Cine au fost primii oameni ai Saharei verzi? Un studiu revoluționar dezvăluie ADN-ul unei populații preistorice izolate, care a trăit acum 7.000 de ani într-o regiune azi aridă. Ce spun noile cercetări despre originile genetice ale oamenilor din Sahara, despre contactul lor cu neanderthalienii, și despre cum a apărut agricultura în Nordul Africii fără migrații masive? Află ce ne spun mumiile din Takarkori despre o lume dispărută și un arbore genealogic neștiut.

Între 14.800 și 5.500 de ani în urmă, în timpul așa-numitei Perioade Umide Africane, Sahara era un paradis verde. Acolo, în sud-vestul Libiei de azi, a înflorit o comunitate misterioasă de păstori neolitici — femei și bărbați care trăiau din turme, pescuit și meșteșuguri. Și totuși, când cercetătorii au analizat ADN-ul a două mumii vechi de 7.000 de ani, conservate natural în adăpostul stâncos Takarkori, au descoperit ceva neașteptat: aceste ființe nu aveau profilul genetic al populațiilor subsahariene, așa cum s-ar fi presupus, ci aparțineau unei ramuri genetice nord-africane necunoscute până atunci.

Studiul, condus de Nada Salem de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă, a reușit să extragă fragmente de ADN dintr-un climat ostil conservării — o performanță rară în arheogenetică. Rezultatul? O linie genetică izolată, care s-a desprins de restul Africii cam în același timp cu migrațiile umane dinspre continent spre restul lumii.

Oameni fără ecou genetic

Acești oameni din Takarkori erau înrudiți cu vânătorii-culegători din peștera Taforalt (Maroc), vechi de 15.000 de ani. Dar între ei și populațiile subsahariene nu a existat aproape deloc schimb genetic. Mai mult, aveau de zece ori mai puțin ADN de Neanderthal decât europenii, dar totuși mai mult decât alte grupuri africane din acea vreme — un paradox care sugerează contacte rare, dar semnificative, cu populații din afara Africii. Există și urme de amestec genetic cu fermieri din Levant, dar în rest, acești oameni au rămas izolați, ca o enclavă tăcută într-o lume în schimbare.

Difuzie culturală, nu migrație

Mult timp s-a crezut că agricultura s-a răspândit în Sahara prin migrații masive. Dar echipa lui Salem propune o altă ipoteză: difuzie culturală. Practicile agricole au fost adoptate de populații locale izolate, fără ca acestea să fie înlocuite genetic.

Acești păstori din Takarkori proveneau dintr-un grup de vânători-culegători care, deși nu domesticiseră încă animale, confecționau ceramică, împleteau coșuri și meșteșugeau unelte din lemn și os. Trăiau sedentar, în adăposturi naturale, și își modelau viața în ritmul anotimpurilor.

O lume fragmentată

De ce au rămas izolați? Răspunsul stă în diversitatea ecologică a Saharei verzi: lacuri, mlaștini, păduri, savane și munți — un mozaic de habitate care, paradoxal, a împiedicat interacțiunea umană. Natura însăși a fost o barieră.

În nisipul timpului

Undeva, sub dunele Saharei și sub straturile uitării, mumiile Takarkori ne șoptesc o poveste despre o lume pierdută. O lume în care viața pulsa în inima deșertului, iar oamenii trăiau în armonie cu o natură care astăzi pare imposibilă.

La Longevity Magazine, credem că longevitatea nu înseamnă doar ani în plus, ci și rădăcini adânci în povestea umanității. Iar Takarkori este una dintre cele mai tăcute și fascinante ramuri ale acestui arbore.

Cum a început viața pe Pământ? O moleculă ar putea deține răspunsul