Ce cauzează tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC)?

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) nu are o singură cauză. Apariția acesteia poate fi influențată de o combinație de factori genetici, particularități ale structurii și funcționării creierului, precum și factori de mediu.

Semnele și simptomele tulburării obsesiv-compulsive (TOC)

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) se caracterizează prin obsesii persistente și nedorite și comportamente compulsive repetitive, care pot provoca suferință emoțională semnificativă și pot afecta viața de zi cu zi.

Obsesiile sunt gânduri, imagini mintale sau preocupări intruzive, nedorite și greu de controlat. Acestea pot provoca anxietate intensă și disconfort emoțional, chiar dacă persoana care le experimentează nu dorește să se gândească la ele.

Obsesiile pot avea teme foarte diverse. Printre cele mai frecvente se numără teama de contaminare cu microbi sau de îmbolnăvire, frica de a pierde ceva important, gândurile violente sau religioase considerate inacceptabile, imaginile ori impulsurile sexuale nedorite, precum și îndoielile persistente și nevoia de a verifica în mod repetat dacă un anumit lucru a fost făcut corect.

Compulsiile sunt comportamente, ritualuri sau acțiuni repetitive pe care o persoană simte că trebuie să le efectueze pentru a reduce anxietatea ori pentru a neutraliza disconfortul provocat de o obsesie. Acestea pot include număratul repetat, rugăciunile rostite în mod ritualic, acumularea excesivă de obiecte, aranjarea lucrurilor într-o anumită ordine, curățenia repetată sau verificarea constantă a ușilor, întrerupătoarelor și aparatelor electrocasnice.

Potrivit Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, obsesiile și compulsiile asociate TOC consumă mult timp, provoacă suferință semnificativă și interferează cu activitățile cotidiene.

De exemplu, o persoană cu TOC poate întârzia frecvent la serviciu sau la școală pentru că simte nevoia incontrolabilă de a verifica în mod repetat dacă a încuiat ușa. O altă persoană poate evita prieteniile sau relațiile romantice din cauza gândurilor intruzive și nedorite legate de microbi, contaminare sau teama de a contracta o boală.

Este important de reținut că nu orice gând nedorit, verificare repetată sau preocupare pentru curățenie indică TOC. Diferența constă în intensitatea și persistența simptomelor, suferința pe care o provoacă și măsura în care acestea afectează viața persoanei.

Cauze și factori de risc

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) nu are o singură cauză. Apariția acesteia poate fi influențată de mai mulți factori, printre care predispoziția genetică, particularitățile structurii și funcționării creierului, experiențele de viață stresante, anumite infecții și prezența altor afecțiuni.

Genetica
TOC poate avea o componentă ereditară. Persoanele care au o rudă de gradul întâi — un frate sau o soră, un părinte ori un copil — diagnosticată cu această tulburare au un risc mai mare de a dezvolta, la rândul lor, TOC. Asocierea pare să fie mai puternică atunci când ruda respectivă a prezentat simptome încă din copilărie.

Studiile sugerează că și anumite tipare de simptome pot apărea mai frecvent în cadrul aceleiași familii, precum acumularea compulsivă de obiecte, verificările repetate, număratul ritualic sau preocuparea excesivă pentru curățenie și contaminare.

Mecanismele exacte prin care TOC se transmite de la o generație la alta nu sunt încă pe deplin înțelese. Cercetătorii consideră însă că anumite variații genetice ar putea contribui la transmiterea predispoziției către această tulburare.

Important: existența unor cazuri de TOC în familie nu înseamnă că o persoană va dezvolta obligatoriu această afecțiune. Predispoziția genetică este doar unul dintre factorii implicați.

Structura și funcționarea creierului

Investigațiile imagistice au identificat diferențe în activitatea, structura și funcționarea creierului la persoanele cu TOC. Aceste observații sugerează că anumite particularități ale circuitelor neuronale implicate în procesarea emoțiilor, luarea deciziilor, controlul impulsurilor și transmiterea informațiilor ar putea contribui la apariția obsesiilor și compulsiilor.

Printre regiunile cerebrale studiate se numără cortexul orbitofrontal, cortexul cingulat anterior și ganglionii bazali. Aceste structuri participă la procese precum reglarea emoțiilor, evaluarea recompenselor, luarea deciziilor, funcțiile cognitive și controlul mișcărilor.

