Boala cardiovasculară (BCV) continuă să rămână principala cauză de morbiditate şi mortalitate în lume. Decesele cauzate de BCV rămân alarmant de ridicate şi se estimează că în 2030 vor atinge cifra de 23 de milioane.
Potrivit INSP, grupul bolilor cardiovasculare includ afecţiuni ale inimii, boala vasculară cerebrală şi boli ale aparatului circulator. Acestea cuprind toate bolile inimii şi ale sistemului circulator, incluzând hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, insuficienţa cardiacă şi accidentul vascular cerebral.
Factorii de risc cardiovascular sunt multipli şi se pot împărţi în doua categorii: neinfluenţabili şi influenţabili. Primii includ genul, vârsta, poziţia socioeconomică, factorii de mediu şi antecedentele familiale ale bolii.
Factorii de risc modificabili pentru bolile cardiovasculare includ hipertensiunea arterială, diabetul, obezitatea, hipercolesterolemia, consumul de tutun şi produse conexe, stresul, tulburările de somn, stilul de viaţă sedentar, consumul dăunător de alcool şi alimentaţia nesănătoasă.
De asemenea, prezenţa hipertensiunii arteriale reprezintă un factor de risc pentru apariţia accidentului vascular cerebral, infarctului miocardic, etc.
Conform datelor Societăţii Europene de Cardiologie în anul 2019, s-a estimat că sunt aproximativ 113 milioane persoane care trăiesc cu boli cardiovasculare.
În România, conform datelor medicilor de familie una din patru persoane, deci peste 4 milioane de români, se aflau în evidenţă cu o boală cardiovasculară.
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în UE. În 2020 au existat 1,7 milioane decese cauzate de bolile sistemului circulator, un procent echivalent cu 32,7% din totalul deceselor.
În România una din două persoane a murit printr-o afecţiune cardiovasculară, reprezentând un procent de 52%, aproape dublu faţă de ponderea la nivelul UE.
În România, ratele mortalităţii prin accident vascular cerebral au fost de trei până la patru ori mai mari decât media UE 12.
De asemenea, tot în România, factorii de risc pentru bolile cardiovasculare sunt la valori mari, astfel: consum redus de fructe şi legume – 98%, activitate fizică inadecavată – 92%, suprapondere şi obezitate – 59%, colesterol crescut – 55%, consum episodic abuziv de alcool – 35%, fumat – 19%, Hipertensiune arterială – 16%, valori crescute ale glicemiei – 15%.
S-a dovedit faptul că, prin renunţarea la fumat, reducerea cantităţii de sare, consumul mai mare al fructelor şi legumelor, activitatea fizică regulată şi evitarea consumului excesiv de alcool se reduce riscul apariţiei de boli cardiovasculare.
În acest context, în luna decembrie se derulează la nivel naţional, sub sloganul „Dăruiţi o inimă sănătoasă celor dragi! Cunoaşteţi-vă riscul şi preveniţi apariţia bolilor cardiovasculare!”, campania privind prevenţia bolilor cardiovasculare – “Inimi în dar”.
Scopul acestei campanii este informarea adulţilor cu privire la factorii de risc cardiovascular şi efectele acestora asupra sănătăţii în vederea creării unor comportamente sănătoase.