Chirurgia toracică este poate cea mai pură expresie a medicinei de frontieră: acolo unde viața atârnă, uneori, de un plămân ventilat artificial, de o sutură perfectă sau de câteva secunde de decizie lucidă. Chirurgul toracic intră în cavitatea care adăpostește respirația și bătăile inimii, asumându-și responsabilitatea de a opri hemoragii fulgerătoare, de a extirpa tumori care sufocă plămânul, de a reconstrui ceea ce boala sau trauma au distrus. Este un profesionist care îmbină precizia empatia înțeleptului care știe că, dincolo de anatomie, fiecare torace ascunde o biografie. În era tehnologiei și a supraspecializării, chirurgul toracic rămâne artizanul discret al miracolului cotidian: readuce aerul în plămâni, mobilitatea în torace și speranța în vieți care, altfel, s-ar încheia prea devreme. Nu doar din cauza bolii neglijate, ci și din a ursului provocat…
Cu sinceritate, despre șansă și precondiționare, despre viața încadrată în scoruri și procente, despre profesionalism și omenie, destinul bolnavului român în fața bolii, a sistemului, a propriilor obiceiuri și mentalități și, în cele din urmă, a… ursului, reputatul chirurg Adrian Dobrică, medic primar Chirurgie Toracică, doctor în științe medicale, deschide, în pagini de revistă, o fereastră către realitate, într-un interviu-mărturie marca Longevity…
Colegiul Medicilor v-a onorat, recent, cu o diplomă de apreciere pentru cercetare științifică și realizări deosebite în domeniul medical. A fost o surpriză?
Dr. Adrian Dobrică ● Da, a fost. Am o oarecare experiență cu... premierile, dar această diplomă m-a bucurat în mod deosebit. Cele mai multe - să le numim generic - onoruri de care am avut parte în ultimul timp sunt legate de realizările din spitalul unde îmi desfășor activitatea. Un exemplu este Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Comandor, care ni s-a conferit de către președintele Iohannis pentru rezultatele obținute în perfecționarea actului medical. Dar, de data aceasta, a fost apreciată munca mea de cercetare și asta mă bucură enorm, pentru că eu fac cercetare încă din timpul facultății. De aceea, dintre tot ceea ce mi s-a oferit ca premiu sau distincție de-a lungul timpului, cel mai drag îmi este Premiul „Iuliu Hațieganu“ al Academiei Române, care mi-a fost decernat pentru o carte publicată în 2010, împreună cu profesorul Al. Boțianu, „Chirurgia abceselor pulmonare“, una dintre cele câteva sute de lucrări care mi s-au strâns în ani.
Operați, în general, în urma unui diagnostic amenințător. Cum influențează vârsta biologică a pacientului șansele unui rezultat bun?
Dr. Adr. Dobrică ● Se știe că vârstnicul din România este diferit de vârstnicul vest-european. Vârstnicul nostru este sărac, subalimentat și nu își ia medicamentele la timp. Și atunci, are o patologie asociată foarte bogată, cu boli cardiovasculare, cu diabet, toate, în general, boli ale sărăciei și ale unui stil de viață departe de a fi echilibrat. Vârsta biologică i-o cam depășește pe cea cronologică. Teoria asta cu educația sanitară e bună, dar pierde din vedere că totul este influențat de... orice, de politică, de sistem, de economie, de finanțare etc. Cât despre legendele de spital care spun că bătrânii sunt mai rezistenți la operații și la intervenții... Realitatea este una singură - sunt mai fragili, pentru că biologia își spune cuvântul.
Dacă regulile de prevenție ar fi riguros respectate, câte dintre operațiile pe care le faceți credeți că ar putea fi evitate?
Dr. Adr. Dobrică ● În privința prevenției, prin prisma meseriei mele, pot să spun, mai întâi de toate, că fumatul, care este strâns legat de cancerul bronho-pulmonar, produce daune serioase. În rest, este simplu. Absolut totul are impact asupra noastră, asupra riscului de boală - alimentația, stresul cotidian, aerul respirat, totul. În plus, și în cazul bolilor neoplazice, dar și în al celor non-neoplazice, genetica și ereditatea joacă un rol semnificativ. De fapt, fumatul și alte obiceiuri dăunătoare sunt factori declanșatori. Există un teren pe care îl moștenim și care este de neînvins. Vorba din bătrâni care spune că „ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”, de la un moment dat în colo, în medicină și în teoria genetică, este valabilă.
