Nivelul de vitamina D la vârsta mijlocie ar putea avea un rol mai important în sănătatea creierului pe termen lung decât se credea până acum. Într-un studiu care a urmărit aproape 800 de persoane timp de 16 ani, cei care aveau niveluri mai ridicate de vitamina D la 30–40 de ani au prezentat, ulterior, niveluri mai scăzute ale proteinei tau — un marker important asociat cu demența (Proteina tau este o proteină naturală din creier, esențială pentru funcționarea normală a neuronilor).
Persoanele care au niveluri mai ridicate de vitamina D la vârsta mijlocie ar putea avea, ani mai târziu, niveluri mai scăzute ale proteinei tau în creier, potrivit unui studiu publicat pe 1 aprilie 2026 în Neurology Open Access, jurnal oficial al American Academy of Neurology. Proteina tau este strâns legată de apariția demenței.
Cercetătorii subliniază însă că rezultatele indică o asociere, nu o relație cauzală — adică nu demonstrează că vitamina D reduce direct nivelul de tau sau riscul de demență.
„Aceste rezultate sugerează că un nivel mai ridicat de vitamina D la vârsta mijlocie ar putea avea un rol protector împotriva acumulării de tau în creier, iar nivelurile scăzute ar putea reprezenta un factor de risc modificabil”, a explicat autorul studiului, Martin David Mulligan, de la University of Galway. „Desigur, aceste concluzii trebuie confirmate prin studii suplimentare.”
Studiul a urmărit 793 de adulți, cu o vârstă medie de 39 de ani la început, toți fără semne de demență. Nivelul de vitamina D din sânge a fost măsurat inițial.
Aproximativ 16 ani mai târziu, participanții au fost supuși unor investigații imagistice pentru a evalua nivelurile de proteine tau și beta-amiloid — doi biomarkeri asociați cu boala Alzheimer.
Un nivel de vitamina D peste 30 ng/mL (30 nanograme pe mililitru) a fost considerat ridicat, iar sub acest prag — scăzut. În total, 34% dintre participanți aveau deficit de vitamina D, iar doar 5% luau suplimente.
După ajustarea pentru factori precum vârsta, sexul și simptomele de depresie, cercetătorii au observat că nivelurile mai mari de vitamina D erau asociate cu niveluri mai mici de proteină tau în timp.
În schimb, nu a fost identificată nicio legătură între vitamina D și nivelul de beta-amiloid.
„Rezultatele sunt promițătoare, deoarece sugerează o asociere între un nivel mai ridicat de vitamina D la începutul vârstei mijlocii și o încărcătură mai mică de tau aproximativ 16 ani mai târziu”, a spus Mulligan. „Vârsta mijlocie este o perioadă în care modificarea factorilor de risc poate avea un impact semnificativ.”
Un aspect important este că nivelul de vitamina D a fost măsurat o singură dată, nu pe parcursul anilor, ceea ce limitează interpretarea rezultatelor.
Cercetătorii subliniază că sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege mai clar rolul vitaminei D în sănătatea creierului și în prevenția demenței. Nivelurile mai mari de vitamina D la vârsta mijlocie sunt asociate cu niveluri mai scăzute de proteină tau ulterior
- Studiul arată o legătură, dar nu dovedește o relație directă cauză-efect
- Nu s-a găsit o asociere cu beta-amiloid
- Sunt necesare cercetări suplimentare
Cum (și cât) determină genele longevitatea
