În 2025, wellnessul evoluează și reflectă noile priorități, atât la nivel societal, cât și în plan individual, opinează specialiștii din industrie. Noul an pune accent pe sănătate holistică, durabilitate și viața trăită după propriile principii și valori. Cu un accent special pe cultivarea bunăstării psihice, tendințele de sănătate ale viitorului ne încurajează să încetinim, să ne reconectăm cu noi înșine și să îmbrățișăm echilibrul în toate aspectele vieții. La fel de importante sunt considerate și deciziile prin care ne desprindem de ceea ce este nociv. Multe obiceiuri și practici s-au dovedit nu doar ineficiente, ci și dăunătoare sănătății noastre mintale, fizice și emoționale. Urmând trendurile industriei de wellness, consultantul Nel-Olivia Waga, directorul firmei de consultanță elvețiene YMPACT LAB, specializată în strategii de lux sustenabil și marketing inovator cu impact în sănătate, trasează 13 căi pozitive, demne de îmbrățișat și, în același timp, întocmește lista celor 13 practici învechite, bune de… abandonat.
Iată cele 25 de noi demersuri menite să ne eleveze călătoria călătoria de wellness în 2025, dar și cele 25 de deprinderi pe care ar trebui să le eliminăm pentru a crea spațiu pentru o viață mai sănătoasă și mai împlinită.
TRENDURI NOI DE ÎMBRĂȚIȘAT
- Imersia în pădure • Arta de a te cufunda în mirificul naturii este un concept japonez care presupune o plimbare lejeră prin pădure, în care să fii prezent și atent la modul în care natura îți trezește simțurile. Shinrin-yoku conferă claritate mentală și reduce stresul.
- Detoxifierea digitală • Timpul petrecut departe de ecranele care te-au acaparat îți împrospătează mintea, îți îmbunătățește concentrarea și poate consolida relațiile din viața reală. Începe cu o oră pe zi și observă impactul pozitiv asupra clarității mentale.
- Tonuri muzicale • Înlocuiește alarmele stridente cu melodii liniștitoare sau cu tonuri inspirate din natură, pentru a te trezi într-o atmosferă pozitivă. Cu această mică schimbare îți începi dimineața într-o notă liniștitoare și îți diminuezi nivelul de stres.
- Jurnal – terapie • Notarea zilnică a gândurilor și sentimentelor te poate ajuta să procesezi emoțiile, să identifici tipare și să stabilești obiective clare. Câteva minute în fiecare dimineață sau seară sunt suficiente pentru a stimula claritatea și echilibrul emoțional.
- Afirmații pozitive • Repetarea unor fraze binevoitoare la adresa propriei persoane, cum ar fi sunt capabil sau merit fericirea, îți poate schimba mentalitatea în timp. Este o metodă eficientă de a-ți îmbunătăți starea de spirit și de a-ți crește încrederea în sine.
- Respirație conștientă • Practicarea respirației conștiente, cum ar fi respirația în 4 timpi a câte patru secunde, sau a respirației pe câte o nară alternativ, poate calma rapid anxietatea, poate îmbunătăți concentrarea și poate induce relaxare în momentele de stres.
- Inteligență emoțională • Dezvoltă-ți abilitățile de a recunoaște, înțelege și gestiona emoțiile eficient. Inteligența emoțională nu numai că îmbunătățește relațiile, dar îți îmbunătățește și capacitatea de a gestiona stresul. Te poți înscrie la astfel de cursuri.
- Zile libere • Fii proactiv și rezervă-ți câteva zile libere pentru a te reîncărca din punct de vedere mental și emoțional. Folosește acest timp pentru activități plăcute, meditație, plimbări în natură sau pur și simplu pentru odihnă, ca să previi starea de epuizare.
- Limite impuse • Învață să spui nu solicitărilor care îți risipesc timpul și energia. Stabilirea unor limite sănătoase îți dă putere să te concentrezi pe ceea ce contează cu adevărat și înseamnă să ai grijă de propria stare de bine fără a încerca sentimente de vinovăție.
- Curățenie generală • Fă ordine și debarasează-te de tot ceea ce nu-ți stârnește bucurie. Eliminarea dezordinei fizice îți organizează spațiul, dar elimină și din dezordinea mentală. Extinde această practică la aspectele digitale și emoționale ale vieții tale.