Studiile spuneau până ieri că longevitatea este determinată 20% de genetică, iar restul, de epigenetică. 2026 schimbă paradigma în 50-50...
Dr. Adr. Dobrică ● Totul are legătură cu moștenirea genetică. Dacă aș compara situația cu „încălzirea globală”, aș întreba așa: cât influențează omul și cât influențează cosmosul? La fel cred că stau lucrurile și cu patologia omului. Moștenim tot. De fapt, omul pare inversul cutiei Pandorei. El păstrează toate relele înăuntru, iar în exterior trimite numai speranța. Noi avem relele în noi, moștenind mai toate bolile înaintașilor noștri, și le dăm mai departe, adăugând și bolile noastre. Sunt chestii demonstrate. Iar dacă nu avem grijă, atât cât stă în puterea noastră, dacă nu ne păstrăm speranța, în loc să îi dăm drumul pe câmpii, într-un final, se alege praful, în sensul în care finalul vine mult mai repede decât ar fi fost cazul... Și, nu, nu sunt pesimist. Astea sunt observațiile mele după 30 de ani în medicină.
Care sunt semnalele de alarmă pe care oamenii le ignoră, ajungând prea târziu pe masa de operație a chirurgului toracic?
Dr. Adr. Dobrică ● Există semne, de la cele mai banale, la cele mai severe. Pe vremuri, când cineva scuipa sânge, deci că avea hemoptizie, se alarma și mergea la medic. Acum, consultă dr. Google, apoi începe să filosofeze, după care intervine autodiagnosticarea, dar nu înainte de studierea asemănării dintre simptomele proprii și cele ale vecinului, care a avut odată bronșită. La final, dă verdictul: bronșită. Și ne autotratează de bronșită. Câteodată, aparent, figura ține, în sensul că mica hemoragie se oprește cumva, numai că tumoarea crește și lucrurile se complică dramatic...
E adevărat că neglijarea problemelor de sănătate sunt o culpă a pacientului, dar nu cumva ne pasc pericole și dinspre sistemul medical?
Dr. Adr. Dobrică ● Un pericol este posibila deprofesionalizare a medicilor. Profesorii serioși au început să iasă din sistem sau se vor pensiona curând. Ori dacă locul lor va fi luat de unii medici formați în pandemie, chirurgi cu vreo vreo 2-3 ani de experiență online, nu va fi bine. Da, sunt rezidenți care au făcut chirurgie online. Adică li s-au predat cursuri și au văzut operații pe internet. Ori chirurgia de YouTube nu e același lucru cu experiența dobândită în sala de operații. Există chirurgi care nu s-au întâlnit cu pacienți în sala de operație câte 2-3 ani. Sigur că de vină este sistemul medical. Sunt rezidenți, de exemplu, care în șase ani, n-au făcut o laparotomie. Nu au intrat în sala de operație. Au „operat” documente, foi de observație, bilete de trimitere. Aceștia sunt total nepregătiți pentru a intra în sistem și vor învăța meserie pe pacient. Chirurgia se învață în tinerețe, adică, în primul rând, în rezidență!
Există o „rețetă medicală” pentru a îmbătrâni sănătos?
Dr. Adr. Dobrică ● Măsura și echilibrul în toate! Îmbătrânirea sănătoasă depinde în mare parte de fondul genetic și al bolilor asociate, la care se adăugă alți factori. Consumul de alcool, de tutun, de medicamentele, toate contează. Și apoi mai e mentalul. Am văzut pacienți care au trecut cu bine peste operații complicate și pacienți care nu au depășit operații simple. Spuneau din capul locului că nu vor trece peste operație și nici nu treceau, chiar dacă intervenția era banală. Eu spun lucrurilor pe nume în discuțiile cu pacienții. Stau de vorbă cu ei. Glumesc, încerc să îi încurajez. Să fii bun, nu costă nimic. Sigur că medicii sunt supraîncărcați, dar mi se pare obligatoriu să vorbesc cu pacienții 10 minute înainte de operație și să le ridic moralul. Contează foarte mult. Cred că e lipsit de profesionalism și de omenie ca bolnavul să te vadă prima dată de pe masa de operație. Întotdeauna trebuie să avem grijă de fiecare pacient.
