Axa intestin-creier. Principii alimentare și de viață

iStock-925426264.jpg
creier varsta biologica

Dr. Claudia Manea-Mahu - medic primar în gastroenterologie și medicină internă, cu peste 20 de ani de experiență în spitale de stat și private, inclusiv în funcții de conducere, favorizează abordarea personalizată și holistică a sănătății. Este o adeptă a medicinei integrative și combină medicina clasică și terapiile complementare potrivite. Dar, mai întâi de toate, este adepta unui stil de viață echilibrat. Ce înseamnă acest stil de viață echilibrat în viziunea gastroenterologului Claudia Manea-Mahu? Nimic complicat... Nimic complicat, dar extrem de important în economia unei vieți lungi și sănătoase, lipsite de boli a căror vină o purtăm, de cele mai multe ori, chiar noi... Maladii care au intrat rapid în categoria „bolile secolului“. Boli pe care cumpătarea și echilibrul ar fi putut să le învingă... Încă pot... Încă putem... Despre ele și despre capacitatea noastră de a ne scutura de ele, dr. Claudia Manea-Mahu...

Balonare și reflux gastroesofagian?

Aproape că nu am întâlnit vreun om, nici la spital, în orele de lucru, și nici în timpul liber, care să nu spună că e balonat. Pacienții, colegii, prietenii, părinții – aproape toți sunt balonați sau au reflux gastroesofagian. Nimeni nu se întreabă ce se află în spatele acestor simptome, dar toți blamează mâncarea. Dragii mei, nu mâncarea este de vină. Problema vine din faptul că nu respirăm cum se cuvine când mâncăm, că nu ne bucurăm de mâncarea cu care ne hrănim, că mâncăm când urmărim știri la televizor sau când scriem mesaje pe telefonul mobil. Toate astea și altele în aceeași notă sunt situații în care mâncăm necontrolat, mult, chiar fără să conștientizăm. Și, la un moment dat, tragem ponoasele. În practica mea de 22 de ani de spital am văzut multe… Oamenii longevivi sunt oameni care mănâncă întotdeauna cumpătat – multe legume și fructe, iar carne, doar de două-trei ori pe săptămână. De fiecare dată când îi vorbesc unui pacient despre dietă, mă întreabă la ce trebuie să renunțe. Răspunsul e simplu și de natură să ne bucure. Nu trebuie să renunțăm la nimic. Trebuie doar să fim echilibrați, să respirăm corect și să ne bucurăm de ceea ce avem în farfurie. Pentru că abia atunci n-o să mai mâncăm mult. Abia atunci o să ne săturăm cu mai puțin. Dieta nu înseamnă restricții anume impuse. Înseamnă să avem grijă la ceea ce mâncăm, să ne placă și să ne bucurăm de ceea ce înghițim. Dacă ne aranjăm frumos o farfurie care conține mai multe principii alimentare sănătoase, vom fi mulțumiți, dar cu condiția să fim prezenţi. Pentru că unde este atenția noastră, acolo este şi energia noastră. Dacă suntem atenți la orice altceva - televizor, telefon, tabletă etc. - și nu suntem prezenți atunci când mâncăm, nu vom respira bine, nu vom mesteca bine, vom înghiți rapid, poate chiar ne vom îneca. După o asemenea experiență nu e deloc anormal să avem simptome neplăcute și să ne chinuiască refluxul gastroesofagian. Dacă suntem mulțumiți, dacă  avem grijă doar de câteva principii, putem mult mai ușor să trăim mult și bine. 

Intestin iritabil și suprapopulare bacteriană?

Oamenii care trăiesc mult sunt oamenii cumpătați. Dieta niciodată nu înseamnă restricție, ci doar presupune un alt stil de viață. Din fericire, este un stil de viață accesibil tuturor. Și pentru că în această viață a noastră, emoțiile dau tonul, trebuie să ținem cont de faptul că, dacă noi suntem liniștiți, şi stomacul ne va fi liniștit. Dacă suntem agitați, agitat va fi și stomacul. Axa intestin–creier este un sistem de comunicare bidirecțional care funcționează pe trei căi: prin nervul vag - cel mai mare nerv, care este ca o autostradă care transmite impulsurile, prin sistemul hormonal și prin cel imunitar. Există afecțiuni care pot apărea pe fond emoțional - de la binecunoscutul sindrom de intestin iritabil, la sindrom de permeabilitate intestinală sau suprapopulare bacteriană. Acestea sunt afecțiuni care pot accentua boli cronice sau care contribuie la deficite imunitare. În tot acest concert, emoțiile sunt ca un dirijor. Ele, pur și simplu, dirijează sistemul nostru digestiv. Mâncarea, la rândul ei, este un medicament. Ea hrănește inclusiv microbiomul intestinal, acel ecosistem complex format din miliarde de microorganisme care populează tractul digestiv și care sunt sursă pentru starea noastră de bine. Aici, în intestin, se sintetizează neurotransmițătorul crucial numit serotonină și supranumit hormonul fericirii, în proporție de 80- 90%. Ei bine, dacă noi îi furnizăm intestinului mâncare ultra-procesată și trăim într-un stres cronic, ce credeți că se va întâmpla? Mai devreme sau mai târziu va interveni inflamația cronică, ceea ce, fără îndoială, duce la boală. Nu-i așa că putem evita toată această boală? Nu-i așa că nu e chiar atât de greu să ne asigurăm că putem trăi mai mult, mai sănătoși și mai fericiți evitând ceea ce este nociv?

