taie chitanță” în ani, ci taxează prin felul în care funcționează sistemele lui - cardiovascular, metabolic, neurologic, imun.

Astăzi știm că nu e obligatoriu să îmbătrânești biologic un an pentru fiecare an trăit. Poți îmbătrâni șapte luni, cinci luni sau chiar mai puțin, în funcție de cum trăiești și ce corectezi. În acest sens vorbesc despre „inversare”: despre momente în care vârsta biologică începe să scadă, deși anii cronologici cresc. Nu cred într-un număr magic, dar cred sincer că o mare parte dintre noi ar putea atinge 100, poate 120 de ani cu o calitate bună a vieții, dacă tratăm serios somnul, mișcarea, alimentația și deficitele nutriționale.

 Mulți oameni se întreabă de la ce vârstă ar trebui să se preocupe de propria longevitate? Există un prag - 30, 50 de ani? 

 G. Brecka ● Întrebarea pare logică, dar pleacă de la o premisă greșită: ideea că longevitatea este un proiect care începe „la un moment dat”. Realitatea este că longevității îi punem temelie din copilărie, adolescență, tinerețe. Fiecare noapte de somn prost, fiecare deceniu de alimentație ultraprocesată, fiecare an de sedentarism se înscrie undeva în biologie.

Dacă ar fi să răspund pragmatic, aș spune că după 30-35 de ani devine esențial să uiți conștient la somn, mobilitate, masă musculară și să elimini alimentele procesate. Dar această preocuparea e întotdeauna necesară mai devreme decât crezi. Nu ai nevoie de o „vârstă” ca să începi să îți protejezi viitorii ani; ai nevoie de o decizie clară și de mici schimbări zilnice care se cumulează.

 Trăim într-o explozie de promisiuni anti-aging. Care este diferența dintre biohacking serios și marketing de longevitate? 

 G. Brecka ● Dacă începi cu suplimente și gadgeturi, e aproape sigur că e marketing. Dacă începi cu date, șansele să fie serios cresc. Biohackingul real pleacă de la o mapare a biologiei tale: analize de bază bine făcute, biomarkeri, eventual teste epigenetice - cum este metilarea ADN.

De exemplu, dacă ai o variantă genetică care îți limitează conversia acidului folic în metilfolat, vei trăi într-o tendință spre deficiență, iar asta îți poate afecta digestia, starea de spirit, energia, chiar felul în care corpul gestionează inflamația. Nu poți „simți” genul acesta de detaliu fără date. De aceea subliniez: înainte de a adăuga ceva, înțelege ce lipsește. Altfel, hrănești doar industria suplimentelor.

 Ce suplimente ți se par, din experiența ta, ca fiind supraevaluate exagerat? 

 Gary Brecka ● Majoritatea probioticelor. Nu pentru că ideea de probiotic ar fi greșită, ci pentru că multe formule ignoră complet biologia: sunt bacterii sensibile trimise direct într-un mediu - stomacul - conceput să le distrugă. Capsula se dizolvă, acidul gastric își face treaba, iar bacteriile ajung moarte în intestin. Există și produse gândite să treacă de bariera acidului gastric - și acelea au sens. Restul sunt marketing scump.

Dacă ar fi să aleg o zonă de maximă importanță pentru longevitate, aceea ar fi sănătatea intestinului. Acolo se produc o mare parte din neurotransmițătorii care ne influențează dispoziția, comportamentul, chiar și predispoziția la adicții. Nu mâncăm doar pentru noi; mâncăm pentru bacteriile noastre intestinale, iar ele, la rândul lor, „ne mănâncă sau nu pe noi - ne hrănesc sau ne sabotează. Când începi să te întrebi ce poți mânca astfel încât bacteriile intestinale să lucreze în favoarea ta, te încadrezi cu adevărat în medicina longevității.

 Dacă nu ai avea decât posibilitatea unui singur tip de testare, care ar fi aceea și de ce? 

 G. Brecka ● Aș alege un test de metilare ADN, un test epigenetic. Spre deosebire de un test genetic clasic, care îți spune doar cu ce te-ai născut, metilarea îți arată cum viața ta a „scris” peste acel cod: ce gene sunt mai active, ce procese sunt încetinite, cât de accelerată pare îmbătrânirea ta biologică.

Îmi place acest tip de test pentru că te obligă să vezi legătura directă dintre stilul tău de viață și biologie. Dacă înțelegi unde sunt blocajele, poți oferi corpului materia primă corectă: vitamine, minerale, aminoacizi în formele de care chiar are nevoie. În momentul în care completezi deficitele reale, se întâmplă ceva ce mulți consideră „miraculos”, dar nu este: corpul începe să funcționeze așa cum a fost proiectat.

 Ce înseamnă, în viața ta de zi cu zi, aplicarea acestor principii de longevitate? 

 G. Brecka ● Înseamnă să nu trădez ceea ce profesez și familia mea. Cele două, împreună, sunt comunitate, sens și relații reale. Apoi vin fundamentele: dorm suficient, am o rutină de mișcare pe care nu o negociez, evit alimentele procesate, îmi păstrez masa musculară. Peste aceste baze adaug instrumente de finețe: monitorizarea somnului și a variabilității ritmului cardiac, expunere la lumină roșie, terapie hiperbară când e cazul, aport de hidrogen molecular și săruri minerale acolo unde analizele indică deficite.

Nu fac nimic miraculos. Doar combin trei lucruri: datele, obiceiurile zilnice și câteva instrumente bine alese de accelerare a recuperării - pentru țesuturi pe care le neglijăm frecvent: ligamente, tendoane, articulații, oase. Acolo se decide, de fapt, dacă la 70 de ani poți încă să urci scări sau doar să le privești.

 Cum vezi anii ce vin în zona longevității? Urmează o schimbare sau doar un nou val de marketing? 

 G. Brecka ● Dincolo de zgomotul de fond, suntem în fața unei schimbări reale. Pentru prima dată în istorie avem, simultan, trei lucruri: volume uriașe de date, inteligență artificială capabilă să le proceseze și instrumente tot mai fine de detecție timpurie. Trecem de la „a repara ce s-a stricat” la „a înțelege ce se va strica dacă nu schimbăm ceva”. 

În trecut, analizam corpul pe bucăți. Astăzi, putem privi omul ca întreg dinamic: microbiom, metabolism, somn, sistem nervos, inflamație, genetică, epigenetică - puse laolaltă. Cred că următorii zece ani vor aduce exact această schimbare: longevitatea nu va mai însemna „să trăiești foarte mult”, ci „să trăiești atât cât permite biologia ta, ținută constant în limitele unui echilibru optim, nu ale unei nefericite supraviețuiri prelungite”.

CONCLUZIE

Dacă ar fi să rezum totul pentru cititorii LONGEVITY: înainte de suplimente, gadgeturi și protocoale exotice, se poziționează trei lucruri pe care nu le putem ocoli - somnul, mișcarea și eliminarea alimentelor intens procesate. Orice strategie de anti-aging care sare peste aceste trei „porunci” este butaforie, nu știință a longevității. 

Articole similare

Cerul: remediu ancestral și practică preventivă

30 iul 2026
Ridică-ți privirea! În câteva minute de contemplare - la apus, sub o boltă înstelată sau cu nori în derivă deasupra - se activează nu doar emoții, ci întregi cascade de mecanisme biologice...

Zorii unei culturi a longevității

13 iul 2026
Se conturează tot mai clar un nou profil și o nouă atitudine față de vârstă. Oameni aflați în plină carieră, dar și dincolo de pragul pensionării, educați și obișnuiți să își asume...