Pericolul deconectării părinților de copiii lor

În materie de psihologie a adolescentului, anul 2000 a adus o lucrare considerată și astăzi revoluționară și influentă. Studiul psihologilor suedezi Håkan Stattin, profesor emerit la Universitatea din Uppsala, și al regretatei Margaret Kerr, fost profesor la Universitatea din Orebro, intitulat Monitorizarea parentală: o reinterpretare, având ca subiecți peste 2.000 de adolescenți și părinți, dezvăluia, atunci, cheia care deschide poarta către sănătatea holistică a copiilor.

Când se vorbește despre „supraveghere parentală”, mulți își imaginează încă reguli stricte și control constant. Cercetările profesorilor Stattin și Kerr au schimbat radical această perspectivă: elementul care face ca adolescenții să fie protejați nu este controlul, ci cunoașterea - mai exact, cât de mult știu părinții despre copiii lor. Concluziile studiului arătau că adolescenții ai căror părinți sunt bine informați cu privire la viața fiicelor și fiilor lor (prieteni, activități, obiceiuri, emoții etc.) dezvoltă și manifestă mai puține comportamente riscante. 

Din 2000 și până în prezent, nenumărate alte cercetări au rafinat conceptele dezvoltate de psihologii suedezi. La un sfert de secol după apariția lucrării elaborate de Stattin și Kerr, medicul Alina Epure, doctor în științe medicale, a derulat în România, propriul său studiu. Cercetarea doctorului Alina Epure a avut ca subiecți peste 5.000 de adolescenți, părinți și profesori și a fost un demers de pionierat care a analizat starea de bine generală a elevilor din perspectiva tuturor celor trei categorii de respondenți.

Ce se întâmplă, astăzi, cu adolescenții noștri și cât de bine îi cunoaștem? Cum va evolua, mai târziu, sănătatea lor și cât de mult o influențăm noi, adulții din familie, școală și societate? Sunt întrebări la care dr. Alina Epure nu oferă doar răspunsuri, ci și îndrumare validată de știință. Viitorul tinerilor ne interesează pe toți... Cât de sănătoși sunt adolescenții deconectați de părinți?

 Poetul antic Vergiliu spunea că sănătatea este bunul cel mai de preț al omului. Care este viziunea adolescenților de astăzi asupra sănătății?

 Dr. Alina Epure ● De curând, am încheiat un studiu având ca subiecți adolescenții. La întrebările adresate lor au răspuns și părinții, și profesorii acestora, ceea ce mi-a dat prilejul să constat cu amărăciune diferențele majore de percepție în ceea ce privește sănătatea. Ca să încep cu un exemplu, vă spun că cei mai mulți dintre adolescenți au afirmat că mănâncă noaptea. Ceea ce este aici pe cât de grav, pe atât de interesant este că foarte puțini dintre părinții chestionați aveau informația că proprii lor copii mănâncă noaptea. Nu pot să nu mă întreb cât de absenți sau cât de deconectați de realitatea alimentară a copiilor lor sunt acești părinți. 

 ADOLESCENȚI EPUIZAȚI, PĂRINȚI ABSENȚI

 Îngrijorător este și că 70% dintre adolescenți au afirmat că se trezesc epuizați. Cred că este real ce spun copiii, pentru că 80% dintre profesori au confirmat prin chestionare acest lucru. În schimb, doar 13% dintre părinți considerau că elevii - proprii lor copiii - sunt din când în când obosiți. Deci, doar 13%, doar din când în când și doar obosiți. Adică sub nicio formă epuizați, motiv pentru care considerau că agenda copiilor lor ar putea cuprinde mult mai multe activități. Părinții au o percepție diferită față de stresul pe care îl trăiesc adolescenții și înțeleg diferit lucrurile care au impact în viața de zi cu zi a celor mici, pornind de la alegerile vestimentare sau alimentare, inclusiv pachetul pe care și-l iau sau nu la școală, și încheind cu presiunea socială și nevoia lor de a da bine în fața colegilor. Sunt aspecte pe care adulții le neglijează, de unde reiese că, în familie, nu există discuții legate de sănătate și de importanța alimentației, somnului sau sportului. Cred că punctul culminant aici este că nu mai suntem modele pentru copiii noștri. Un adolescent care nu-și găsește un model nici la școală, nici acasă, îl împrumută din mediul online.

 Absența părinților din viața copiilor și independența tot mai crescută a adolescenților arată că, deseori, părinții și copiii trăiesc pe planete diferite?