Obezitate și depresie?

Obezitatea şi depresia sunt bolile secolului actual. Din punctul meu de vedere, obezitatea este boala care caracterizează, cu mici excepții, întregul mapamond, pentru că trăim într-o perioadă în care suntem guvernați de reacția fiziologică automată de tipul „luptă sau fugi“. Totul în viața noastră se desfășoară într-un ritm nebun. Practic, trăim viața atât de...repede, încât nu mai apucăm să trăim clipa. Mâncăm repede, dormim scurt, iubim aparent, gândim în viteză, rezolvăm probleme din mers și ne pierdem atenția. Când nu mai suntem atenți la ce și cum mâncăm, avem tendința de a mânca mai mult. Foamea asta greu de stăpânit este, de fapt, o foame emoțională. Mâncarea devine un drog care umple un gol și satisface o nevoie prin faptul că ne face să ne simțim bine. Da, ne face să ne simțim bine, dar doar pe moment, pentru că după aceea apare reversul medaliei. Apar temuta obezitate și nelipsitul ei cortegiu - boli de inimă, sindromul metabolic, hipertensiune, steatoză și altele. Asta nu ar trebui să se întâmple niciodată, pentru că mâncarea înseamnă, de fapt, viață. Noi trăim într-un corp de care trebuie să avem grijă. Trebuie să învățăm să respirăm. Prima clipă a vieții noastre este prima respirație. Trebuie să învățăm să ne hrănim. Și aici m-aș bucura nespus ca toată lumea să poată conștientiza cât este de important să fii prezent în momentul în care mănânci. Pentru că pe cât de importantă este axa intestin-creier, pe atât de importantă este și axa sau coerența inimă-creier. De ce spun asta? O spun pentru că atunci când trăim cu adevărat în prezent, vibrăm pe frecvența de 0,1 Hz, care este asociată în medicina energetică cu obținerea coerenței inimă-creier. Această frecvență foarte joasă este considerată a promova stări de calm profund, echilibru emoțional și conexiune, fiind uneori denumită metaforic vibrația iubirii sau a armoniei interioare. Dar, revenind la mâncare, există un lucru pe care l-am observat în spital, dar nu numai acolo. De la o vreme încoace, au apărut foarte multe intoleranțe. Din ce în ce mai multe. De unde? De la o mulțime de produși meniți să mențină alimentele în stare bună cât mai mult timp. Da, de la alimente ultra-procesate și stres intens prost gestionat ajungem să căpătăm intoleranțe. Eu le recomand pacienților mei să își acorde atenție şi, pur și simplu, dacă simt că un aliment nu le face bine, să îl excludă un timp din alimentație. Din păcate, însă, lucrurile nu se reduc întotdeauna doar la atât. Foarte mulți oameni au un grad mai mic sau mai mare de disbioză. Asta înseamnă că au un dezechilibru al microbiotei, cel mai des la nivel intestinal, adică un dezechilibru între numărul bacteriilor bune și cel al bacteriilor rele, colocvial spus. Ei bine, disbioza afectează digestia, imunitatea, metabolismul și chiar starea de spirit, manifestându-se prin balonare, gaze, constipație/diaree, oboseală, anxietate, probleme de piele sau ceață cerebrală. În mod evident, când, din cauza stilului nostru de viață,  bacteriile rele le depășesc pe cele bune, ne îmbolnăvim... Și iar spun că asta nu ar trebui să se întâmple...

 

 

Articole similare

La sfat de... longevitate, cu Andreea Cigolea

11 dec 2025
Andreea, sunt șapte ani de când... sfătuiești de sănătate. Sfat de sănătate, o emisiune marca Antena 3, care te-a consacrat și care se bucură de o audiență extraordinară, nu este o...