Longevitatea emoțională: arta de a iubi viața

Gândurile și trăirile noastre ne modelează biologia, iar creierul este primul care reacționează la calitatea vieții personale interioare. Longevitatea emoțională nu mai este doar un concept abstract, ci o certitudine medicală confirmată de neuroștiințe. Dar este și o artă căreia trebuie să îi deslușim tainele - arta de a înainta în vârstă fără să ne închidem față de viață.

Cum ne putem menține creierul tânăr și inima deschisă în vremuri acaparate de stres și viteză? Care sunt mecanismele care ne pot păstra cu adevărat vii, dincolo de numărul anilor? Răspunsul nu vine din teorii abstracte, ci din experiența și cunoașterea unei somități a medicinei, venerabilul prof. univ. dr. Vladimir Ciurea, membru de onoare al Academiei Române, una dintre personalitățile emblematice ale neurochirurgiei românești și un reper de înțelepciune și vitalitate. 

 Domnule profesor, ce este, de fapt, longevitatea emoțională și cum o putem dobândi pe măsură ce înaintăm în vârstă?

 Prof. univ. dr. Vladimir Ciurea ● Emoțiile noastre sunt stocate bilateral într-o zonă foarte interesantă a creierului, numită amigdala lobului temporal. Acolo se adună toate experiențele noastre emoționale. Pe măsură ce înaintăm în vârstă și trecem prin diferite încercări, acest tezaur emoțional se îmbogățește.

Este important să trăim emoții încă din copilărie: să urcăm pe scenă, să spunem o poezie, să participăm la spectacole și la diferite evenimente. Toate aceste experiențe ne formează. Muzica, dansul, îmbrățișările, cuvintele frumoase, plantele și parcurile se imprimă în partea emoțională a creierului.

Amigdala nu lucrează singură. Ea face legătura cu zona prefrontală, unde sălășluiesc cunoașterea și curiozitatea, precum și cu structurile centrale care adună și organizează informațiile. De acolo pleacă răspunsul emoțional. Acest proces contribuie la o adevărată împrospătare a creierului. Așadar, există o longevitate emoțională, iar ea se hrănește din tot ceea ce ne place și ne menține conectați la viață.

 Din această perspectivă, cât de mult pot singurătatea și stresul pe care aceasta îl generează să accelereze îmbătrânirea cerebrală?

 Prof. Vl. Ciurea ● Categoric, stresul și singurătatea pot accelera îmbătrânirea creierului. Există țări cu un nivel de trai foarte ridicat, dar în care se înregistrează un procent important de cazuri de Alzheimer. Izolarea poate fi unul dintre motive. Oamenii stau în casă, la televizor, interacționează puțin, iar întunericul, consumul de alcool și fumatul pot contribui la degradarea funcțiilor cerebrale.

Toate acestea duc la o scădere continuă a activității creierului. Așa cum spunem, parafrazând celebrul principiu filosofic al lui Descartes, „mă mișc, deci exist”, trebuie să înțelegem că mișcarea pune și creierul în funcțiune. De aceea, nu trebuie să ne izolăm bunicii. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât avem nevoie de mai multă comunicare, de ieșiri, de mers și de contact direct cu ceilalți.

 Poate un scop personal să funcționeze ca un mecanism de protecție pentru creier și, în același timp, ca o formă de anti-aging interior?

 Prof. Vl. Ciurea ● Nu este bine să așteptăm ca viața să ne surprindă. Este important să ne propunem ceva. Eu sunt chirurg, iar acesta a fost sensul vieții mele încă din perioada în care eram elev și apoi student. Mai târziu, mi-am propus să fac neurochirurgie.

Când ai un scop, lași deoparte lucrurile care te îndepărtează de el: nopțile pierdute, alcoolul, tutunul și viața haotică. Mergi înainte ca să performezi. Pentru mine, chirurgia a fost un fel de drog. Cu cât operezi cazuri mai interesante și mai complicate, cu atât îți dorești mai mult. Știi pentru ce trăiești. Acesta este scopul vieții tale.

