Studiu: Parkinson poate avea originea din intestin

iStock-835733188.jpg
parkinson

Cercetătorii de la Universitatea Columbia au descoperit o proteină în intestin care ar putea fi responsabilă de teribila boală.

Nu toate cauzele bolii Parkinson sunt  înţelese. Comunitatea ştiinţifică continuă să se întrebe despre posibilele cauze ale celei de-a doua cele mai răspândită boală neuro-degenerativă din lume, după Alzheimer, iar multe studii recente au introdus o posibilă legătură cu intestinul.

Cel mai recent studiu, în ordine cronologică, este cel al prestigioasei Universităţi Columbia, care şi-a concentrat atenţia asupra alfa sinucleinei, o proteină care se găseşte atât în ​​intestin, cât şi în creier, şi ar putea fi responsabilă de dezvoltarea bolii Parkinson.

Microbiota intestinală poate fi legată de boala Parkinson

Potrivit autorilor studiului, multe persoane care dezvoltă boala Parkinson spun că au avut constipaţie şi alte simptome gastrointestinale cu până la 20 de ani înainte de a dezvolta primele simptome motorii ale bolii.

Mai mult, în studiul efectuat pe şoareci, s-a găsit o legătură între problemele intestinale şi posibilele leziuni ale celulelor nervoase ale intestinului. Cercetătorii precizează că problemele gastrointestinale „sunt prezente la aproximativ 70% dintre pacienţii care suferă de Parkinson”.

Potrivit studiului, printre celelalte simptome legate de boală ar exista şi tulburări de somn în faza REM, anxietate şi depresie.

Exerciţiile fizice încetinesc boala

Cheia ar fi o proteină, alfa sinucleina, care se găseşte atât în ​​intestin, cât şi în creier. Această proteină are modificări la cei care suferă de Parkinson şi contribuie la progresia bolii:

„Sângele pacienţilor cu Parkinson conţine adesea celule imunitare gata să atace neuronii”, a explicat profesorul David Sulzer, unul dintre autorii studiului. „Dar este nu este încă clar unde şi când sunt activate”, precizeză specialistul.

Această descoperire ar putea duce la dezvoltarea de noi terapii pentru boala Parkinson: scopul cercetătorilor este de fapt să identifice care bacterii intestinale pot fi responsabile de mutaţiile genetice care cauzează boala.

Articole similare

Efectele secundare ale turmericului

06 feb 2026
Turmericul, condimentul galben intens care este un element de bază în bucătăria indiană de secole, a captivat imaginația pasionaților de sănătate din întreaga lume

Postul prelungit chiar reduce inflamația?

27 ian 2026
Postul nu mai este doar un trend, ci a devenit un stil de viață pentru mulți oameni care își doresc beneficii diverse pentru sănătate. Unul dintre aceste beneficii, menționat frecvent, este...

Cele mai bune alimente pentru sănătatea pielii

14 dec 2025
Pe măsură ce oamenii de știință descoperă mai multe despre dietă și corp, devine din ce în ce mai clar că alimentația afectează semnificativ starea, aspectul și evoluția pielii odată cu...