Părintele Daniel Căpraru, preot de mai bine de un sfert de veac, slujește în biserica unui sat de poveste pe care unele izvoare îl localizează pe o moșie care ar fi fost cândva a Sfinților Martiri Brâncoveni. Râvna sa pentru Hristos, râvna cu care muncește pentru conservarea bisericii – monument istoric de la 1790 sau construcția unei capele noi, dăruirea de sine din iubire pentru comunitatea satului giurgiuvean Iepurești, care i-a fost hărăzit cu aproape 15 ani în urmă, îi sunt în cel mai fericit chip dublate de urieșenia a două haruri – cel al smereniei și cel al erudiției. Cu înțelepciunea duhovnicului, pornind de la viziunea asupra longevității, părintele Daniel Căpraru vorbește despre credință și viață, despre sănătatea fizică și psihică, dar și despre… medicamentul suprem.
Părinte, istoria ne arată că suntem un popor eminamente credincios, creștin. În pofida nenumăratelor vicisitudini care l-au încercat greu, poporul român a dăinuit. În această notă, cum ar fi mai potrivit să concluzionăm? Longevitate prin credință sau longevitate cu credință?
Preot Daniel Căpraru: Când vorbim despre longevitate, ne gândim la a trăi o viață lungă și bună. Din perspectiva credinței creștin-ortodoxe, viața omului este legată de Viața însăși, care este Hristos Dumnezeu. Făcând legătura cu Hristos Cel viu, Cel înviat, ne întrebăm dacă există un răspuns oferit omului privind dorința lui de a fi și de a rămâne viu. Da, există acest răspuns prin glasul evanghelistului Ioan – „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi”. Vedem aici o perspectivă biblică care pune accentul pe credința în Iisus Hristos, care transcende moartea. Viața pe Pământ e limitată datorită faptului că avem un corp care se supune unor legi biologice. Dar credința creștin-ortodoxă ne oferă posibilitatea de a gândi legătura cu Dumnezeu și după moarte. Ne dorim să trăim cât mai mulți ani pentru a ne bucura de lucrurile bune din interiorul și exteriorul nostru, dar nu într-un mod obișnuit, ci într-o legătură de credință cu Cel care ne ajută să vedem dincolo de lumea aceasta. Și ne gândim, în același timp, că există un final pe care credința îl vede integrat în viața noastră ca o reîntâlnire cu toți ai noștri, un final care ne pune în contact cu o realitate mai amplă decât cea trăită până atunci. Longevitatea, așadar, din perspectiva credinței ortodoxe, depășește timpul finit terestru și are trasat sensul spre veșnicia vieții.
„Nu cred. Știu! Am trăit experiența de a fi cuprins de ceva mai puternic decât mine, ceva pe care oamenii îl numesc Dumnezeu“ – este un citat din marele savant Carl Jung, din care ar putea deriva o întrebare: Credința în Dumnezeu contribuie la longevitatea individului?
Pr. D. Căpraru: Da, în mod clar. Cei care au practica religioasă ortodoxă se abțin de la anumite obiceiuri care le pot periclita sănătatea. Postul, rugăciunea și milostenia sunt activități care îl ajută pe creștin să se raporteze la viața lui cu atenție și grijă atât pentru el, familia și cunoscuții lui, cât și pentru ceilalți. Partea din noi care face legătura cu Dumnezeu este sufletul. Dumnezeu este persoană întreit sfântă – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Iar omul, creația Lui, este o ființă cu personalitate și nu doar un individ care aparține unei specii. Ceea ce îl deosebește pe om de celelalte ființe de pe Pământ este conștiința morală, care este o reflexie a legilor divine. Această lege îl ajută să deosebească binele de rău și îl ghidează să urmeze binele în plan temporal, dând naștere la ceea ce numim responsabilitate. Longevitatea se păstrează și are valoare dacă legile morale sunt respectate. Ea are în comun cu credința această dorință a noastră de a nu face rău, de a se vedea în noi bunătatea divină. Există o afirmație a lui Auguste Comte: „A trăi pentru alții nu e numai o lege a firii, ci însăși legea propriei fericiri”. Cu alte cuvinte, omul se poate bucura de viață în măsura în care este preocupat nu doar de binele propriu, ci și de binele aproapelui.