Un studiu publicat în 2019 a evidențiat, la persoanele cu TOC, un control inhibitor redus și o activitate cerebrală neobișnuită în timpul procesării greșelilor. Aceste particularități ar putea contribui la perpetuarea ciclului obsesiv-compulsiv, în care gândurile intruzive provoacă anxietate, iar comportamentele repetitive oferă o ușurare temporară, fără a elimina problema de fond.

Evenimentele stresante sau traumatizante

Experiențele stresante și evenimentele traumatizante pot contribui la apariția TOC, în special la persoanele care au deja o predispoziție genetică.

Un studiu din 2020 a arătat că peste 61% dintre persoanele cu TOC incluse în cercetare trecuseră prin evenimente stresante înainte de debutul tulburării, iar 34% avuseseră experiențe traumatizante semnificative.

Alte cercetări sugerează că stresul și trauma pot accentua simptomele la persoanele care au deja această afecțiune.

Totuși, un eveniment stresant sau o experiență traumatică nu provoacă automat TOC. Relația dintre aceste experiențe și tulburare este complexă și diferă de la o persoană la alta.

Infecțiile și anumite boli
În cazuri rare, copiii cu vârste între 3 și 12 ani pot dezvolta brusc simptome obsesiv-compulsive severe după o infecție cu streptococ, bacteria care poate provoca, printre altele, scarlatină sau faringită streptococică.

Această situație poate fi asociată cu PANDAS — tulburări neuropsihiatrice autoimune pediatrice asociate infecțiilor streptococice. Se presupune că, în anumite cazuri, răspunsul imun la infecție ar putea contribui la apariția simptomelor neuropsihiatrice. Mecanismele exacte și criteriile de diagnostic necesită însă o evaluare medicală atentă.

Pe lângă apariția bruscă sau agravarea simptomelor obsesiv-compulsive, manifestările asociate pot include:

• hiperactivitate și agitație;
• mișcări repetitive sau dificultatea de a sta nemișcat;
• insomnie;
• reapariția udării patului;
• dureri articulare;
• schimbări bruște de dispoziție;
• dificultăți de coordonare a mișcărilor;
• anxietate de separare, manifestată prin teama intensă de a fi departe de părinți.

Dacă un copil prezintă brusc asemenea simptome, în special în asociere cu o infecție streptococică, este important să fie evaluat de medic. Tratamentul unei infecții confirmate poate necesita antibiotice, iar simptomele obsesiv-compulsive trebuie abordate separat, în funcție de evaluarea clinică.

Alte afecțiuni asociate
Multe persoane cu TOC au și alte afecțiuni neurologice sau psihice. În medicină, prezența simultană a două sau mai multe afecțiuni este numită comorbiditate.

Printre cele mai frecvente asocieri se numără:

- Sindromul Tourette. Această tulburare a sistemului nervos se manifestă prin ticuri motorii sau vocale involuntare și repetitive. TOC și sindromul Tourette pot apărea împreună, iar simptomele lor se pot suprapune. Unele estimări indică faptul că peste o treime dintre persoanele cu sindrom Tourette prezintă și TOC.

- Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD). Aceasta se poate manifesta prin impulsivitate, hiperactivitate, agitație și dificultăți de concentrare. Potrivit unor studii, aproape 12% dintre adulții cu TOC au și ADHD. Asocierea este raportată mai frecvent în cazul copiilor, unde peste un sfert dintre cei cu TOC pot prezenta și ADHD.

- Depresia și alte tulburări psihice. Persoanele cu TOC pot avea concomitent depresie sau tulburări de anxietate, inclusiv tulburare de anxietate generalizată. Simptome obsesiv-compulsive pot apărea și la unele persoane cu schizofrenie. Aceste afecțiuni necesită evaluare și tratament individualizat.

Alte teorii privind apariția TOC

Pe lângă factorii genetici, neurologici și de mediu, cercetătorii au formulat mai multe teorii pentru a explica mecanismele prin care se dezvoltă și se menține tulburarea obsesiv-compulsivă.

