Cercetări noi arată că Mount Etna ar putea fi alimentat de „buzunare” de magmă aflate foarte adânc în interiorul Pământului. Asta înseamnă că ar putea fi un tip rar de vulcan, numit „petit-spot”, și nu un vulcan obișnuit format la marginea plăcilor tectonice.
Muntele Etna, situat în Sicilia, este cel mai activ vulcan din Europa. Cu toate acestea, oamenii de știință s-au străduit mult timp să explice cum s-a format, deoarece niciun model geologic existent nu îi explică pe deplin originea. Un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Lausanne aduce o perspectivă proaspătă asupra acestui mister și sugerează că Etna ar putea fi diferit de orice alt vulcan de pe Pământ.
Vulcanul are peste 500.000 de ani și se ridică la peste 3.000 de metri deasupra nivelului mării, pe coasta estică a Siciliei. Erupe de mai multe ori pe an, fiind nu doar cel mai activ, ci și unul dintre cei mai studiați vulcani din lume. Chiar și așa, modul în care s-a format rămâne doar parțial înțeles, fără ca un singur proces geologic să explice complet dezvoltarea sa.
Într-un studiu publicat în revista Journal of Geophysical Research: Solid Earth, cercetătorii de la Universitatea din Lausanne, împreună cu Anna Rosa Corsaro de la Istituto Nazionale di Geofisica e Vulcanologia din Catania, propun o nouă ipoteză despre formarea vulcanului Etna. Descoperirile lor oferă și indicii despre motivul pentru care vulcanul erupe atât de frecvent și ar putea ajuta la îmbunătățirea evaluării riscurilor vulcanice realizate de specialiștii din Italia.
Vulcanii apar, de regulă, atunci când rocile din interiorul Pământului (din manta) se topesc și devin magmă. Această magmă urcă spre suprafață și, în timp, se solidifică.
Oamenii de știință au identificat trei moduri principale în care se întâmplă acest lucru:
1. La granițele plăcilor tectonice
Aici, plăcile se depărtează una de alta, iar materialul din manta urcă și se topește, formând scoarță nouă pe fundul oceanelor.
2. În zonele de subducție
Apare atunci când o placă tectonică alunecă sub alta. Apa transportată în adâncime de placa care coboară reduce temperatura de topire a rocilor, ceea ce duce adesea la vulcani explozivi, precum Mount Fuji.
3. În interiorul plăcilor tectonice (hotspoturi)
În acest caz, material foarte fierbinte din manta urcă spre suprafață în anumite puncte fixe, numite hotspoturi. Așa se formează lanțuri de insule vulcanice, precum Hawaii sau La Réunion.
Vulcanul Etna nu se potrivește perfect în niciuna dintre categoriile cunoscute. Deși se află aproape de o zonă de subducție, compoziția sa chimică seamănă mai mult cu cea a vulcanilor de tip hotspot – chiar dacă în apropiere nu există un astfel de hotspot.
Potrivit noului studiu, Etna este diferit deoarece magma sa nu se formează doar înainte de erupții. În schimb, vulcanul este alimentat constant de cantități mici de magmă deja existente în manta superioară, la aproximativ 80 de kilometri adâncime.
Această magmă urcă spre suprafață în „valuri”, fiind împinsă de forțe tectonice complexe legate de ciocnirea dintre African Plate și Eurasian Plate. Pe măsură ce placa tectonică se curbează în apropierea zonei de subducție, apar fisuri prin care magma se poate strecura – asemănător modului în care un lichid este presat afară dintr-un burete.
Cercetătorii sugerează că Mount Etna ar putea face parte dintr-o a patra categorie, mai puțin cunoscută, de vulcani, numită „petit-spot”, identificată pentru prima dată în 2006 de oameni de știință japonezi. Acești vulcani mici, de obicei submarini, arată că există „buzunare” de magmă aproape de partea superioară a mantalei – o idee propusă încă de acum câteva decenii – și că această magmă poate da naștere vulcanilor în anumite condiții.
„Studiul nostru sugerează că Etna s-ar fi putut forma printr-un mecanism similar cu cel care generează vulcanii submarini de tip petit-spot”, explică Sébastien Pilet, profesor la Facultatea de Geoștiințe și Mediu din cadrul University of Lausanne și autor principal al studiului.
„Este surprinzător, deoarece astfel de procese au fost observate până acum doar în structuri vulcanice foarte mici, care de obicei nu depășesc câteva sute de metri. Muntele Etna, în schimb, este un stratovulcan de mari dimensiuni, a cărui activitate a început în urmă cu aproximativ 500.000 de ani și care depășește astăzi 3.000 de metri altitudine.”
Aceste descoperiri oferă o nouă perspectivă asupra modului în care vulcanii se pot forma în contexte tectonice diferite de pe glob.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au analizat mostre de roci de la Mount Etna, urmărind cum s-a modificat compoziția chimică a lavei sale de-a lungul a aproximativ 500.000 de ani. Rezultatele arată că, în tot acest timp, compoziția magmei a rămas relativ stabilă, chiar dacă condițiile tectonice din zonă s-au schimbat.
Împreună, aceste observații indică faptul că magma care alimentează Muntele Etna există de mult timp în mantaua superioară, iar variațiile în volumul erupțiilor sunt determinate în principal de mișcările plăcilor tectonice.
Această interpretare susține ipoteza că activitatea vulcanului ar putea fi legată de mecanismul de tip „petit-spot”.
Vitamina D la 40–50 de ani ar putea influența sănătatea creierului mai târziu în viață