Există studii care arată că pacienții cu depresie care beneficiază și de terapie religioasă se recuperează mai repede decât ceilalți. Cum influențează credința sporirea longevității? Pe lângă influența asupra stilului de viață, ce efecte terapeutice aduce credința?
Pr. D. Căpraru: Medicina ne ajută astăzi să avem acces la metode și căi de cercetare și vindecare a bolilor, a suferințelor fizice și psihice. Una dintre aceste suferințe care problematizează relația omului cu el însuși și cu ceilalți este depresia, care afectează atât corpul, cât și mintea și sufletul. Din punctul de vedere al credinței, depresia poate fi văzută ca o ocazie de conștientizare a sentimentelor de durere, de lipsă și însingurare. Se poate ca aceste trăiri să fie foarte pronunțate mai ales după pierderea cuiva drag sau în urma unor traume suferite. Rolul credinței creștine și al comunității este să susțină aceste procese de conștientizare prin a fi împreună în parcurgerea etapelor de vindecare și de a privi cu curaj la noi, astfel încât persoana să simtă că ceea trăiește este ceva ce poate fi depășit, că există viață și după aceste evenimente dificile.
Capacitatea omului de a avea încredere în ceva sau în cineva este o resursă foarte importantă de longevitate. Pentru a ne răspunde la întrebările privind credințele și sursele noastre de încredere e nevoie să facem o introspecție care, într-o primă fază, poate fi dificilă. Ne poate fi de ajutor un suport emoțional venit din exterior, reprezentat de familie, prieteni, psihoterapeut, preot, dar și un scop bine fixat care să ne ajute să luptăm. Atunci când suntem însoțiți și ne simțim în siguranță, teama se transformă în curaj, iar dialogul cu îndoiala determină apariția credinței. Se nasc și se manifestă sentimente de apartenență la grup, la familie, la comunitatea creștină care are în centrul ei pe Dumnezeu.
Aceste conștientizări ale trăirilor emoționale pe care le avem sunt exprimări ale adevărurilor noastre despre noi înșine, despre relațiile noastre cu cei din jur și despre viața noastră. În legătură cu această activitate de auto-observare suntem călăuziți de o altă promisiune făcută de Mântuitor „…veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi“. Depășirea stărilor sufletești care ne copleșesc nu se poate face decât cu ajutorul medicamentului suprem care este sentimentul că ești iubit așa cum ești. Această putere de vindecare vine însoțită de credința că viața noastră merge mai departe pentru a ne elibera și pentru a putea iubi.
„Cu cât dăm mai mult din noi înșine, cu atât devenim mai bogați“. La nivel de societate, există de ceva timp conceptul de voluntariat creștin. Credeți că această activitate – voluntariatul creștin – poate contribui la susținerea sănătății generale, la fericirea și longevitatea noastră?
Pr. D. Căpraru: Bine-cunoscutul părinte Nicolae Steinhardt a scris un volum cu titlul Dăruind vei dobândi, în care ne destăinuie că „Adevăratele temeiuri ale concepției creștine sunt absurdul și paradoxul. Nu din prisosul, nu din puținul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îți lipsește, din acestea să dăruiești! Dăruind altuia ce nu ai – credința, lumina, încredere, nădejde – le vei dobândi și tu”. Este un mare mister al iubirii creștine, cum noi, cei ce credem, devenim mâini întinse ale milostivirii lui Dumnezeu atunci când ne ajutăm semenii. Noi ne dăruim pe noi înșine lui Hristos căutând să facem din porunca Lui singura lege a firii noastre. Ne dăruim unii pe alții lui Hristos, în iubire, dăruindu-ne mai întâi unii altora. „Îndemnați-vă și zidiți-vă unul pe altul”. Ne încredințăm viața noastră lui Hristos cu toate necazurile, tristețile, bucuriile, lipsurile și rămânem aproape de ceilalți nu doar o perioadă de timp, ci toată viața.