Ce lecții despre viață și sănătate v-au oferit pacienții dumneavoastră?
Dr. Adr. Dobrică ● Profesional, am înțeles că boala este ilogică. Poți să faci operații grele și starea pacientului să se îmbunătățească vizibil, dar poți face intervenții minore și să nu meargă la fel de bine. Deci trebuie să adaptezi întotdeauna gesturile la situația pacientului. Atât cea chirurgicală, propriu-zisă, cât și la condiția lui biologică ori la starea de spirit. Noi încadrăm totul în „scor”, ceea ce nu este întotdeauna corect. Apropo de lecțiile de viață... Sunt scoruri între 0 și 100%. De multe ori, pacienți încadrați la 1% ne-au zâmbit la sfârșitul perioadei de spitalizare și au plecat pe picioarele lor. Efectiv, cum spun eu, au zâmbit învingători, deși fuseseră aduși „în batistă”. Asta e o lecție! Am învățat-o și, de 10 ani, nu mai încadrez pe nimeni în „scor”. Bolnavul, în România, este un bolnav special pentru că toate scorurile noastre sunt făcute, în mod ideal, de către americani, pentru societatea occidentală. Noi nu ne comparăm. Nu e aceeași medicină, nu sunt aceiași bolnavi, nu e același sistem, nu e aceeași finanțare, nu sunt aceiași oameni. Eu dau șanse de supraviețuire oricărui pacient, chiar dacă știu că scorul lui e de 1%, pentru că niciodată nu se știe.
Care sunt cele mai complicate cazuri în specialitatea dvs.?
Dr. Adr. Dobrică ● Complicat de spus. Eu tot spun la conferințe că la noi, în Miercurea Ciuc, există o chirurgie la „firul Ierbii”. Este un spital județean de urgență, dar nu e centru universitar. Facem o chirurgie neselectată. Adică operăm tot ceea ce vine și se încadrează în posibilitățile spitalului. Din păcate, la spitalul județean din Miercurea Ciuc am ajuns să fim o echipă care face performanță în chirurgia pacientului mușcat și dezmembrat de urs. Asta nu e bine deloc... Am adunat zeci de cazuri de pacienți mutilați. Anual, sunt peste zece cazuri. Grave înseamnă oameni schilodiți, mușcați de față, cu membre smulse, cu plăgi pulmonare și hepatice de neimaginat. Inconștiența și lipsa de educație a oamenilor aici duc.
Aici intervine eterna dispută dintre taberele care victimizează fie omul, fie urșii
Dr. Adr. Dobrică ● Anul trecut, am fost invitat de Societatea Maghiară de Chirurgie Toracică să țin o conferință despre traumatismele produse de animale sălbatice. Le-am spus celor de acolo că ce facem noi în aceste cazuri e un fel de chirurgie de război. Ursul nu atacă selectiv. Nu vrea să te muște de gleznă. Nu e bichon. Atacă la rupere. Urșii de 200 de kilograme care coboară în localități sunt mașini de ucis! Iar dacă ne gândim la urșii din adâncul pădurii, exemplare de 600 de kilograme care nu ies de acolo, e mare minune dacă scapi cu viață. Totul se petrece într-o fracțiune de secundă. Nu există contraatac eficient. Sprayul paralizant este inutil. Dar apropo de turismul de catastrofă. Am avut un pacient care a aflat că prin zonă umblă o ursoaică însoțită de pui și s-a dus să se pozeze cu ei. S-a apropiat la 5 metri, bazându-se că are la el un spray cu piper. Până să atingă el sprayul, ursoaica i-a ras tot ceea ce înseamnă musculatură de la ureche în jos, până la fesă inclusiv, dintr-o lovitură. N-a fost vina ei...