 Dr. Alina Epure ● Adulții au o agendă încărcată, iar copiii, una și mai aglomerată. Copilul devine copleșit de această încărcătură. Este o uzură zilnică, alimentată de dorința de a bifa cât mai multe activități și de a fi cât mai eficienți. Goana aceasta ne face să uităm să trăim. Neavând conexiuni frumoase în familie, nedialogând, neîntâlnindu-ne seara la o cină în sufragerie, unde să povestim și ce ne-a bucurat, nu neapărat cât de grea a fost ziua și cât am pătimit, rămânem deconectați, fiecare cu gadgetul lui. Dacă urmărim cum decurge o masă de familie, acasă sau la restaurant, dacă ascultăm ce povestesc adolescenții despre prăpastia dintre realitatea lor și cea a părinților, ne dăm seama că trăim în lumi diferite. Adulții nu vor să urce pe planeta adolescenților, considerând că adolescenții trebuie să urce pe planeta lor și să se conformeze informației și cunoașterii lor. Cred că impactul acestei rupturi dintre generații este foarte agresiv și că, pe termen lung, le diminuează vitalitatea și longevitatea atât adulților, cât și adolescenților. 

 PROVOCARE REALĂ, PREGĂTIRE PRECARĂ

 În mod evident, părinții nu se bucură de ceea ce se întâmplă și în aceeași situație se află și  profesorii. Imaginea clasei se schimbă în fiecare an și profesorii nu mai știu cum să se conecteze cu acești adolescenți. Nu mai sunt pregătiți pentru provocări permanente. Este principalul motiv pentru care implementăm în școli educația stilului de viață pentru elevi, părinți și profesori, astfel încât să existe o unitate, un dialog și un discurs comun. Este îngrijorător că fie absentăm din viața adolescenților, fie nu reușim să ducem un dialog constructiv, care să aibă conținut real și să arate susținere. Noi trebuie să îi vedem pe adolescenți așa cum sunt ei, cu provocările, cu nevoile și cu trăirile lor.

 Dacă vorbim despre nevoi și provocări, cred că este necesar să punctăm importanța alimentației pentru sănătatea și viitorul adolescentului.

 Dr. Alina Epure ● Ca adulți, nu putem mânca așa cum o fac adolescenții și nici ei nu tânjesc la farfuria noastră, pentru că nu au aceleași nevoi sau plăceri. Este important să le furnizăm informația necesară și să le oferim suport atunci când își doresc să prepare ceva în familie. Dacă sunt respinși, vor apela la soluții aflate în altă parte - energizante, covrigi, merdenele, șaorma cu de toate, ceva ce este validat de anturaj. De aici pot răsări supraponderalitatea, anxietatea, depresia, auto-izolarea și dorința de a mima starea de bine. M-am întristat când am calculat că peste 90% dintre elevi adorm cu telefonul în mână, pentru că am înțeles unde se află energia și fericirea lor. Copiii compară totul cu ceea ce văd pe internet și devin frustrați. Să ne închipuim un scenariu... Dacă eu, pe rețelele sociale, văd doar fete frumoase, cu o siluetă de vis, aranjate și îmbrăcate superb, iar când ridic ochii din telefon, o văd pe mama transpirată și epuizată, cu părul prins într-un elastic, călcând și amestecând, din când în când, în cratiță după ce mai toacă niște legume ținând mobilul între umăr și ureche, decid imediat că ceea ce văd nu poate fi un model de urmat. 

 MODELE VIRTUALE, SOLUȚII REALE

 Revenind... Aceasta este realitatea în care am crescut noi și în care cresc și adolescenții de azi. Iar eu, în rolul de mamă care nu corespunde imaginii ideale construite de copil, trebuie să mă conectez cu el, să-l ascult chiar dacă mă privește cu superioritate și să-l cuceresc. Dacă ne propunem să cucerim adolescentul în fiecare zi, atunci creăm relații extraordinare. Aici este magia conectării autentice. Să ne placem reciproc, să găsim ce să povestim și să împărtășim. Altfel, de ce am aduce pe lume un copil dacă nu avem disponibilitatea de a-l crește așa cum are el nevoie? Toți avem o paletă de nevoi, uneori provocatoare, alteori opoziționiste. Dar trebuie să știm să ne împăcăm după o ceartă, să știm că tonul poate fi doar blând și ferm, fără țipete, fără etichete, fără judecăți, fără „nu știu ce să mai fac cu tine“. Când aude aceste cuvinte, adolescentul gândește că trebuie să se descurce singur, inclusiv cu hrana. Și iată cum începe să mănânce neregulat, nelimitat și nesănătos, să crească în greutate, să aibă acnee etc. Părinții se supără, adolescentul se ridică de la masă, dar după ce adulții merg la culcare, intră în bucătărie și mănâncă - de regulă, sandvișuri, produse ambalate, ultra procesate. Sigur că nu doarme bine și pleacă la școală obosit, epuizat. Profesorul îl vede, dar părintele, nu. Dascălii sunt mai conectați la realitatea din bănci. Ei sunt mai îngrijorați de acest mesaj al degradării, de faptul că durata medie de concentrare a adolescenților epuizați este mai mică decât cea a preșcolarilor. Alarmant de mulți elevi merg la școală cu dorința de a nu primi teme, de a nu da teste și de a obține rezultate cât mai facil. Dacă privim toate astea din perspectiva sănătății, vedem ridicându-se un enorm steag roșu...