Într-adevăr, voluntariatul creștin cultivă iubirea milostivă, compasiunea față de cei aflați în suferință și sădește în suflet speranța că oamenii nu sunt singuri, că se susțin unii pe ceilalți. Ajutorarea celui aflat în suferință este una dintre cerințele creștinului. Când suntem interesați de binele celui de lângă noi, suntem în slujba lui Dumnezeu, credința manifestându-se în faptele noastre. Este important ca ceea ce mărturisim să și facem cu credința că atunci când vom fi în nevoie, binele pe care l-am făcut se va întoarce. Izvorul iubirii creștine este Hristos, dătătorul de viață care ne ajută să fim atenți și grijulii cu cei din jurul nostru. Fericirea pe care o trăim în sufletul și viața noastră nu are legătură doar cu noi. Ea apare și se manifestă și în relație cu un altul. Binele pe care îl facem este un rezultat al sănătății fizice și psihice și o cale prin care învățăm ce este fericirea.
Există studii care au relevat existența unei conexiuni între longevitate și credință, religie sau slujbe religioase. Mai mult, mari universități de medicină din lume au introdus în programa lor cursuri care abordează acest aspect. Este credința unul dintre secretele longevității?
Pr. D. Căpraru: Noi, oamenii, suntem înzestrați cu capacitatea de a fi în conexiune unii cu alții, ca într-o rețea. Această rețea emoțională este conectată la o sursă de energie creatoare pe care religia o identifică cu divinitatea. În ea circulă un flux energetic direct proporțional cu dorința de conectare și cu disponibilitatea personală de a fi în legătură cu ceilalți, iar acest flux energetic îl putem numi credință. Am folosit aceste comparații pentru a înțelege mai bine legătura dintre credință și longevitate.
Trăim mai mult și datorită faptului că ne-am găsit răspunsuri la câteva întrebări esențiale: Care este sensul existenței? Ce este dincolo de moarte? Cum putem să existăm în mintea celor dragi chiar dacă finalul va interveni? Pentru omul care descoperă credința creștină ca sens al existenței, viața are putere creatoare în direcția îndeplinirii a ceea ce își propune prin muncă, încredere în bine și relații bune cu ceilalți datorită respectării legii morale, dar și grație faptului că toți cei care au fost sprijiniți își vor aduce aminte cu drag de el.
Aș dori să-l evoc iarăși pe Nicolae Steinhardt, care, într-un alt volum al său, Jurnalul fericirii, ne împărtășește faptul că a găsit trei soluții prin care a putut face față tratamentelor inumane suferite în închisorile comuniste: asumarea morții care sperie, dar care este eliberatoare, detașarea de tot ceea ce înseamnă bunuri materiale pentru a deveni incoruptibil, și ultima soluție, dorința de a lupta cu sistemul opresiv, care presupune manifestarea unei rezistențe morale în timp.
Aminteați de traumele care lasă urme grave cu referire la stresul uneori insurmontabil creat de pierderea cuiva drag. Moartea celor iubiți și neacceptarea ei este, adesea, pentru cei rămași, un declanșator de stres extrem, care, la rândul lui, este dușmanul longevității…
Pr. D. Căpraru: Aș vrea să detaliez puțin acest aspect al acceptării morții. Moartea, din punct de vedere religios și creștin, nu reprezintă un sfârșit al existenței noastre. Fizic, suportăm o pierdere care este trupul, dar spiritual, noi adăugăm viață existenței conștiente. Conștiința nu moare. Noi, ca popor creștin, ne-am format o credință vie care ne ține conștiința trează, care ne bucură sufletul și ne dă speranța revederii cu cei dragi.
