Astăzi, informația medicală circulă rapid, dar nu întotdeauna corect, dar Andreea Cigolea a ales să devină vocea care traduce știința pe înțelesul tuturor. De la redactor în presa scrisă la realizator TV, parcursul ei este marcat de empatie, rigoare și o misiune clară: să aducă sănătatea mai aproape de oameni. În acest interviu sincer și inspirațional, Andreea vorbește despre cum s-a născut emisiunea „Sfat de Sănătate”, despre greșelile frecvente pe care le facem în privința sănătății, dar și despre cum putem transforma prevenția într-un obicei care ne salvează viața. O conversație despre curaj, responsabilitate și puterea informației corecte.
Andreea, ai început ca redactor în presa scrisă și ai ajuns să fii una dintre cele mai cunoscute figuri TV în domeniul sănătății. Ce te-a atras spre jurnalismul medical?
Interesul pentru jurnalismul medical are și o componentă personală. Am trecut prin experiențe în familie care mi-au arătat cât de important este să ai acces la informații medicale corecte și clare, pe înțelesul tuturor. Atunci am realizat că rolul unui jurnalist nu este doar să transmită știri, ci să devină o punte între medici și public, între știință și viața de zi cu zi. Această responsabilitate m-a motivat să aleg domeniul sănătății și să mă dedic în totalitate lui. În fiecare zi realizez cât de important este să îți explice cineva ”pe limba ta” un domeniu la care nu te pricepi atât de bine, dar care este esențial pentru supraviețuire.
Cum s-a născut ideea emisiunii „Sfat de Sănătate”? A fost un proiect personal sau o provocare editorială?
Sfat de Sănătate s-a născut din dorința mea de a aduce publicului informații medicale explicate simplu, pe înțelesul tuturor. Mi-am dorit un spațiu unde oamenii să găsească răspunsuri la întrebările lor, dar și soluții practice, validate de specialiști. A fost un proiect la care am ținut foarte mult și pe care l-am construit cu gândul că sănătatea trebuie să fie accesibilă tuturor, nu doar celor care au cunoștințe de specialitate. A fost, într-adevăr, o provocare editorială, dar una care mi s-a potrivit perfect. Am văzut potențialul acestui proiect și m-am implicat cu toată energia pentru a-l transforma într-un reper de încredere pentru telespectatori. Deși ideea a pornit dintr-o nevoie editorială, am pus mult din experiența și pasiunea mea în construcția lui.
Cum alegi temele și invitații?
De cele mai multe ori aleg temele pornind de la actualitatea medicală, a nevoilor reale din societate și a interesului publicului. Încerc să mă pun în locul telespectatorului și să îmi dau seama ce l-ar interesa, ce i-ar fi de folos imediat. Cumva curiozitate mea poate e a multora. Cât despre invitați, caut mereu specialiști recunoscuți în domeniul lor, dar și medici care au darul de a explica simplu și empatic. Cred că asta face diferența, informația științifică, dar spusă pe înțelesul tuturor.
Care crezi că sunt cele mai frecvente greșeli pe care le facem în privința sănătății și cum le putem evita?
În primul rând ignorăm prevenția! Mergem la medic doar când apare o problemă, când ne doare ceva și nu pentru controale periodice. Asta ne face să descoperim afecțiunile târziu cu costuri atât emoționale cât și bănești care lasă un impact major asupra noastră. Am întâlnit oameni care au murit spunând că nu au fost la medic pentru că ”nu îi durea nimic”și de fapt aveau cancer în tot corpul. Așa că soluția este să ne obișnuim cu analizele și controalele regulate, chiar și atunci când ne simțim bine, mai ales că sunt gratuite multe dintre ele. Apoi ne tratăm singuri, le știm noi pe toate și de multe ori apelăm la medicamente luate ”după ureche” sau după ce am citit pe internet. E periculos, pentru că simptomele pot ascunde altceva. Cea mai bună cale e să cerem sfatul unui specialist, oricât de mică ni se pare problema. Și ce mai observ din ce în ce mai des: ne informăm din surse nesigure. Miturile și informațiile false circulă atât de rapid, mai ales în online. De aceea e important să alegem surse verificate și să ne bazăm pe specialiști. Să nu uităm că acum avem acces la telemedicină, adică să discutăm cu un medic chiar de pe canapeaua noastră, sau să ne uităm desigur la Sfat de Sănătate :)).
