Oamenii de știință au creat embrioni umani sintetici cu ajutorul celulelor stem, în cadrul unui experiment revoluționar prin care este eliminată nevoia a fi folosite ovule sau spermatozoizi. Potrivit jurnaliștilor de la The Guardian, acești embrioni seamănă cu cei aflați stadiile incipiente de dezvoltare umană și „ar putea oferi o fereastră crucială de oportunitate asupra impactului tulburărilor genetice și cauzelor biologice ale avorturilor spontane recurente”.
Cu toate acestea, dezvoltarea embrionilor umani sintetici a ridicat probleme etice și juridice considerabile întrucât entitățile crescute în laborator nu intră sub incidența legislației actuale din Marea Britanie și din majoritatea țărilor.
Structurile nu au o inimă care să bată sau un creier în primele stadii de dezvoltare, însă conțin celule care ar urma să formeze placenta, sacul vitelin și embrionul.
Profesoara Magdalena Żernicka-Goetz, de la Universitatea din Cambridge și de la Institutul de Tehnologie din California, a vorbit acest proces în cadrul unui discurs susținut, miercuri, la reuniunea anuală a Societății Internaționale pentru Cercetarea Celulelor Stem din Boston.
”Putem crea modele asemănătoare embrionilor umani prin reprogramarea celulelor (stem embrionare”, a spus cercetătoarea la întâlnire.
Deocamdată, nu există nicio perspectivă pe termen scurt ca embrionii sintetici să fie folosiți clinic. Implantarea acestora în uterul unei paciente ar fi ilegală și nu este încă clar dacă aceste structuri au potențialul de a se maturiza în continuare după primele stadii de dezvoltare.
Prin elaborarea acestei lucrări științifice, cercetătorii vor să înțeleagă perioada dezvoltării embrionilor. Oamenilor de știință le este permis să cultive embrioni în laborator doar până la o limită legală de 14 zile. Apoi, ei urmăresc cursul dezvoltării mult mai departe, prin analizarea ecografiilor și prin embrionii donați pentru cercetare.
”Dacă modelăm cu adevărat dezvoltarea embrionară umană normală folosind celule stem, putem obține foarte multe informații despre cum începem dezvoltarea, ce poate merge prost, fără a fi nevoie să folosim embrioni timpurii pentru cercetare”, a explicat Robin Lovell-Badge, șeful Departamentului de biologie a celulelor stem și genetică a dezvoltării de la Institutul Francis Crick din Londra, potrivit The Guardian.
Anterior, echipa lui Żernicka-Goetz și un alt grup de cercetătorii de la Institutul Weizmann din Israel au arătat că celulele stem de la șoareci pot fi încurajate să se autoasambleze în structuri asemănătoare embrionilor din primele stadii de dezvoltare, cu un tract intestinal, începuturi de creier și o inimă care bate. De atunci, a început o cursă pentru a transpune această lucrare în modele umane.
„Modelul nostru uman este primul model de embrion uman cu trei linii de vârstă care specifică celulele amnios și germinale, celulele precursoare ale ovulului și spermatozoidului”, a declarat Żernicka-Goetz, conform sursei citate.
Lucrarea completă, realizată de laboratorul Cambridge-Caltech, nu au fost încă publicate într-un jurnal științific.
Această evoluție evidențiază cât de rapid a progresat știința în acest domeniu față de cadrul legal iar oamenii de știință din Marea Britanie și din alte părți se străduiesc deja să elaboreze voluntar linii directoare pentru a reglementa activitatea privind embrionii sintetici.
”Dacă întreaga intenție este că aceste modele sunt foarte asemănătoare cu embrionii normali, atunci, într-un fel, ar trebui să fie tratate la fel. În prezent, în legislație, nu sunt. Oamenii sunt îngrijorați de acest lucru”, a menționat Lovell-Badge.
De asemenea, există o întrebare deocamdată fără răspuns cu privire la faptul dacă aceste structuri au teoretic potențialul de a se dezvolta într-o ființă vie. S-a raportat că embrionii sintetici crescuți din celule de șoarece par aproape identici cu embrionii naturali. Însă, atunci când au fost implantați în pântecele unor șoareci femele, aceștia nu s-au dezvoltat în animale vii. În aprilie, cercetătorii din China au creat embrioni sintetici din celule de maimuță și i-au implantat în pântecele unor maimuțe adulte. Doar câteva au prezentat semnele inițiale de sarcină, însă niciunul dintre embrioni nu s-a dezvoltat mai mult de câteva zile. Oamenii de știință spun că nu este clar dacă bariera în calea unei dezvoltări mai avansate este doar tehnică sau are o cauză biologică mai fundamentală.