Dacă ți-ar plăcea să te plimbi mai mult cu propria mașină, să știi că n-ar fi rău să-ți faci timp, pentru că această distracție îți poate oferi o mulțime de beneficii de ordin mental și fizic.
Dacă nu te-ai gândit niciodată să-ți iei mașina la o plimbare doar de dragul de a o conduce sau dacă ți-ai dorit asta, dar nu ai văzut vreun beneficiu în acest demers, tot ce trebuie să faci este să arunci o privire pe aceste pagini pentru a descoperi cum îți poate îmbunătăți șofatul starea generală de bine. Așadar, lectură plăcută și, apoi, drum bun!
REFLECȚIE
O serie studii științifice au concluzionat că șofatul de plăcere poate aduce numeroase beneficii pentru sănătate. Beneficiile psihologice ale condusului sunt cu adevărat speciale. Șofatul te poate ajuta să îți calmezi anxietatea și, implicit, contribuie la susținerea sănătății mintale. De asemenea, îți oferă timpul și spațiul de care ai nevoie pentru a te gândi la modalități de a-ți rezolva probleme care te frământă. S-ar putea chiar să descoperi că o parte a creierului tău este eliberată și că, astfel, poți gândi cu mai multă claritate.
ENERGIE
Știai că șofatul îți poate aduce un boost de energie și, în plus, poate fi un foarte bun exercițiu de concentrare? Este adevărat că nu toată lumea își poate permite să plătească pentru o mașină sport care vine la pachet cu multă adrenalină și multă admirație, dar satisfacția de a-ți conduce propriul autovehicul îți dă, fără îndoială, o stare de bine. Uneori, mașinile noastre sunt ca și copiii – al nostru e cel mai frumos!… Oricum, amintește-ți că mașina poate contribui la rutina de wellness pe care o ai sau ai vrea să o introduci în viața ta.
MINDFULNESS
Șofatul este o modalitate fantastică de a petrece mai mult timp cu tine însuți. Vei putea practica mai mult mindfulness și vei fi mai în acord cu gândurile și emoțiile tale. Desigur, este dificil să practici mindfulness atunci când ești îngrijorat că mașina ta se defectează tot timpul, așa că asigură-te că e în bună stare de funcționare, astfel încât să-ți fie o companie nu numai plăcută, ci și de nădejde.
ANTISTRES
Dacă te simți foarte stresat, atunci o schimbare a mediului ar putea fi ceea ce îți trebuie. Dacă locul de muncă e un prilej de tensiune, atunci o ieșire cu mașina, după programul de lucru, poate fi o soluție potrivită pentru a te detensiona. O muzică bună și o gură de aer proaspăt pot calma și te pot relaxa mai bine decât multe alte opțiuni la care te-ai putea gândi.
CONCLUZIE
Șofatul este mai mult decât un simplu mijloc practic de a te deplasa dintr-un loc în altul. Are puterea de a-ți îmbunătăți starea de bine mentală și fizică. Îmbrățișează călătoria și bucură-te de efectele pozitive pe care le poate avea asupra vieții tale. Dar ai grijă cum conduci!
APROPO
Tu știi care este stilul tău de condus?
Psihologia conducerii: care este stilul tău de condus?
În fiecare an, la nivel global, accidentele rutiere curmă aproximativ 1,2 milioane de vieți și produc multe alte milioane de răniți, dar și pagube imense. Preocupați de gravitatea statisticilor, cercetătorii care efectuează studii despre șofat au început să facă distincție nu numai între anumite comportamente și obiceiuri de conducere, ci și între stilurile de conducere. În speranța că acest lucru va ajuta la combaterea și izolarea anumitor practici periculoase, diverse echipe de cercetători au studiat șoferii și obiceiurile lor perioade mai îndelungate. Unul dintre cel mai apreciate studii în acest sens este cel al echipei conduse de profesorul de psihologie Orit Taubman – Ben-Ari, de la Universitatea Bar-Ilan, din Tel Aviv, care, în urma unei cercetări desfășurate timp de 20 de ani, a conceptualizat patru stiluri de conducere.
Stilul SUPĂRAT
Așa-numitul „stil furios și ostil” de conducere se caracterizează prin expresii frecvente de furie, iritare și comportament ostil față de alți șoferi de pe șosea. Astfel de manifestări includ înjurături, claxoane, flashuri și altele. Potrivit studiului realizat de Taubman-Ben-Ari și colegii săi, acest stil de conducere a fost adoptat mai mult de bărbați decât de femei, în special de bărbații mai tineri. Desigur, toată lumea se enervează pe drum, totuși oamenii care prezintă astfel de stiluri de condus sunt supărați la volan de cele mai multe ori. Inutil să spunem că șofatul furios este periculos nu numai pentru ceilalți șoferi din trafic, ci și pentru sănătatea psihologică și emoțională a celui care o afișează. Experții sugerează că atunci când apare sentimentul de furie, ar trebui să respiri foarte încet și să încerci să te calmezi cu un gând frumos sau cu muzică relaxantă. „Dacă te simți supărat extrem de des, este bine să apelezi la profesionist, deoarece acest lucru te-ar putea scuti de multe probleme în viitor“, spune prof. Taubman-Ben-Ari.
