Cel mai mare dintre stoici, Lucius Annaeus Seneca – Seneca cel Tânăr sau, simplu, Seneca, om de stat, scriitor și filosof roman născut în ajunul secolului I pe teritoriul Spaniei de astăzi, a traversat prin opera sa două milenii în care ecourile dezvăluirilor despre lupta pentru virtute nu s-au stins nicio clipă.
Reputatul clasicist Gheorghe Guțu, traducătorul volumului care reunește cele 124 de „Scrisori către Luciliu“, desprinse din opera uriașului Seneca, afirma la încheierea acestei laborioase lucrări că „Seneca este primul om modern“.
Epistolarul lui Seneca are prea puțin din specificul unor scrisori autentice. Toate epistolele îi sunt adresate lui Luciliu, dar sunt menite posterității. Nu sunt scrisori în sens tehnic, pentru că nu conțin informații exacte și detalii de circumstanță: epistolele către Luciliu sunt partea vie a operei filosofice senecane. Și, mai ales, epistolele dau profunzime pildei de viață pe care Seneca a lăsat-o posterității. Aceste Scrisori sunt realizate sub o notă morală și abordează subiecte din viața umană de zi cu zi, precum prietenia, dragostea, virtutea, legătura omului cu natura, fericirea, liniștea sufletească, sănătatea spiritului și a trupului. Toate aceste teme sunt tratate dintr-o perspectivă stoică, iar astăzi, la două milenii distanță, citind una dintre Scrisorile lui Seneca, ni se relevă un adevăr dintotdeauna valabil – starea de bine este cea pe care noi înșine avem înțelepciunea de a ne-o crea.
„Seneca îl salută pe Luciliu al său
Cei mai multi dintre oameni, dragul meu prieten, se plâng de rea-voința naturii, căci ne naștem pentru o durată neînsemnată și chiar și acest răstimp care ne-a fost dat zboară atât de repede și cu o asemenea iuțeală, încât pe toți, cu prea puține excepții, viața îi părăsește tocmai când sunt mai pregătiți de viață. Nu doar gloata și poporul lipsit de minte suferă acest – cum este socotit de oameni – rău universal; chiar bărbați plini de faimă au ridicat plângeri din pricina lui. El l-a făcut să exclame pe cel mai de seamă dintre medici: «viața este scurtă, arta – lungă».
Nu este puțin timpul pe care îl avem, ci mult cel pe care l-am pierdut. Viața este îndeajuns de lungă și ne-a fost dată din plin pentru împlinirea faptelor de mare importanță, dacă viața întreagă este bine chibzuită; însă când este risipită în lux și nepăsare, când nu este consumată în numele unui scop bun, atunci când clipa ultimă ne silește, înțelegem că am trecut printr-o viață de care nu ne-am dat seama că se duce.
Așa este: nu primim o viață scurtă, ci ne-o facem scurtă, nu îi ducem lipsa, ci suntem risipitori. Asemenea marilor și regeștilor bogății, care, când ajung în mâna unui stăpân rău, se irosesc, în timp ce altele, chiar modeste, dacă sunt încredințate unui bun paznic, cresc prin bună folosință, viața noastră se întinde mult pentru cel care și-o orânduiește bine.
Pentru ce ne plângem de natură? Ea s-a purtat cu bunăvoință: e lungă viața, dacă știi s-o folosești. Altminteri, pe unul îl stăpânește o avariție nesățioasă; pe altul, o hărnicie sârguincioasă în treburi de prisos; unul se îmbată cu vin, altul e amorțit de toropeală; pe un altul îl obosește ambiția, depinzând mereu de părerile celorlalți, pe altul, patima nesăbuită a negoțului îl duce către toate pământurile și toate mările, în speranța de câștig; plăcerea armelor îi chinuie pe unii preocupați să-i pună în primejdie pe alții, ori neliniștiți să nu fie ei înșiși puși în primejdie; sunt unii pe care îi consumă, printr-o servitute de bună voie, o plecare în fața superiorilor fără așteptarea vreunei recunostințe; mulți sunt ocupați fie să jinduiască la soarta altora, fie să se vaite de a lor; cei mai mulți, care nu urmăresc nimic precis, sunt șovăielnici, inconstanți și nemulțumiți de ei înșiși – ei sunt azvârliți din cauza usurătății lor spre planuri mereu noi; unii nu și-au stabilit principii după care să se călăuzească pe drumul vieții, ci soarta îi surprinde în timp ce lâncezesc și cască – e atât de clar că așa se întâmplă, încât nu pun la îndoială adevărul din cuvintele pe care cel mai de seamă dintre poeți le-a rostit parcă într-un fel de oracol: «Partea din viață pe care o trăim cu adevărat este subțire». Căci tot restul existenței nu este viață, ci doar timp.
Rămâi cu bine.
Seneca“