Ce obiceiuri sănătoase ai integrat în viața ta de când realizezi emisiunea?
Sănătatea mea este cea mai bună verificare a sfaturilor pe care le dau, ceea ce recomand la TV aplic și în viața mea. Am învățat că prevenția nu e un lux, ci o rutină zilnică. Merg la controalele periodice, evit automedicația, acord mai multă atenție nutriției și echilibrului dintre muncă și odihnă. Și încerc să mă relaxez prin hobby-uri, timp petrecut cu familia și momente de reflecție, pentru că mai ales odată cu pandemia am realizat că sănătatea mentală e la fel de importantă ca cea fizică.
Cum vezi rolul emisiunii „Sfat de Sănătate” în educarea publicului român despre sănătate?
Rolul emisiunii este să ofere o platformă credibilă de informare și educare medicală. Într-un context în care circulă foarte multe informații false sau incomplete, emisiunea aduce medici și specialiști care explică știința pe înțelesul tuturor. Încerc să sparg barierele dintre lumea medicală și telespectatori, să explic pe înțelesul tuturor ce înseamnă prevenția, cum să avem grijă de sănătatea noastră și cum să evităm greșelile frecvente. Așa îmi doresc să cred că pot contribui la o cultură medicală mai solidă și la o Românie mai sănătoasă.
Ce feedback primești cel mai des de la telespectatori? Există o temă sau un subiect care a avut un impact neașteptat?
Cel mai des primesc mesaje de la oameni care îmi spun că au înțeles, pentru prima dată, o problemă medicală care li se părea complicată. Mulți îmi scriu că după ce au urmărit o ediție și-au făcut analizele sau au mers la medic, iar asta pentru mine este cel mai mare câștig. A existat, de exemplu, o emisiune despre prevenția bolilor de inimă care a avut un impact neașteptat, foarte mulți oameni mi-au scris că au descoperit la timp probleme și că emisiunea le-a schimbat viața. Surprinzător, unele dintre cele mai mari reacții le-am primit la subiecte aparent simple alimentația corectă, hidratarea sau somnul. Asta îmi confirmă că ceea ce fac are un rezultat pozitiv.
Cum reușești să păstrezi emisiunea relevantă într-un peisaj media în continuă schimbare?
Cred că relevanța unei emisiuni ține de capacitatea ei de a rămâne conectată la realitatea oamenilor. Încerc să aleg teme care răspund problemelor actuale de sănătate, să ascult constant întrebările publicului și să invit specialiști care pot oferi răspunsuri clare. Chiar dacă peisajul media se schimbă, un lucru rămâne mereu valabil: oamenii caută informație de încredere. Atâta timp cât reușim să păstrăm această încredere, emisiunea își păstrează relevanța.
Cum crezi că va evolua jurnalismul medical în următorii 10 ani?
După dinamica din acest domeniu, cred că jurnalismul medical va deveni din ce în ce mai digital și mai interactiv. Oamenii nu se vor mulțumi doar cu informații pasive, ci vor căuta explicații vizuale, podcasturi, sau formate scurte pe rețelele sociale. În același timp, publicul va fi tot mai atent la sursele de informare, iar credibilitatea va conta mai mult ca oricând. În următorii 10 ani, văd jurnalismul medical ca pe un domeniu care va combina tehnologia cu responsabilitatea socială, pentru a ajunge la cât mai mulți oameni.
Dacă ai putea transmite un singur sfat de sănătate românilor, care ar fi acela?
Aș spune ceea ce spun și de 3 ori pe zi uneori: aveți grijă de prevenție! Mergeți la controale regulate, ascultați-vă corpul și nu amânați vizitele la medic. Cele mai multe probleme de sănătate pot fi prevenite sau descoperite la timp dacă suntem atenți. Chiar dacă repet: prevenția costă mult mai puțin din toate punctele de vedere decât tratamentul unei boli. Banii și energia pe care le avem când suntem sănătoși le putem folosi în favoarea evoluției noastre decât pentru a încerca să supraviețuim.