Se spune că luna mai este cea mai importantă lună a primăverii, poate chiar a întregului an – luna înverzirii. O curiozitate: într-un an calendaristic, niciodată o altă lună nu mai începe în ziua din săptămână în care începe luna mai. Denumită popular și Florar, mai este o lună a ierburilor, a prospețimii și culorii. Se manifestă printr-o explozie de vegetație, copacii prind o viață verde, iar muncile agricole se intensifică. Este luna din calendar în care se spune că „Raiul coboară pe Pământ și înverzește totul”.
I.L. Caragiale spunea, în Calendar, despre luna mai: „Monșerii încep a-și umbri ceafa cu umbreluțe albe. Se așază băi mixte la Nicopole și Șiștov.”
Florar este luna cu cea mai puternică influență asupra psihicului uman. Explozia de vegetație, coloristica și parfumul naturii crude, căldura blândă a soarelui sunt văzute de specialiști ca fiind ingredientele ideale pentru sănătatea mintală.
În anii ’80, biologul evoluționist Edward O. Wilson a inventat termenul biophilia cu referire la afinitatea înnăscută a omului pentru natură. Wilson teoretiza că omul a evoluat ca parte a mediului înconjurător și nu ca ceva separat de el. În acest context, efectele psihologice pozitive ale vremii bune si călduroase, dar și lumina lunii mai au fost bine documentate.
Complementar, în peisajul stării de bine apar păsările, aromele nemaisimțite de un an și tot alaiul de frumuseți ale naturii. Nu este de mirare că, în luna mai, serotonina atinge cote maxime. Nivelul crescut al acestui hormon al fericirii conduce la creșterea stării de bine, îmbunătățește somnul, ajută memoria și sporește dorințele sexuale. Deci, e vremea drumețiilor în natură, a plimbărilor.
La drum!