- Calitate superioară • Ierarhizează importanța activităților, relațiilor și bunurilor tale materiale semnificative. Deprinderea de a prioritiza te scutește de senzația de împovărare și îți permite să te concentrezi pe ceea ce îți îmbogățește cu adevărat viața și sufletul.
- Design biofil • Integrează în căminul tău plante, lemn și alte elemente naturale, dar și culori în nuanțe calme, inspirate din natură, pentru a-ți crea un spațiu personal liniștitor și regenerator. Natura este un element fundamental pentru bunăstarea noastră fizică şi psihică.
- Frumusețe naturală • Acordă prioritate sănătății tenului și apelează la proceduri precum mezoterapia, tratamente pentru piele cât mai naturale, bogate în nutrienți, și o dietă care să abunde în antioxidanți, mai degrabă decât la tratamente cosmetice invazive.
OBICEIURI VECHI DE ELIMINAT
- Oboseală neîntreruptă • Orele interminabile de muncă, nefragmentate de necesarele pauze pentru odihnă pot părea productive, dar de cele mai multe ori duc la epuizare. Pauzele scurte luate pe parcursul zilei îți restabilesc concentrarea și creativitatea.
- Conectare permanentă • Mesajele sau notificările care îți sosesc pe bandă rulantă și ochii ațintiți permanent în ecrane te împiedică să fii pe deplin prezent și ancorat. Deconectează-te regulat pentru a acorda prioritate relațiilor importante și sănătății mintale.
- Rețele sociale • Orele petrecute derulând fluxuri, studiind profiluri, urmărind internauți sau vânând aprecieri nu îți valorizează în niciun fel timpul pierdut astfel. Înlocuiește acest nărav cu lectura, cu hobby-uri care te atrag sau cu interacțiuni față în față.
- Lumină albastră • Lumina LED-urilor îți poate afecta ritmul circadian dacă te expui la ea seara, determinându-ți organismul să producă mai puțină melatonină. Prin urmare, ciclul tău de somn va fi întârziat sau perturbat. E de preferat să citești o carte.
- Emoții suprimate • Îmbutelierea sentimentelor poate duce la efort emoțional și chiar la simptome fizice. Această supresie conduce, printre altele, la depresie, probleme cu inima și cu tractul digestiv, infecții, nivel scăzut de energie și hipertensiune.
- Dinamică toxică • Fie la locul de muncă, fie în relațiile personale, negativitatea și agresivitatea îți drenează energia și îți afectează starea de bine generală. Fii atent la mediile în care intri și la oamenii cu care interacționezi. Ai grijă să-i păstrezi pe cei care te susțin.
- Așteptări nerealiste • Renunță la așteptările idealiste. Relațiile prosperă plantate pe un sol îngrășat cu înțelegere și acceptare reciprocă. Standardele nerealiste sabotează relațiile de orice tip și, mai devreme sau mai târziu, provoacă dezamăgiri. Evită-le!
- Multitasking stresant • Abilitatea de a gestiona eficient responsabilitățile este crucială. Multitasking-ul duce adesea la stres, la alterarea stării de bine și la o slabă calitate a muncii. Rezolvă lucrurile pe rând! Vei da un randament mai bun și te vei simți mai bine.
- Bârfă păguboasă • A vorbi negativ despre ceilalți, a implica sau a asculta oameni care fac asta favorizează și întreține un mediu toxic, dăunează încrederii și îți consumă energia. Angajează-te doar în conversații constructive, care nu afectează alți oameni.
- Mentalitate competitivă • A te compara cu ceilalți produce nesiguranță. Mark Twain spunea că obiceiul de a ne compara este moartea bucuriei. În loc să sădești și să hrănești rivalități, alege să îmbrățișezi colaborarea și dezvoltarea personală.
- Cumpărături nesăbuite • Shoppingul compulsiv este asemănător cu alte adicții comportamentale. Achizițiile impulsive duc adesea la regret și dezordine. Investește în achiziții de calitate, făcute în cunoștință de cauză, care se aliniază cu valorile tale.
- Obiective nerealiste • Urmărirea standardelor societale de frumusețe subminează adesea sănătatea și stima de sine. Presiunea de a corespunde unui anumit standard de frumusețe este un stres uriaș. Concentrează-te mai mult pe modul în care se simte corpul tău.
- Turism excesiv • Călătoriile prin imposibila aglomerație din sezonul de vârf imprimă vacanței mai mult stres decât relaxare. Optează pentru evadări din rutina cotidiană în afara sezonului și explorează destinații mai puțin frecventate. Te vei simți mai bine.