Psihologia din spatele alegerii de a trăda în loc de a coopera

Dilema prizonierului: cum funcționează și de ce alegem uneori trădarea în locul cooperării

Dilema prizonierului este un scenariu în care două persoane trebuie să aleagă între cooperare și propriul interes, fără să știe ce va face cealaltă persoană. Conceptul este folosit de zeci de ani pentru studierea comportamentului uman și poate fi aplicat în psihologie, economie, politică, biologie, investiții și în alte domenii în care interesul personal poate intra în conflict cu interesul comun.

Cum funcționează dilema prizonierului

Concept din psihologie și teoria jocurilor, dilema prizonierului „explică alegerile a două persoane atunci când acestea trebuie să pună în balanță propriul interes și bunăstarea colectivă”, spune Michael Taylor, psihoterapeut. „Explică modul în care sunt gândite fiecare dintre opțiuni și consecințele lor.”

Ideea a fost dezvoltată pentru prima dată în 1950 de matematicienii Merrill Flood și Melvin Dresher, în cadrul cercetărilor RAND Corporation asupra teoriei jocurilor. Aceștia erau interesați să modeleze strategiile din timpul Războiului Rece. „De exemplu”, explică Taylor, „SUA și Rusia trebuiau să decidă dacă să-și reducă sau să-și crească arsenalul nuclear, fără să poată discuta direct.”

Ulterior, Albert W. Tucker a dezvoltat o nouă versiune, numită „Dilema prizonierului”, pentru a face conceptul mai ușor de înțeles pentru psihologii de la Stanford. În această variantă, doi prizonieri sunt acuzați de o infracțiune și interogați separat. Fiecare are de ales: să-l trădeze pe celălalt și să primească o pedeapsă mai ușoară sau să păstreze tăcerea. Niciunul nu știe ce va face celălalt, însă rezultatul depinde de alegerile amândurora.

Există trei rezultate posibile:

Rezultatele dilemei prizonierului
1. Unul îl trădează pe celălalt, iar celălalt păstrează tăcerea.
Cel care trădează este eliberat, în timp ce cel care păstrează tăcerea primește o pedeapsă de 10 ani.

2. Amândoi păstrează tăcerea.
Fiecare primește o pedeapsă mai ușoară, de câte 1 an.

3. Amândoi se trădează și mărturisesc.
Fiecare primește o pedeapsă moderată, de câte 5 ani.

Cel mai bun rezultat pentru amândoi este cooperarea. Însă alegerea rațională, dacă fiecare încearcă să-și minimizeze propria pedeapsă, este ca ambii să-l trădeze pe celălalt. Aici apare conflictul dintre interesul personal și cooperare și se explică de ce oamenii pot ajunge să rateze cel mai bun rezultat colectiv.

Perspectiva oferită de această dilemă ajută la analizarea situațiilor în care încrederea și colaborarea sunt importante, dar dificil de obținut.

Cum apare dilema prizonierului în viața reală?

„Doi părinți care au un buget limitat decid să-și controleze cheltuielile. Pot alege să coopereze, sperând că și celălalt va face același lucru, sau pot ignora înțelegerea pentru a nu ajunge să aibă foarte puțini bani la dispoziție.

Aceasta este alegerea ușoară atunci când există puțină încredere în celălalt. De ce să-ți reduci cheltuielile dacă nu crezi că partenerul își va respecta înțelegerea? Dacă amândoi continuă să cheltuiască, fiecare poate considera că are justificare să nu respecte acordul. Dacă unul continuă să cheltuiască, iar celălalt nu, primul are și mai mult de câștigat.”

Astfel de situații apar în numeroase contexte, de la echipe de conducere preocupate de bugete și parteneriate de afaceri până la probleme globale precum schimbările climatice.

Psihologii oferă și exemple din lumea reală: „cursa înarmării dintre țări, în care dezarmarea reciprocă ar fi benefică pentru ambele părți, dar neîncrederea le determină să se înarmeze”.

