Un gest aparent banal, dar constant, poate avea un impact major asupra sănătății inimii. Specialiștii susțin că doar câteva minute de mișcare după cină pot reduce considerabil riscul de infarct și accident vascular cerebral. Descoperă cum această rutină simplă poate deveni un adevărat scut împotriva bolilor cardiovasculare.
Obiceiurile zilnice îți modelează sănătatea mai mult decât orice alt factor. Modul în care îți începi dimineața, ce mănânci la micul dejun, cum reacționezi la stres, dacă mergi pe jos, cu bicicleta sau cu mașina – toate contează. Iar când vine vorba de sănătatea inimii, stilul de viață și alimentația sunt decisive: aproximativ 80% dintre bolile cardiovasculare pot fi prevenite prin alegeri sănătoase.
Un obicei simplu, dar adesea neglijat, poate face o diferență majoră: plimbarea de după cină.
Plimbarea de seară: Un scut natural împotriva bolilor de inimă
Dr. Yasmine S. Ali, cardiolog preventiv și profesor asociat la Universitatea Vanderbilt, subliniază că o simplă plimbare zilnică, mai ales după masă, poate avea beneficii majore asupra sănătății cardiovasculare.
„Eu ies la plimbare cu câinii mei după fiecare cină, tocmai pentru că știu cât de importantă este această rutină pentru inimă”, spune Dr. Ali. „Chiar și o plimbare de 5-10 minute este suficientă pentru a face diferența.”
Controlul glicemiei, un factor esențial pentru inimă
Unul dintre beneficiile directe ale plimbării după masă este reglarea glicemiei. „Cercetările arată că o plimbare de doar cinci minute după masă are un efect măsurabil asupra controlului nivelului de zahăr din sânge, cu efecte benefice între 60 și 90 de minute după masă”, explică Dr. Ali.
Menținerea glicemiei în limite normale ajută la protejarea vaselor de sânge, reducând astfel riscul de infarct și accident vascular cerebral.
Dovezi științifice clare: Mișcarea scade riscul cardiovascular
Plimbările – indiferent de momentul zilei – au un impact clar și pozitiv asupra inimii. Dr. Ali citează un studiu de referință, Nurses’ Health Study, care arată că mersul pe jos, timp de trei ore pe săptămână, reduce riscul de boli de inimă cu 30-40%, potrivit Jurnalul, care citează Parade.
Mai mult, un studiu din 2024 a demonstrat că un număr zilnic de pași între 4.000 și 10.000 reduce riscul de mortalitate cu 39% și riscul cardiovascular cu 21%, chiar și în rândul persoanelor sedentare. Aceste date sunt susținute și de un alt studiu publicat în British Journal of Sports Medicine.
Cât de mult contează o plimbare zilnică?
„Trecerea de la un stil de viață sedentar la o plimbare zilnică de 30 de minute este una dintre cele mai eficiente schimbări pentru sănătatea inimii”, afirmă Dr. Ali.
Ea subliniază că:
-
O creștere cu 1.000 de pași pe zi reduce riscul de deces din orice cauză cu 15%;
-
O creștere cu 500 de pași reduce riscul de moarte din cauze cardiovasculare cu 7%.
Beneficii multiple: Tensiune, colesterol și articulații
Pe lângă efectele asupra inimii și glicemiei, plimbările regulate după cină pot ajuta și la:
-
scăderea tensiunii arteriale,
-
reducerea nivelului de colesterol,
-
ameliorarea durerilor musculare și articulare.
„Mersul pe jos este o formă excelentă de activitate fizică, accesibilă, fără riscuri majore de accidentare și ușor de integrat în rutina zilnică”, conchide Dr. Ali.