În întreaga lume, femeile trăiesc în general mai mult decât bărbații, un model care a persistat de-a lungul istoriei și în aproape fiecare societate.
Deși progresele în medicină și îmbunătățirea semnificativă a condițiilor de viață au redus acest decalaj în unele părți ale lumii, cercetătorii sugerează că este puțin probabil ca diferența să dispară în curând. Motivele par a fi profund înrădăcinate în evoluție și se reflectă în multe specii de animale.
O echipă internațională de cercetare, condusă de oameni de știință de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționistă din Leipzig, Germania, alături de 15 colaboratori din întreaga lume, a realizat cel mai amplu studiu de până acum privind diferențele de durată a vieții dintre masculi și femele la mamifere și păsări. Munca lor aruncă o nouă lumină asupra unuia dintre misterele persistente ale biologiei: de ce îmbătrânirea și longevitatea diferă între sexe?
Longevitatea, de-a lungul speciilor, este o chestiune de cromozomi?
La majoritatea speciilor de mamifere, femelele tind să aibă o durată de viață mai lungă. De exemplu, printre babuini și gorile, femelele trăiesc adesea mai mult decât omologii lor masculi.
Totuși, acest model nu este valabil pentru toate grupurile de animale. La multe păsări, reptile și insecte, masculii sunt, de fapt, cei care trăiesc mai mult. O posibilă explicație genetică pentru aceste diferențe este cunoscută sub numele de ipoteza sexului heterogametic, care se concentrează pe variațiile cromozomilor sexuali.
La mamifere, femelele posedă doi cromozomi X, în timp ce masculii au un X și un Y (ceea ce îi face de sex heterogametic). Studiile sugerează că deținerea a doi cromozomi X poate oferi femelelor o protecție suplimentară împotriva mutațiilor dăunătoare, ceea ce ar putea contribui la o durată de viață mai lungă. La păsări, acest sistem funcționează invers: femelele au sexul heterogametic.
Folosind înregistrări de la peste 1.176 de specii de păsări și mamifere din grădinile zoologice din întreaga lume, cercetătorii au descoperit un contrast izbitor în ceea ce privește durata de viață, susținând ipoteza sexului heterogametic: la majoritatea mamiferelor (72%), femelele au trăit mai mult, cu o medie de doisprezece procente, în timp ce la majoritatea speciilor de păsări (68%), masculii au trăit mai mult, în general cu o medie de cinci procente. Totuși, a existat o variație remarcabilă, cu multe excepții.
„Unele specii au arătat opusul modelului așteptat”, spune autoarea principală, Johanna Stärk. „De exemplu, la multe păsări de pradă, femelele sunt atât mai mari, cât și mai longevive decât masculii. Așadar, cromozomii sexuali pot fi doar o parte a poveștii.”
Selecția sexuală și îngrijirea parentală influențează durata de viață
Pe lângă genetică, strategiile de reproducere joacă și ele un rol. Prin selecția sexuală, masculii dezvoltă în special caracteristici evidente, cum ar fi penajul colorat, armele sau dimensiunile mari ale corpului, care cresc succesul reproductiv, dar pot scurta durata de viață. Noul studiu susține această presupunere: la mamiferele poligame cu o concurență puternică, masculii mor în general mai devreme decât femelele.
Multe păsări, pe de altă parte, sunt monogame, ceea ce înseamnă că presiunea competitivă este mai mică și masculii trăiesc adesea mai mult. În general, diferențele au fost cele mai mici la speciile monogame, în timp ce poligamia și diferențele pronunțate de dimensiune au fost asociate cu un avantaj mai pronunțat pentru femele.
Îngrijirea parentală joacă, de asemenea, un rol. Cercetătorii au găsit dovezi că partenerul care investește mai mult în creșterea puilor – la mamifere, este cel mai adesea femela, care, în acest caz, tinde să trăiască mai mult. La speciile cu viață lungă, cum ar fi primatele, acesta este probabil un avantaj selectiv: femelele supraviețuiesc până când urmașii lor sunt independenți sau maturi sexual.
Viața în captivitate reduce decalajele în durata vieții, dar nu le șterge
O idee înrădăcinată este că presiunile de mediu – cum ar fi prădătorii, agenții patogeni sau climatele dure – determină decalajele observate dintre masculi și femele. Pentru a testa acest lucru, cercetătorii s-au orientat către populațiile din grădini zoologice, unde astfel de presiuni sunt în mare parte absente. Ei au descoperit că decalajele în durata vieții au persistat chiar și în aceste condiții protejate. Comparând populațiile din grădini zoologice și cele sălbatice, s-a dovedit că decalajele erau adesea mai mici în grădinile zoologice, dar rareori dispăreau – reflectând cazul uman, unde progresele în medicină și condițiile de viață au redus, dar nu au eliminat decalajul în durata vieții.
Concluziile sugerează că diferențele de durată a vieții între sexe sunt adânc înrădăcinate în procesele evolutive – modelate de selecția sexuală și investiția parentală, și că diferențele genetice în sistemul de determinare a sexului pot juca, de asemenea, un rol. Factorii de mediu influențează amploarea diferențelor, dar nu le pot elimina. Prin urmare, diferențele dintre sexe nu sunt doar un produs al mediului, ci parte a istoriei noastre evolutive – și cel mai probabil vor continua să existe în viitor.
