Corpul uman are proprietăți și capacități uimitoare care, corect înțelese, ne pot ajuta să ne îngrijim mai bine sănătatea. Pornind de la premisa că datele generate zilnic de studiile științifice și descoperirile din domeniu sunt cea mai convingătoare forță în medicină, platforma de sănătate Evidation se constituie, prin specialiștii pe care îi reunește, într-o lentilă nouă și excepțional de puternică prin care pot privi toți cei interesați de propria stare generală de bine. Toate aceste informații, spun specialiștii platformei, pot fi transformate în instrumente care pot ajuta la un mai bun control al sănătății.
Câte dintre rezultatele unor studii științifice puse la dispoziția publicului larg prin intermediul Evidation și redate în continuare sunt o constantă în viața ta?
1 • O ceașcă de cafea poate reduce sentimentul de depresie
Un studiu a constatat că o ceașcă de cafea poate stimula starea de spirit și poate reduce riscul de depresie. Cafeaua decofeinizată nu are acest efect, pentru obținerea lui fiind necesară cofeina.
2 • Deținerea unui câine poate reduce riscul de boli de inimă
Asociația Americană a Inimii arată că deținerea de animale de companie îmbunătățește sănătatea mintală și poate scădea tensiunea arterială și nivelul colesterolului, reducând riscul de boli de inimă.
3 • Stresul contribuie la creșterea riscului de diabet de tip 2
Este cunoscut că stresul poate crește riscul de boli de inimă, dar trebuie știut că el crește și riscul de a dezvolta diabet de tip 2 din cauza ridicării nivelului de cortizol, care sporește nivelul zahărului din sânge.
4 • Mai mult exercițiu fizic poate însemna un somn mai bun
Exercițiul moderat poate mări cantitatea de somn profund. Nu este necesar să alergi kilometri înainte de culcare, câteva exerciții făcute în timpul zilei fiind suficiente pentru o mai bună calitate a somnului.
5 • Somnul adecvat reduce riscul de a contracta diverse boli
Institutul American pentru Sănătate indică un risc scăzut de hipertensiune arterială, accident vascular cerebral, diabet și boli de inimă atunci când somnul este corect și suficient din punct de vedere cantitativ.
6 • Râsul poate reduce durerea și elibera hormonul fericirii
Când râdem, corpul eliberează endorfine, ceea ce ne ajută să ne simțim mai fericiți. Acești hormoni ai fericirii stimulează sănătatea mintală, fapt care poate duce, de asemenea, la scăderea durerii resimțite.
7 • Râsul contribuie la reducerea complicațiilor diabetului
Un studiu a constatat că vizionarea unei emisiuni amuzante reduce creșterea nivelului de glucoză după luarea mesei și, totodată, că terapia prin râs reduce complicațiile diabetului de tip 2 legate de inimă.
8 • Nu toate grăsimile sunt rele; unele sunt chiar necesare
Grăsimea are o reputație nefericită, dar este, în cantitatea corectă, necesară pentru sănătatea inimii și a creierului. Grăsimile nesaturate, inclusiv grăsimile omega-3, sunt o parte vitală a unei diete sănătoase.
9 • Lămâile sunt unul dintre cele mai sănătoase alimente
Lămâile conțin doze mari de vitamina C și ajută la pierderea în greutate și funcționarea sistemului imunitar. Sucul de lămâie adăugat în apă poate constitui un impuls de sănătate recepționat zilnic.