Invitat la podcastul „Fain & Simplu”, realizat de Mihai Morar, profesorul Dan Voiculescu a vorbit, într-un registru personal, despre ce înseamnă pentru el „rețeta” de a rămâne în formă la vârsta de 79 de ani. Întrebarea a fost simplă: „Nu, nu, ce rețetă aveți în momentul ăsta?” Răspunsul a venit fără ocolișuri: „Pentru longevitate? (…) Echilibru. Echilibru. Un pic din toate. Un pic din toate. Da, un pic din toate. Vorbim de orice în viața asta.”
Concret, diminețile încep cu mișcare: „Mișcare fac dimineața. Alerg pe o bandă, ridic niște greutăți, atât cât pot să-mi curăț venele.” Un detaliu spus pe șleau, care rezumă un obicei zilnic — ritm constant, efort moderat, fără excese. Discuția rămâne practică, departe de „secrete infailibile”, dar suficient de clară cât să contureze rutina lui de zi cu zi.
În aceeași cheie, Morar întreabă: „Rugăciunea când se întâmplă?” Voiculescu indică două momente esențiale: „Rugăciunea în două momente importante. În fiecare săptămână nu există decât în cazuri fortuite să nu mă duc la mormânt la Sofica și acolo stau un pic mai mult.” Al doilea moment e unul pe care mulți îl recunosc instinctiv: „Și rugăciunea mai intervine, cred, la toți oamenii normali, în momentul în care se întâmplă ceva de bine sau de rău. Noi ne îndreptăm spre Dumnezeu numai când simțim nevoia de a-I mulțumi sau de a-L întreba ceva.”
Dincolo de programul fizic și de ritmul interior, rămâne ideea-cadru din care se hrănește întreaga discuție: echilibrul. Nu diete spectaculoase, nu promisiuni rapide, ci disciplină liniștită — „un pic din toate” — și câteva repere personale puse la adăpost de agitația zilei: mișcarea de dimineață și vizita săptămânală la mormântul soției. Într-o oră de dialog în care au apărut teme grele (justiție, pierdere, tranziție), acest fragment arată latura firească a rutinei: constanță, măsură, recunoștință.
Episodul „Fain & Simplu” discută mult despre destin și decizii, dar ajunge și la astfel de pasaje ca acesta care dau măsura vieții de zi cu zi. Între banda de alergare și o rugăciune spusă pe fugă sau în tihnă, rămâne un concept pe care Dan Voiculescu îl repetă apăsat: „Echilibru.”