 În cotidianul dominat acum de ecrane și răspunsuri instantanee, poate tehnologia să afecteze rezerva funcțională a creierului?

 Prof. Vl. Ciurea ● Este o diferență majoră între creierul tinerilor de astăzi și cel al generațiilor de acum 30 de ani. Atunci, creierul era foarte activ și avea numeroase legături între structurile cerebrale, între zona superioară, regiunea prefrontală și structurile centrale.

Astăzi, mulți oameni se izolează, iar cei mai buni prieteni au devenit tableta, calculatorul și telefonul. Nu mai știu ce se întâmplă în jurul lor, în lumea reală. Totul se desfășoară într-un mediu închis.

S-a scris despre „demența digitală”. Demența înseamnă scăderea funcțiilor cerebrale. Când anumite regiuni nu mai sunt folosite la nivelul la care ar trebui, comunicarea dintre celule, prin sinapse, se reduce. Unele celule nu mai funcționează, iar substanța cenușie poate scădea. La RMN poate apărea o atrofie corticală sau cerebrală chiar și la persoane de 40-50 de ani. Una dintre cauze poate fi digitalizarea excesivă. Apeși un buton și primești răspunsul instantaneu, fără ca mintea să mai depună efort. În timp, legăturile nervoase nu mai sunt stimulate suficient. Creierul trebuie folosit, la fel cum folosim și musculatura.

 Cum putem menține memoria activă și creierul suficient de flexibil pentru a rezista trecerii timpului?

 Prof. Vl. Ciurea ● În centrul creierului se află hipocampul, o zonă care seamănă cu un căluț de mare și care stochează memoria în straturi, ca o bibliotecă.

Dacă vrem un creier activ, performant și sănătos cât mai mult timp, trebuie să-l folosim în moduri diferite, zilnic. Creierul seamănă cu sistemul muscular: funcția creează organul. În prezent putem face și o cartografiere cerebrală - un brain mapping - prin care identificăm zonele mai puțin active și le putem stimula.

 Există diferențe între modul în care funcționează creierul femeilor și cel al bărbaților, inclusiv în raport cu îmbătrânirea cognitivă?

 Prof. Vl. Ciurea ● Unele studii de neuroimagistică au sugerat diferențe medii în organizarea conexiunilor cerebrale: la femei au fost observată o conectivitate interemisferică mai pronunțată, iar la bărbați, conexiuni mai numeroase în interiorul aceleiași emisfere. 

La bărbați predomină funcția de analiză, de observare, de gândire și de decizie. La femei există un schimb mai amplu între cele două emisfere. Partea dreaptă începe să gândească, să râdă, să povestească, să aducă muzică și creativitate, iar partea stângă ia decizia. Între cele două emisfere există o adevărată autostradă, numită corpul calos. Aceste rezultate nu definesc însă capacitățile unui individ. Funcții precum analiza, creativitatea, empatia și luarea deciziilor se bazează pe rețele cerebrale complexe și sunt influențate de educație, experiență și stilul de viață, nu doar de sex.

 Cate este primul obicei benefic sănătății creierului până la vârste înaintate, pe care l-ați recomanda?

 Prof. Vl. Ciurea ● Mișcarea. Indiferent de vârstă. Una dintre marile probleme actuale este sedentarismul, care duce la boală. Fotoliul poate însemna demență. Stai, te izolezi, te joci și nu te miști. Iar atunci când nu miști corpul, nu pui nici creierul în mișcare. Corpul și creierul funcționează împreună. Punând corpul în mișcare, activezi și mintea.

 Dacă ați putea însoți un copil de la naștere până la vârsta de 100 de ani, ce i-ați recomanda pentru a-și proteja creierul?