Teoria învățării sugerează că, în timp, unele persoane pot ajunge să asocieze anumite situații sau stimuli cu pericolul, chiar și atunci când amenințarea reală lipsește. De exemplu, atingerea unui obiect obișnuit poate declanșa o teamă intensă de contaminare. Psihoterapia poate ajuta la identificarea acestor asocieri și la reducerea reacțiilor de teamă.

Teoria comportamentală pune accentul pe comportamentele învățate ca răspuns la anxietate. O persoană poate începe să evite anumite locuri sau obiecte de teama microbilor ori să repete un ritual pentru a se simți în siguranță. Deoarece aceste comportamente reduc temporar anxietatea, persoana poate ajunge să le repete tot mai des. Terapia cognitiv-comportamentală, în special expunerea cu prevenirea răspunsului, poate ajuta la întreruperea acestui cerc vicios.

Rolul serotoninei. Serotonina este un neurotransmițător implicat în reglarea dispoziției și în alte procese ale sistemului nervos. Cercetările sugerează că semnalizarea serotoninergică ar putea fi implicată în TOC, însă mecanismele nu sunt pe deplin elucidate. Eficiența anumitor antidepresive care influențează disponibilitatea serotoninei în creier, în special a inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), susține rolul acestui sistem în tratament. Totuși, TOC nu poate fi explicată simplist printr-un „dezechilibru chimic” și nici nu există un singur mecanism biologic care să explice toate cazurile.

În prezent, dovezile susțin ideea că TOC apare prin interacțiunea mai multor factori, nu ca rezultat al unei singure cauze. Înțelegerea acestor mecanisme poate contribui la alegerea unui tratament adecvat, care poate include psihoterapie, medicație sau o combinație a celor două.

Ce sunt neurotransmițătorii?

Neurotransmițătorii sunt substanțe chimice care transmit semnale între celulele nervoase și contribuie la comunicarea dintre creier și restul organismului. Anumiți neurotransmițători, precum serotonina și dopamina, au un rol important în procese asociate sănătății mintale, inclusiv somnul, memoria, dispoziția, emoțiile, motivația și mecanismele prin care învățăm să repetăm anumite comportamente.

Cum este diagnosticată tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC)?

Dacă bănuiești că ai putea avea tulburare obsesiv-compulsivă, discută cu medicul de familie sau cu un medic specialist, care te poate îndruma către un psihiatru ori un psiholog clinician. În funcție de simptome, medicul poate recomanda și un examen fizic sau investigații suplimentare pentru a exclude alte afecțiuni care ar putea explica manifestările.

Diagnosticul de TOC este stabilit de un specialist în sănătate mintală pe baza criteriilor din Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, ediția a cincea (DSM-5), a istoricului medical și a evaluării detaliate a simptomelor. Deși tulburarea poate apărea la orice vârstă, diagnosticul este stabilit cel mai frecvent înainte de vârsta de 25 de ani.

Tratamentul include, de regulă, psihoterapie, medicație — în special anumite antidepresive — sau o combinație a celor două. Aproximativ jumătate dintre persoanele cu TOC pot ajunge la remisia completă a simptomelor în urma tratamentului, în timp ce multe altele obțin îmbunătățiri semnificative ale simptomelor și ale calității vieții.

Una dintre cele mai eficiente metode psihoterapeutice este terapia cognitiv-comportamentală, în special o tehnică numită expunere cu prevenirea răspunsului.

Această abordare presupune expunerea treptată și controlată a persoanei la situațiile sau stimulii care declanșează obsesiile, într-un cadru terapeutic sigur, în timp ce aceasta învață să nu mai recurgă la ritualurile compulsive pentru a reduce anxietatea.

De exemplu, o persoană care se teme excesiv de contaminare poate învăța, cu sprijinul terapeutului, să gestioneze treptat anxietatea provocată de atingerea unor obiecte obișnuite, fără să simtă nevoia de a se spăla imediat pe mâini.

Prin repetarea acestor exerciții, persoana poate învăța să tolereze incertitudinea și disconfortul fără să mai răspundă automat prin comportamente compulsive. Cercetările arată că terapia ERP poate reduce semnificativ simptomele TOC și poate ajuta persoana să își recapete controlul asupra activităților cotidiene.