A început Cupa Teleferic! Poiana Brașov, gazda competiției de schi alpin pentru copii și tineret

Cupa-Teleferic.jpeg
Cupa Teleferic

Cei mai buni tineri schiori din România vor concura pentru podium în probele de Slalom și Slalom Uriaș, pe 10 și 11 februarie, la tradiționala competiție de schi autohtonă – Cupa Teleferic, în Poiana Brașov.

Mai precis, competiția Cupa Teleferic, ajunsă acum la cea de-a VII-a ediție, va alinia la start un număr de aproximativ 100 de sportivi schiori, fete și băieți, din categoriile HC, U14 și U16.

Răzvan Băneșiu, președintele comitetului de organizare al Cupei Teleferic, a declarat: „Vorbim despre o competiție la un standard foarte ridicat, cum nu se organizează, de regulă, în România, adresată copiilor și tinerilor de 12, 14 și 16 ani. Ne dorim ca, prin astfel de competiții să promovăm schiul alpin în rândul copiilor și, mai mult decât atât, în rândul performerilor. Cupa Teleferic este o rampă de lansare pentru schiori, de a ne reprezenta în străinătate la un nivel superior”.

Cupa Teleferic vă asigur că este o competiție la cel mai înalt nivel. Am fost pe pârtia Subteleferic și arăta foarte bine. Avem deja confirmate peste 14 cluburi, cu mai bine de 100 de participanți”, a spus Marcel Frățilă, șef de curse, Federația de Schi și Biathlon.

La fiecare început de sezon, copiii ne întreabă: Când va avea loc Cupa Teleferic? Pentru ei, deja reprezintă un reper. Cei din loturile mari, de astăzi, au trecut pe la Cupa Teleferic. Este practic ca un campionat național”, completează Răzvan Băneșiu.

Programul Cupei Teleferic:

Luni, 10 februarie, la ora 11.00, se va da startul primei manșe în proba de Slalom Uriaș, începând cu categoria de vârstă HC, urmată de U14 și U16.

Marți, 11 februarie, la ora 10.00 se va da startul probei de Slalom.

Premierea va avea loc marți, 11 februarie, de la ora 14.00, în parcarea Teleferic Grand Hotel.

Premii în bani

Teleferic Grand Hotel Poiana Brașov, alături de partenerii Husqvarna, Băneasa, Bilbor, KLARMEDIA – Media Intelligence Company, Building Echipamente, Totum, Stoica și Asociații, pun la bătaie premii importante în acest an. Respectiv, 1.200 de ron pentru locul 1, atât la categoria fete cât și băieți, 1.000 de ron pentru locul al 2-lea și 800 de ron pentru locul al 3-lea.

„Alături de noi, pentru o cât mai bună organizare, se află Primăria Municipiului Brașov, Federația Română de Schi și Biathlon, cu o echipă de profesioniști în domeniu. De asemenea, ne susțin și colegii de la Ana Teleferic, cei care administrează transportul pe cablu în Poiana Brașov. De asemenea amenajarea și pregătirea impecabilă a pârtiilor făcută de firma Comprest cu zăpadă artificială face posibilă desfășurararea acestui eveniment”, a declarat Ștefan Țînț, proprietarul Teleferic Grand Hotel și promotorul principal al Cupei Teleferic.

Organizatori: Teleferic Grand Hotel, Federația Română de Schi și Biathlon

Partener: Primăria Muncipiului Brașov

Sponsori: Husqvarna, Băneasa, Bilbor, KLARMEDIA, Building Echipament, Totum, Stoica și Asociații

Articole similare

Doomscrolling, obiceiul care poate devora mintea

27 dec 2025
Fără hrană, corpul se va devora pe sine. Mintea urmează același tipar. Fără stimulare, cunoaștere și aport pozitiv, mințile noastre se îndreaptă spre interior. Devin autodistructive. O...

Funcțiile biologice ale somnului

29 oct 2025
Fiind o stare comportamentală foarte veche din punct de vedere evolutiv, somnul îndeplinește numeroase funcții biologice, bazate pe mecanisme care au evoluat la momente diferite și au beneficii...

Sindromul inimii frânte. Povestea Takotsubo

12 feb 2026
Inima are o... memorie pe care nu o înțelegem mereu. Ține minte pulsul și tensiunile, dar ține minte și absențele, lacrimile, pierderile... Ține minte vocea care nu se mai aude, mesajul care...