Longevitate: cele 4 alimente pe care le consumă oamenii din Costa Rica pentru a trăi mult

iStock-1296507353.jpg
alimente boli cardiovasculare

Costa Rica se mândreşte cu un record de longevitate şi, potrivit experţilor, acest lucru se datorează parţial dietei sale.

Ani la rând a fost considerată cea mai fericită ţară din lume. Titlu pe care l-a pierdut de câţiva ani, menţinând în continuare un loc patru mai mult decât onorabil, conform ultimului indice Happy Planet.

Costa Rica se laudă şi cu unul dintre cei mai mari indici de longevitate, mai ales în regiunea Nicoya unde, „comparativ cu un venit mediu printre cele mai mici din ţară, durata medie de viaţă este printre cele mai mari din lume” (sursa: Universitatea Stanford).

Printre secretele longevităţii costaricanilor se numără cu siguranţă dieta. Dar care sunt alimentele care, conform oamenilor de ştiinţă, garantează locuitorilor din Costa Rica o longevitate sănătoasă?

Fasole şi leguminoase:
Fasolea este o sursă excelentă de proteine, fibre, carbohidraţi complecşi, prebiotice, vitamine şi minerale. Mai multe studii le-au legat de un risc redus de boli de inimă şi diabet. Cele negre şi roşii sunt cele mai des întâlnite în Costa Rica şi sunt folosite la prepararea casado (un fel de mâncare tradiţional făcută cu orez, fasole şi legume). Năutul şi lintea sunt, de asemenea, populare şi se găsesc în multe preparate locale.

Fructe şi legume proaspete:
Fructele şi legumele din Costa Rica sunt în general consumate proaspete, nu congelate. Printre cele mai comune fructe se numără papaya, mango, banana, pepene verde, ananas şi fructul pasiunii, consumate singure sau transformate în băuturi (fără zahăr adăugat). În ceea ce priveşte legumele, se numără cartofi, morcovi, roşii, avocado, ceapă, sfeclă şi dovlecei. Se consumă crude, în salate bogate sau tocate şi fierte şi, ocazional, cu puţină proteină animală amestecată pentru aromă.

Orez şi porumb:
Cerealele, precum orezul şi porumbul, sunt foarte prezente în dieta costaricanilor, dar ca o completare a fasolei şi a legumelor. De exemplu, arroz di pollo, unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din regiune, este alcătuit din legume tocate, pui şi o mână de orez alb.

Cafea:
Nu în ultimul rând, cafeaua din Costa Rica este apreciată nu numai pentru gust, ci şi pentru bogăţia sa în antioxidanţi care pot ajuta la reducerea inflamaţiei.

Articole similare

Evoluția vieții pe Terra decodează longevitatea

02 aug 2025
Un studiu care a utilizat analiza evolutivă a identificat modificări ale proteinelor legate de îmbătrânirea sănătoasă, oferind potențiale strategii pentru rezistența la boli și o durată...

De ce femeile îmbătrânesc mai încet?

18 mar 2025
Oamenii de ştiinţă încearcă să descopere motivele pentru care bărbaţii şi femeile îmbătrânesc diferit, în speranţa de a prelungi durata de viaţă şi de sănătate pentru ambele sexe. O...

Cum îți creezi propriul plan de longevitate?

29 mai 2025
Longevity Expo Forum Fest, evenimentul dedicat sănătății și longevității organizat de Antena 3 CNN și revista Longevity, a intrat în cea de-a doua zi, cu un program bogat în conferințe,...