 Prof. Vl. Ciurea ● Între zero și trei ani, l-aș lăsa să se joace. Joaca este esențială, pentru că prin ea copilul descoperă lumea: o atinge, aude sunetele și învață cuvintele. Apoi, între trei și șapte ani, aș introduce muzica, dansul, sunetele și, treptat, o limbă străină. La școală, l-aș învăța să citească și să scrie. Se formează atunci o legătură între ochi, mână și creier, care stimulează inteligența. Și i-aș spune mereu: fă sport!

În adolescență și la vârsta studenției, i-aș recomanda să privească atent lumea, să citească, să meargă, să se plimbe și să descopere cât mai multe lucruri. Pe urmă, să-și aleagă un maestru - în chirurgie, literatură, istorie sau în orice domeniu preferă - și să-și construiască propriul drum.

La 50 de ani trebuie să fim atenți la alimentație, la bolile care apar și la felul în care gândim. Pentru echilibru, recomand regula celor trei opt: opt ore de muncă, opt ore de odihnă și opt ore de activități personale.

După 60 de ani, izolarea trebuie evitată. Trebuie să mergem, să ieșim, să vorbim și să zâmbim. Iar după 80 de ani, omul nu trebuie pus într-un colț. La vârsta aceasta, ca de altfel oricând, un animal de companie poate fi extraordinar de benefic, oferind afecțiune și un motiv de a rămâne activ.

 Care sunt semnele care arată că nu mai vorbim despre o simplă uitare, ci despre o îmbătrânire cerebrală care necesită atenție?

 Prof. Vl. Ciurea ● Cei din jur observă adesea primii aceste semne. Persoana caută un cuvânt simplu și, în loc să spună „cuțit”, spune „șiret”. Cu toții avem lapsusuri, dar când ele se repetă, trebuie să ne punem întrebări.

Apoi pot apărea probleme de coordonare: persoana nu reușește să pună mâna pe un pahar sau scapă obiecte din mână. În asemenea situații, trebuie să meargă la un consult.

 Pot apărea astfel de manifestări și la 40–50 de ani, înainte ca vârsta să pară un factor evident de risc?

 Prof. Vl. Ciurea ● Da. Ele pot apărea atunci când creierul este suprasolicitat și stresat. Organismul ajunge să funcționeze la limită, iar omul nu mai reușește să facă nici lucrurile simple de zi cu zi. La o persoană mai matură pot apărea greșeli mici, pe care aceasta nu le observă sau nu le recunoaște. Mulți spun: «Parcă nu mai sunt același» sau «Simt că am creierul în ceață». 

Soluția este să odihnim creierul. Nu doar prin somn, ci și plimbându-l, ducându-l la aer curat și consumând suficientă apă. Creierul nostru are un conținut foarte mare de apă, iar hidratarea este esențială.

 Dacă longevitatea emoțională înseamnă să rămânem deschiși față de viață, ce ar trebui să păstrăm cu orice preț în noi?

 Prof. Vl. Ciurea ● Trebuie să păstrăm mișcarea, curiozitatea și legătura cu oamenii. Să nu ne izolăm, să citim, să mergem, să vorbim și să avem un scop. Creierul nu trebuie lăsat să stea pe loc. Anii vin pentru toată lumea. Important este să-i întâmpinăm cu mintea activă și cu dorința de a rămâne parte din viață. 

În fond, esența longevității emoționale nu presupune nimic complicat. Doar să rămâi activ, curios și conectat. Să ai un scop și să nu te retragi din viață. Atâta timp cât omul gândește, se mișcă, iubește și comunică, își păstrează creierul viu. 

Este important să trăim emoții încă din copilărie: să urcăm pe scenă, să spunem o poezie, să participăm la spectacole și la diferite evenimente. Toate aceste experiențe ne formează. Muzica, dansul, îmbrățișările, cuvintele frumoase, plantele și parcurile se imprimă în partea emoțională a creierului.

Atâta timp cât omul gândește, se mișcă, iubește și comunică, își păstrează creierul cu adevărat viu. Longevitatea emoțională se hrănește din tot ceea ce ne place și ne menține conectați la viață.