Un alt exemplu este competiția dintre companii, în care firmele își reduc prețurile pentru a-și câștiga o parte mai mare din piață, ceea ce le poate afecta pe amândouă pe termen lung. Problemele de mediu, precum pescuitul excesiv, reflectă aceeași dilemă: câștigul individual pe termen scurt poate produce pierderi colective pe termen lung.

Aceasta este una dintre dificultățile multor exemple reale ale dilemei prizonierului: „câștigul individual este concret și apare pe termen scurt, în timp ce câștigul colectiv este pe termen lung și mai greu de perceput”.

El menționează probleme precum defrișările, vaccinarea și schimbările culturale. De exemplu, cei care defrișează suprafețe mari de pădure beneficiază imediat, însă, pe termen lung, consecințele sunt suportate de întreaga societate.

Variante ale dilemei prizonierului

Până acum am discutat despre o singură rundă a dilemei prizonierului, însă jocul poate avea și mai multe runde. Atunci când doi jucători iau succesiv mai multe decizii, vorbim despre dilema prizonierului repetată.

Pot exista, de asemenea, mai mulți jucători și mai multe runde. Aceste variante pot modela interacțiuni sociale complexe.

Taylor oferă exemple precum membrii unei familii, echipele de conducere, asocierile de afaceri sau statele. În cazul jocurilor repetate, comunicarea poate avea loc chiar și indirect, prin cuvinte și acțiuni care transmit anumite semnale celorlalți.

Care este cea mai bună strategie în dilema prizonierului?

Există numeroase strategii, inclusiv cooperarea permanentă sau trădarea permanentă. Una dintre cele mai cunoscute strategii pentru jocurile cu runde repetate este „tit for tat” („dinte pentru dinte”).

Strategia are doar două reguli:

La prima rundă, cooperează.
La fiecare rundă următoare, procedează la fel cum a procedat adversarul în runda precedentă.
Succesul acestei strategii pare să vină din echilibrul dintre cooperare și fermitate. Un jucător cooperează inițial, dar nu continuă să coopereze dacă este trădat. Dacă celălalt revine la cooperare, este dispus să coopereze din nou.

În practică, spune specialistul, strategia poate fi utilizată pentru a organiza grupuri astfel încât acestea să urmărească binele colectiv în locul câștigului personal.

Grupul identifică un obiectiv comun care necesită acțiune coordonată și de pe urma căruia beneficiază toți membrii. Fiecare începe prin cooperare. În deciziile următoare, membrii continuă să coopereze dacă ceilalți fac același lucru sau răspund prin retragerea cooperării atunci când unul sau mai mulți membri au încălcat anterior acordul. În timp, acest mecanism transmite că lipsa cooperării are consecințe, în timp ce revenirea la cooperare este recompensată.

Critici și limite ale dilemei prizonierului

Dilema prizonierului are și limite. Psihologul spune că aceasta simplifică excesiv complexitatea comportamentului uman, deoarece multe decizii din viața reală nu pot fi reduse la două alegeri simple.

În plus, dilema nu ia suficient în considerare relațiile pe termen lung, în care încrederea și reputația joacă un rol esențial.

Totuși, tocmai în lumea reală, unde oamenii evaluează în mod constant încrederea și reputația celorlalți, dilema prizonierului poate ajuta la înțelegerea modului în care acestea influențează deciziile strategice.

Idei esențiale
- Dilema prizonierului este o situație în care două persoane trebuie să aleagă între o decizie care le poate avantaja pe amândouă sau una care îi favorizează doar propriul interes.
- Fiecare persoană decide individual, fără să știe ce va alege cealaltă, iar rezultatul depinde de deciziile ambilor.
- Atunci când ambele persoane cooperează, amândouă au de câștigat. Însă frica și lipsa de încredere îi pot determina să se trădeze reciproc, ceea ce duce, în final, la un rezultat mai prost pentru amândoi.