Argintiul din păr nu mai este de mult stigmatul de care se fereau femeile cochete ale anilor din urmă. Conotațiile negative au rămas în trecut, pentru că, în prezent, părul grizonat este o declarație de încredere, de modernitate și un semn al unei vieți bine trăite.
Astăzi găsim aproape trei milioane de hashtag-uri Instagram pentru „greyhair” (păr cărunt), alte 500 de mii pentru „greyhairdontcare” (am părul cărunt, dar nu-mi pasă), aproape 150 de mii pentru „greyhairmovement” (Mișcarea Păr Cărunt) și 2,8 milioane uriașe pentru „silverhair“ (păr argintiu). Pinterest a raportat o creștere a căutărilor pentru „going grey” și există chiar și un cuvânt în tendințe – „grombre” – care descrie creșterea rădăcinilor natural cărunte.
Actrița Salma Hayek și legendarul supermodel Kate Moss și-au sărbătorit șuvițele argintii, Salma numindu-și firele ninse „părul alb al înțelepciunii”. Culoarea gri a părului este îmbrățișată cu entuziasm și de generația Z, care își actualizează podoaba capilară blond platinat cu nuanțe mai reci de argintiu.
Experții în produsele de îngrijire a părului au trecut deja prin valul de entuziasm al publicului consumator față de gri, fie el natural sau obținut în saloanele de coafură.
Becky Sutherland, Ambasador al companiei britanice OSMO, specializată în fabricarea produselor profesionale pentru păr, explică:
Dacă o clientă dorește să-și îmbrățișeze griul natural imediat, hairstylist-ul poate căuta să îndepărteze orice culoare anterioară și apoi să potrivească o vopsea de păr gri cu griul natural al clientei. Eu sfătuiesc ca părul să fie vopsit în nuanțe diferite de gri, astfel încât să aibă un aspect mai natural. Un amestec fin de nuanțe va permite ca rădăcina naturală să crească și să se armonizeze cu lungimile vopsite, obiectivul final fiind, desigur, griul natural. Odată ce baza gri perfectă a fost creată, fiecare vizită ulterioară la salon va dura din ce ăn ce mai puțin timp. O altă opțiune pentru clientele care doresc să revină la griul natural este să lase, pur și simplu, părul să crească. Acesta este un proces mult mai lung, dar care nu îndepărtează vopseaua rămasă pe vârfurile colorate anterior. Cuvântul de ordine, în acest caz, este răbdarea, pentru că procesul de creștere a părului ar putea dura minimum șase luni până ce ar fi oportun ca lungimile distonante să fie îndepărtate cu foarfeca.
În ceea ce privește coafarea părului argintiu, Becky explică: „Părul cărunt natural este mai gros. Există mai puțin pigment în fiecare șuviță și foliculul de păr produce mai puțin sebum. În mod natural, părul cărunt se poate simți uscat, fragil și indisciplinat. Pentru a depăși acest lucru, optați pentru un șampon cu hidratare intensă și un balsam nuanțator eficient în îmbunătățirea tonurilor de argintiu, care nu conține sulfat. De asemenea, asigurați-vă că vă răsfățați părul cu un tratament săptămânal reparator, pentru a-i oferi părului ajutorul suplimentar de care are nevoie. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că este important ca părul să fie protejat împotriva căldurii atunci când este uscat sau coafat, așa că asigurați-vă întotdeauna că folosiți un produs conceput să ofere această protecție atunci când este cazul.