Când spui Praid, primul gând al turiștilor se leagă, inevitabil, de salină – monument de sare, binefăcător al sănătății și al curiozității turistice. Bun. Salina Praid nu mai există, așa cum au știut-o generații întregi de turiști-călători, porniți în căutarea minunilor și a misterelor create de natură. Dar toată zona aceea de pământ cu sare, cu păduri și pășuni, și cu râulețe care izorăsc de nicăieri și se unduiesc printre frunze uscate a rămas mărturie că frumusețea naturii nu dispare, ci se transformă. Ceea ce odinioară era doar o destinație turistică pentru tratamente și vizite ghidate în adâncuri de sare brută, astăzi devine un spațiu de reconectare cu natura, cu liniștea și cu ritmul autentic al locului. Praidul rămâne o poveste vie — cu aerul său curat, cu dealurile care își schimbă culoarea odată cu anotimpurile, cu oamenii care păstrează tradiția și cu sarea care încă pulsează în pământ, ca o inimă minerală a zonei.
Praidul nu este într-o pauză forțată, ci abia acum îl vedem cu adevărat
Via Transilvanica – drumul care unește
Pentru cei care iubesc mersul pe jos, poveștile locurilor și liniștea naturii, Via Transilvanica traversează și această zonă. Via Transilvanica este un traseu turistic de lungă distanță, unic în România, cunoscut și sub numele de „Drumul care unește”. Cu o lungime de peste 1.400 km, traseul pornește de la Mănăstirea Putna din Bucovina și se încheie la Drobeta Turnu Severin, străbătând 10 județe și peste 100 de comunități locale. Fiecare kilometru este marcat cu o bornă din andezit sculptată manual, formând cea mai lungă galerie de artă în aer liber din România, iar Praidul este una dintre porțile de intrare în această hartă vie a României autentice. Pe jos, cu rucsacul în spate sau pe bicicletă, te simți parte dintr-o poveste.
O lume în miniatură – Parcul MiniTransilvania
La doar câteva minute de centrul stațiunii, găsești un loc care te face să te simți ca un Gulliver curios: Mini Transilvania, un parc tematic în aer liber unde sunt reproduse în detaliu peste 90 de clădiri emblematice ale României – de la cetăți medievale la biserici fortificate, conace și case tradiționale. Este o lecție de istorie concentrată și, totodată, un loc de joacă al imaginației, mai ales pentru cei mici. Mini Transilvania este mai mult decât un parc — este o lecție de istorie, o galerie de artă în aer liber și o invitație la descoperirea diversității culturale a țării.
Kürtős Kalács, iasca & Casa Răsturnată
Un alt obiectiv inedit care atrage tot mai mulți turiști este Casa Răsturnată – o construcție reală, cu mobilier și decoruri montate… pe tavan! Aici gravitația pare că-și pierde mințile, iar tu te redescoperi copil, zâmbind cu gura până la urechi într-o poză făcută în „tavanul sufrageriei”.
Ateliere vii: iasca și kurtos kalacs
Puțini știu, dar în Praid trăiește și o tradiție uitată: lucrul cu iasca – ciuperca lemnoasă transformată odinioară în pălării, accesorii sau suporturi decorative. Vizitatorii pot asista sau chiar participa la ateliere interactive, în care meșterii locali explică, pas cu pas, cum această „piele vegetală” devine artă. La fel de spectaculos – și delicios – este atelierul de kürtős kalács. Dacă până acum ai cumpărat colacul secuiesc aburind de pe marginea drumului, imaginează-ți cum ar fi să-l faci cu mâinile tale, să simți mirosul de vanilie și scorțișoară învăluindu-te, în timp ce-l rotești cu grijă pe jarul încins.
Bucătăria locală – gustul profund al Ardealului
Nici o redescoperire nu este completă fără o călătorie culinară. În Praid și satele învecinate, oamenii gătesc ca acum o sută de ani, dar cu bucuria împărtășirii. Ciorba de afumătură cu tarhon, tocănița de ciuperci de pădure, bulzul cu brânză de burduf, cozonacul secuiesc cu mac sau nucă – toate sunt motive de răgaz și tihnă, servite în grădini umbroase, cu vin fiert sau sirop de muguri de brad.
În absența salinei, Praidul este mai mult decât o destinație pentru sănătate – este o poartă către un mod de viață sincer, echilibrat, cu tradiții vii și oameni care te întâmpină cu inima deschisă.
O posibilă Zonă Albastră a României: Gura Portiței, spațiul care nu se lasă înțeles, ci doar simțit