Cu toții, când pierdem pe cineva drag, jelim pierderea dar, pe de altă parte, ne gândim că într-o zi ne vom revedea. Frica de moarte este văzută de cel care nu crede, ca o trecere în neființă, pe când pentru cel care are credință, reprezintă revenirea acasă, la Tatăl nostru bucuros să ne întâmpine. Deci putem desprinde de aici că secretul unei longevități frumoase îl găsim într-o conștientizare sănătoasă a nevoii de a fi atenți nu numai la ce mâncăm sau la ce haine purtăm etc: „…de aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul, mai mult decât îmbrăcămintea? (Matei 6,25). Nu suntem singuri, suntem cu Dumnezeu și rămânem în conexiune cu ceilalți apropiați care ne susțin în astfel de momente. Iar această însoțire în jelire cu credința în Iisus Hristos cel înviat ne ajută să continuăm să trăim.
Psihiatrul și neurologul Viktor Frankl, în cartea sa Omul în căutarea sensului vieții, spune că „Oamenii pot îndura orice circumstanță dacă își găsesc un scop și un sens în viața lor”. În concluzie, aș spune că, explorând acest mod de viață și conectați unii la ceilalți, ne simțim mai bine, mai liberi, și implicit, ne bucurăm de o viață mai lungă.
Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd, le scria Apostolul Pavel evreilor. În semn de corolar, expuneți-ne opinia dvs. despre relația dintre credință, oricare ar fi ea, religia creștin-ortodoxă și longevitate.
Pr. D. Căpraru: Dumnezeu a sădit în inima omului libertatea de a crede. Nimeni nu ne poate răpi acest dar, indiferent de circumstanțele vieții. Credința este un act liber, conștient și rațional, un angajament al omului în relația cu Dumnezeu care implică responsabilitatea de a respecta și de a repara în cazul în care încalcă cerințele morale. Cu alte cuvinte credința este o conlucrare a omului cu Dumnezeu pentru îndeplinirea scopului principal al vieții care este mântuirea sufletului. ,,Dumnezeu nu silește pe nimeni să creadă, dar cheamă pe toți și tuturor le oferă posibilitatea de a crede”.
Longevitatea este văzută și ea ca un dar al lui Dumnezeu pentru oamenii drepți și buni. Avem atâtea exemple în Biblie despre oameni sfinți care au trăit sute de ani. Secretul longevității creștinului ortodox constă în respectarea unor principii de viață care aduc la un loc preocuparea pentru sănătatea trupească și sufletească proprie, dar și a celorlalți. Aceste două modalități de a fi în contact atât cu partea văzută, cât și cu cea nevăzută a lucrurilor ne extind capacitățile de gândire și simțire. Iar pe de altă parte, faptul că există o comuniune cu ceilalți credincioși în iubirea noastră pentru Dumnezeu face ca ceea ce trăim să aibă o semnificație în plus, iar aceasta ne oferă o motivație suplimentară în a ne dori să trăim mult. Ortodoxia nu face altceva decât să-l comunice pe Hristos nevoilor oamenilor. Ea nu se schimbă și nu se adaptează vremurilor pentru că „Iisus Hristos ieri și astăzi același este.“ Fiind același, răspunde la fel azi, cum a răspuns ieri. Viața creștinului ortodox nu poate fi concepută fără Hristos Cel Înviat.
O viață lungă înseamnă și depășirea mai multor pierderi, pentru gestionarea cărora creștinul are o mulțime de ajutoare. De exemplu: cultul ortodox ne aduce o ritmicitate a sărbătorilor, o constantă a întâlnirilor, o rânduială a posturilor, a rugăciunilor care oferă, pe de o parte, o parcurgere a timpului în rugăciune și în întâlnire cu Dumnezeu și cu semenii noștri, iar pe de altă parte, o direcție care are niște etape clare, predictibile. Vârsta înaintată aduce cu ea o mai mare înțelegere a vieții și o mai mare preocupare pentru a dărui, pentru a ajuta. Credința aduce bucuria recuperării creației Creatorului, Biserica oferă cadrul în care copiii, adulții și vârstnicii își dăruiesc unii altora dragostea lor, iar zilele omului devin pași spre înviere.
