Ce trebuie să faci imediat după o masă copioasă. Vlad Ciurea: „Altfel se depune totul”

vlad-ciurea.jpg
vlad ciurea

Renumitul neurochirurg Vlad Ciurea a oferit sfaturi prețioase despre ce ar trebui să facem imediat după masă pentru a preveni problemele de sănătate, mai ales în perioadele în care consumăm alimente bogate în calorii. Potrivit acestuia, excesele alimentare își pun amprenta asupra organismului ”imediat”, nu doar din punct de vedere al greutății, ci și din punct de vedere al sănătății.

„O cantitate foarte mare dintr-o alimentație foarte calorică, foarte plină de calorii, își pune amprenta imediat. De aceea, vă rog, și asta nu neapărat că spun doctorii, simțiți și dumneavoastră: ați mâncat puțin mai greu, plimbați-vă, nu vă duceți direct la somn, pentru că atunci se depune totul.”

Profesorul atrage atenția asupra efectelor negative pe care le poate avea lipsa de activitate fizică imediat după masă. „În această perioadă crește burtica și ajungem la ceea ce, în limba engleză, i se spune ‘big belly, no brain’, adică burtă mare, creier zero. Tot sângele s-a dus în burtică, ducându-se acolo, s-a produs hipoxia cerebrală, hipoxie coronariană, și apar accidentele vasculare. Fie că vrem, fie că nu vrem.”

Renumitul neurochirurg subliniază și importanța hidratării adecvate, mai ales după mese copioase, sau în această perioadă, după Sărbători.

„Suntem deshidratați, pentru că am băut numai alcool și alte lucruri, nu am băut apă, care este atât de importantă. Am mâncat foarte mult, sângele s-a dus jos spre abdomen, spre intestin și acest organ minunat nu mai are lichidul, fluidul, apa și atunci apar ischemiile, închidere a vaselor, exact cum se întâmplă și cu râurile în perioade de secetă.”

Soluția propusă de profesor este simplă: prevenția. „Deci trebuie să prevenim”, a concluzionat el, recomandând mișcarea ușoară și hidratarea imediat după masă pentru a reduce riscurile de sănătate.

Așadar, pentru a nu avea probleme după mesele copioase, faceți o plimbare ușoară pentru a evita depunerea caloriilor și suprasolicitarea sistemului digestiv.

Totodată, hidratați-vă corespunzător, consumând apă și evitând consumul exclusiv de alcool sau alte lichide nesănătoase.

Și evitați să vă întindeți pe pat imediat după masă, pentru a preveni acumularea grăsimilor și problemele circulatorii.

Articole similare

Secretele longevității unui neurochirurg genial

10 iun 2024
Academicianul Leon Dănăilă este o legendă vie a medicinei, uriașa sa statură profesională fiind clădită pe o lungă serie de realizări impresionante. Celebrul neurochirurg român inclus...

La sfat de... longevitate, cu Andreea Cigolea

11 dec 2025
Andreea, sunt șapte ani de când... sfătuiești de sănătate. Sfat de sănătate, o emisiune marca Antena 3, care te-a consacrat și care se bucură de o audiență extraordinară, nu este o...

Chirurgia nu e statistică. E destin uman

03 iul 2026
Chirurgia toracică este poate cea mai pură expresie a medicinei de frontieră: acolo unde viața atârnă, uneori, de un plămân ventilat artificial, de o sutură perfectă sau de câteva secunde...

Peptidele, trendul anti-aging al momentului

12 iun 2026
Piața anti-aging a anticipat la sfârșitul anului trecut că peptidele se vor înscrie în cel mai scurt timp pe un trend exploziv. Și exact așa s-a întâmplat. Peptidele au devenit noul limbaj...

Ce crede un chatbot despre medici și longevitate

25 mai 2023
Inteligența artificială (IA), un pericol ori un ajutor pentru specia umană? Aceasta este dilema planetară a momentului, o discuție pro și contra, de ordin moral, sociologic, filosofic, chiar...

Hormonii împart cu natura o conexiune vitală

15 aug 2025
Viața și reproducerea vieții, cele mai prețioase daruri pe care ni le-a oferit Natura, depind de hormoni! Între hormoni și natura însăși există o conexiune fără de care viața ar fi...

Cancerul. Moștenire, stil de viață sau hazard?

16 iun 2026
Cancerul, una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial, este un termen generic pentru un grup mare de boli care pot afecta orice parte a corpului. O caracteristică definitorie a cancerului...