29 octombrie 2025 – Cu ocazia Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), Asociația ALIA, cu sprijinul Boehringer Ingelheim, readuce in atenția publicului larg campania „Timpul înseamnă viață” – o inițiativă care își propune să atragă atenția asupra unei o realități vitale: în cazul unui AVC, fiecare minut contează, iar primele patru ore și jumătate pot face diferența între o viață trăită pe deplin și una schimbată pentru totdeauna.

În România, se estimează că între 60.000 și 70.000 de oameni suferă, anual, un accident vascular cerebral. Dintre aceștia, aproximativ 55.000 sunt cazuri de AVC ischemic – forma care apare atunci când fluxul de sânge către creier este blocat. În spatele acestor cifre pot fi persoane apropiate: părinți, frați, prieteni – ale căror vieți se pot schimba într-o clipă. Mulți dintre ei ar putea merge mai departe cu o viață normală dacă semnele ar fi fost recunoscute la timp.
Principalele simptome ale unui AVC:
• Asimetria feței: fața se lasă brusc pe o parte sau zâmbetul devine asimetric
• Tulburări de vorbire: vorbirea devine neclară sau persoana nu poate articula cuvintele
• Slăbiciune la nivelul brațului sau piciorului: un membru nu mai poate fi mișcat sau cade brusc
În fața acestor semne, reacția rapidă este esențială. Un apel la 112 poate salva o viață și limita impactul asupra creierului.
Fiecare minut contează – iar în primele patru ore și jumătate, timpul devine cel mai valoros tratament. „Ne dorim ca oamenii să înțeleagă că timpul este viață. În fața unui AVC, fiecare minut pierdut înseamnă o șansă mai mică la recuperare. Apelul la 112 este primul gest care poate face diferența între o viață normală și una schimbată pentru totdeauna”, explică Liliana Curea reprezentant al Asociației ALIA.
„Accidentul vascular cerebral este o urgență medicală în care acțiunea rapidă poate reda pacientului șansa la o viață independentă. Rolul nostru este să fim un partener de încredere pentru sistemul medical și comunitățile de pacienți prin inovație și educație, astfel încât fiecare persoană să știe ce are de făcut în acel moment critic. Cunoașterea semnelor și apelarea imediată la 112 pot transforma o situație gravă într-o șansă reală de recuperare.”– Vasiliki Tsagkaraki, General Manager Boehringer Ingelheim România.
’’Acțiunea prioritară pentru tratamentul AVC acut a demarat în anul 2015 cu un număr de 14 spitale apte să efectueze tromboliză intravenoasă și trei centre capabile să efectueze trombectomie mecanică. Astăzi, prin prisma eforturilor conjugate ale Societății de Neurologie din România și ale Ministerului Sănătății avem 49 de spitale în care se poate efectua tromboliza și 13 centre în care se efectuează trombectomie mecanică, iar numărul pacienților tratați anual prin aceste proceduri a crescut semnificativ. În primele 9 luni ale acestui an au fost efectuate la nivel național peste 1200 de trombectomii și peste 3200 de trombolize intravenoase pentru tratamentul pacienților cu AVC. Strategia națională pentru combaterea bolilor cardio și cerebrovasculare, existența protocoalelor terapeutice actualizate, implementarea unui sistem de pre-notificare a spitalelor și cursurile educaționale desfășurate în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene, FOCUS AVC, creează premisele atingerii obiectivelor stabilite de către European Stroke Organization: rata de tromboliză de 15% din totalul AVC (în prezent 10%) și rata de trombectomie mecanică de 5% (în prezent 2,0%). Dar totul începe cu recunoașterea semnelor unui accident vascular cerebral și apelul imediat la 112!’’ – Prof. Dr. Cristina Tiu, coordonator național AP AVC acut.
Anul acesta, Campania „Timpul înseamnă viață” se desfășoară în mediul online, printr-o serie de materiale video și mesaje educaționale menite să ajungă la cât mai mulți români. Inițiativa își propune să transforme spațiul digital într-un loc al informării corecte, unde fiecare privitor învață cum să recunoască semnele unui accident vascular cerebral și, mai ales, să acționeze la timp. Alte sfaturi medicale și resurse utile pot fi găsite pe platforma oficială www.timpulinseamnaviata.ro.
Pentru că atunci când timpul se măsoară în bătăi de inimă și secunde de viață, reacția ta poate fi cel mai puternic medicament.
Recunoaște semnele. Acționează rapid. Sună la 112.