 O parte din acest steag roșu este țesută de faptul că 40% dintre copiii români suferă de supraponderalitate sau obezitate, nu-i așa?

 Dr. Alina Epure ● Categoric! În cazul acestor copii, este esențial să înțelegem de ce s-a ajuns în contextul de dependență, de ce mănâncă atât de mult, care este nevoia lor reală, ce le lipsește și unde se întrerupe conexiunea cu ritmul firesc al vieții. Nu putem neglija nici aspectele medicale, pentru că pot exista, în context genetic, anumite sensibilități. Poate trebuie eliminate anumite alimente sau poate avem de-a face cu modificări hormonale. Cert e că planul de sănătate se construiește acasă, împreună cu specialiștii care trasează direcții și dau sens. Copilul trebuie să înțeleagă ce se întâmplă cu el. Adolescența este cea mai atipică perioadă a vieții, și nu atât din cauza furtunii hormonale, cât din faptul că este marcată de cea mai mare creștere a creierului. Dacă adolescenții nu mănâncă ceea ce-i trebuie creierului, rămân foarte multe lacune care sunt umplute apoi cu alimente grase, dulci, pline de făină albă și cu rol energizant de moment. De asta le lipsesc răbdarea, concentrarea și motivația. În creier nu ajunge informație sănătoasă. 

 FAMILII UNITE, REZULTATE VIABILE

 Creierul devitalizat se traduce mai departe în farfurii din ce în ce mai pline, mai mari și mai consistente, dar tratate cu superficialitate de părinți. Ei admit doar că ar exista ceva probleme cu greutatea, dar nu înțeleg că atunci când copilul are 13 ani și 100 de kilograme, nu mai sunt ceva probleme, ci o problemă gravă și urgentă, care impune soluții care trebuie integrate rapid la nivel de familie. Dacă acasă toți consumă pizza, șaorma și energizante, iar adolescentului obez i se impune să mănânce pește și broccoli, frustrarea, dorința de abandon și deconectarea de la regimul alimentar impus i se accentuează. Ce urmează? Iese din casă și mănâncă ce are chef și ce vede la prieteni. Dar dacă adolescentul știe că este în legătură cu un specialist în nutriție, că dă zilnic un raport despre ce a mâncat în ziua anterioară și o poză a greutății arătate de cântar, când se simte implicat și are un cuvânt de spus, este altceva. Dacă este întrebat ce-i place, ce nu-i place și cum se simte, i se induce și grija de a nu greși, iar dacă trișează, o face mult mai mai rar și mai elegant. Altfel, pierdem teren și asistăm neputincioși la obezitate și depresie. Ce aduce asta pe termen lung? Penultimul loc pe care România îl ocupă în UE la capitolul speranță de viață. Fără politici de sănătate implementate inclusiv la nivel individual și de familie, aici se ajunge. 

CONCLUZII

 Sănătatea se construiește în familie! În momentul în care ne luăm zborul din casa părinților, plecăm cu o moștenire genetică și una epigenetică dată de tabloul de familie în relația cu sănătatea. Așadar, avem nevoie să facem un plan de sănătate în familie. Analizele medicale anuale sunt obligatorii și în funcție de ce ne arată ele, trebuie să ne ajustăm alimentația, somnul, mișcarea, adică baza fizică a sănătății noastre. Suplimentar, ne îngrijim de componenta psiho-emoțională - reziliența la stres, calitatea relațiilor și gestionarea dependențelor. În caz contrar, nu putem considera că am investit și am făcut tot ce am fi putut pentru copiii noștri. Și, să nu uităm, doar împreună putem construi generații sănătoase!