Stilul NESĂBUIT
Acest stil de condus este, de asemenea, adoptat mai mult de bărbați decât de femei și, din nou, vârsta este un predictor semnificativ – cu cât șoferul este mai în vârstă, cu atât este mai puțin probabil ca acesta să conducă imprudent. Similar cu stilul furios, stilul de condus nesăbuit a fost adoptat mai mult de persoanele care, la testele de personalitate, obțin scoruri scăzute pentru agreabilitate și conștiinciozitate. Acest stil este probabil cel mai riscant dintre toate cele patru și este motivul principal pentru care cercetătorii elaborează teste pentru a măsura fiecare stil și, astfel, a izola grupurile de șoferi cu risc, cum ar fi adolescenții. Stilul de condus nesăbuit este caracterizat prin depășirea vitezei admise, căutarea de senzații tari extreme și încălcarea deliberată a normelor de conducere. Oamenii care adoptă acest stil tind să fie neînfricați, sunt încântați de riscuri și se grăbesc să încalce legea. „Interesant este că unii dintre cei care demonstrează acest comportament par să fie relativ calmi în alte situații, ceea ce înseamnă că acest domeniu are nevoie de mult mai multă cercetare“, arată prof. Taubman-Ben-Ari.
Stilul ANXIOS
Potrivit studiului, acest stil este demonstrat mai mult de femei decât de bărbați și nu depinde atât de mult de vârstă pe cât depinde de anii de experiență în conducerea autovehiculelor. Cu alte cuvinte, dacă nu ai condus mult timp, este cel mai probabil să adopți acest stil de condus. Nu este clar dacă experiența limitată determină adoptarea stilului anxios sau, invers, dacă oamenii care demonstrează acest stil aleg cu bună știință să conducă mai puțin. În unele cazuri, acest stil poate fi, de asemenea, clasificat ca fiind periculos, deoarece șoferul este lipsit de încredere, de multe ori apreciază greșit distanțele și viteza altor vehicule și adesea conduce foarte, foarte încet. Adepții acestui stil tind să vadă șofatul ca pe o experiență tensionată, stresantă, care reprezintă o amenințare pentru viața lor, indiferent de situația de în care se află la volan și de context. „Dacă și tu privești șofatul în acest fel și te îngrijorezi excesiv, ar trebui să vorbești cu cineva în care ai încredere sau cu un psiholog, care te poate ajuta să depășești această anxietate“, recomandă prof. Taubman-Ben-Ari.
Stilul ATENT
Acest stil este întâlnit mai des la femei decât la bărbați și mai mult la persoanele în vârstă decât la tineri. Stilul atent se caracterizează prin considerație față de ceilalți participanți la trafic și un nivel sporit de atenție. Oamenii care adoptă acest stil tind să fie agreabili și calzi, conștiincioși, sensibili și capabili să facă față anxietății într-un mod sănătos. În general, acest stil este adoptat de persoanele echilibrate, care nu caută senzațiile tari cu orice preț. „Acest al patrulea stil se traduce printr-o atitudine la volan calmă și încrezătoare și este, bineînțeles, stilul care ar trebui să constituie norma“, concluzionează prof. Taubman-Ben-Ari.
Te recunoști într-unul dintre aceste stiluri de condus?
De ce este mașina atât de importantă pentru bărbați
Aproape 70% dintre bărbați consideră că este mai ușor să aibă grijă de mașina sau mașinile lor decât de propria sănătate. Peste 40% dintre reprezentanții sexului dur sunt reticenți când trebuie să meargă la medic pentru a-și rezolva problemele de sănătate, în schimb, își duc imediat mașina la „doctor“ ori de câte ori „tușește“. Aceste două concluzii sunt rezultatele unui sondaj comandat de Men’s Health Network (MHN) și realizat de compania Abbott Laboratories. MHN – este o organizație educațională internațională non-profit a profesioniștilor din domeniul sănătății și a persoanelor interesate, care se concentrează pe îmbunătățirea sănătății masculine.
Autorii cercetării spun că prea mulți bărbați ignoră simptomele afecțiunilor de sănătate tratabile și sunt reticenți la consulturile medicale sau pur și simplu refuză clar să meargă la doctor – uneori chiar și timp de șase luni, până la un an după ce au prezentat primele semne serioase ale bolii. Această statistică este mai mult decât îngrijorătoare, având în vedere că multe boli pot fi tratate dacă se intervine în fază incipientă. Mașinile acestor bărbați, însă, nu au de ce să se îngrijoreze. La primul simptom, vor fi duse rapid la „doctor“…