Aflată în topul personalităților din domeniul medicinei din România care au schimbat lumea, alături de Ion Cantacuzino – cel care a creat aşa-numita „metodă Cantacuzino“ de vaccinare antiholerică, de Nicolae Paulescu – descoperitorul insulinei, de George Emil Palade – laureat al Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină sau de Victor Babeș – autorul primului tratat de bacteriologie din lume, Ana Aslan, specializată în gerontologie, este probabil unul dintre cele mai răsunătoare nume ale medicinei româneşti la nivel internaţional.
Acad. Ana Aslan a realizat, în 1952, vitamina H3 – produs geriatric cunoscut sub numele de Gerovital şi brevetat, începând cu 1966, în mai mult de 30 de ţări. Gerovital H3 este, astăzi, cel mai longeviv medicament geriatric din lume.
Încă mai trăiesc medici care au avut privilegiul să învețe de la cea care a descoperit secretul tinereții fără bătrânețe, a creat primul Institut de Geriatrie din lume și a tratat nume mari la nivel global, între care se disting Josif Broz Tito, Charles de Gaulle, Nikita Hrușciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Mao Zedong, Aristotel Onassis sau Salvador Dali.
Să ne gândim la bătrânețe de la tinerețe
Cu peste 30 de ani de practică și activitate medicală continuă, atât în țară, cât și în străinătate, dr. Ana Oleniuc, medic geriatru și gerontolog, este unul dintre cei mai cunoscuți experți în medicina longevității din România. Despre medicamentul-miracol al dr. Aslan, Gerovital, spune cu mândrie de român că este primul produs anti-aging care, în cele peste șapte decenii de existență, a trecut cu succes proba timpului.
Gerovitalului i s-a asociat deseori sintagma tinerețe fără bătrânețe. Cum vedeți această asociere? Este un vis, un mit, o realitate?
Dr. Ana Oleniuc: Nu știu dacă este o întrebare sau este doar un gând. Aș vrea totuși să o parafrazez pe doamna profesor Ana Aslan, care spunea că să fii veșnic tânăr nu înseamnă să ai veșnic 20 de ani, ci înseamnă sa fii optimist, să te simți bine, să ai un ideal pentru care să lupți și pe care să îl cucerești. Nu se moare de bătrânețe, spunea Ana Aslan, se moare de boală și acesta a fost crezul care a călăuzit-o toată viața și pe care l-a validat prin propria existență.
În cele din urmă, bolile ne fac să îmbătrânim mai repede și ne suprimă ani din viață. Ce facem, totuși, ca să nu murim răpuși de boală?
Dr. Ana Oleniuc: Ca să o luăm cu începutul, aș vrea să vă vorbesc despre Ana Aslan, supranumită și femeia care a învins bătrânețea și care a inventat un produs capabil să întârzie procesul de îmbătrânire, adică Gerovital H3. Este un produs biotrofic, original, românesc și, în același timp, primul medicament creat anume să întârzie bătrânețea. După numeroase cercetări clinice și experimentale, Ana Aslan a ajuns la un deziderat – „să adăugăm viață anilor și nu numai ani vieții“. Prof. Ana Aslan a introdus concepția profilactică în abordarea fenomenelor normale și patologice ale îmbătrânirii, considerând gerontoprofilaxia o metodă esențială a întârzierii sau evitării fenomenelor morbide la vârsta a treia și a introdus orientarea cercetării fenomenelor de involuție asociate înaintării în vârstă către trei domenii: biologic, clinic și social.
După decenii de la inventare, Gerovitalul a fost revalidat ca produs care ajută la încetinirea îmbătrânirii. Care este situația astăzi?
Dr. Ana Oleniuc: E mai mult decât atât. Există, acum, în lume, o conjunctură favorabilă, pentru că efectul eutrofic al procainei, care e substanța activă din Gerovital, și al Gerovitalului însuși a fost reconsiderat. Astfel, Gerovitalului i s-a demonstrat recent, din nou, prin metode avansate de cercetare, eficacitatea în tratamentul și prevenirea îmbătrânirii. De fapt, Ana Aslan asta a țintit inițial: geronto-profilaxia. Asta spune că bătrânețea se tratează în tinerețe! Un tratament urmat de tânăr – în jurul vârstei de 40 de ani – pregătește o bătrânețe frumoasă, sănătoasă, în formă. Proprietățile eutrofizante ale Gerovitalului au capacitatea de a preveni sau ameliora fenomenele involutive și patologice care determină procesul de îmbătrânire, de a preveni sau întârzia instalarea bolilor cronice, iar în cazul existenței lor, ameliorarea în mod semnificativ, împiedicând complicațiile care scurtează viața.
Terapia Ana Aslan este personalizată și individualizată în funcție de vârsta, patologia asociată și alte particularități ale pacientului. Gerovitalul folosit de la o vârstă timpurie, adică de la 40 de ani, a condus la prelungirea duratei de viață, dar și la buna calitate a ei. Acțiunea sa la nivel molecular este îndreptată spre normalizarea activității metabolice celulare și a biomembranelor, cu efecte asupra stimulării procesului de regenerare tisulară. Acțiunea sa energizantă la nivelul sistemului nervos central contribuie la menținerea sau restabilirea funcțiilor neuropsihice, neurovegetative și neuroendocrine, precum și la stimularea funcției trofice a sistemului nervos, cu efecte pozitive asupra întregului organism.
Spuneați că Gerovitalul ar trebui folosit de la vârsta de 40 de ani. Putem devansa sau amâna acest… prag, ca să-l numim așa?
Dr. Ana Oleniuc: În conceptul de prevenire sau de îmbătrânire frumoasă al Anei Aslan figurează vârsta de 40 de ani. Dar, științific, procesul de îmbătrânire începe când se termină procesul de creștere, deci atitudinea noastră din tinerețe pregătește o bătrânețe activă, frumoasă și sănătoasă. Fundamental din punct de vedere biologic, procesul de îmbătrânire este scăderea capacității de adaptare a corpului, care trebuie înțeles atât la nivelul funcțiilor diferitelor organe și sisteme, cât și la nivelul metabolismului celular. Capacitatea de adaptare cuprinde ansamblul mecanismelor de reglare care duc la echilibrul mediului interior. Perturbarea acestui echilibru, mai ales în condiții de stres fizic, chimic și psihic, duce la procesul de îmbătrânire. Căile și mecanismele îmbătrânirii fiziologice și patologice sunt diferite, dar duc în același punct: perturbarea ireversibilă a capacității unui organism viu de a menține în echilibru dinamic constantele mediului său intern.
Pot fi definite, în continuare, geriatria și gerontologia ca laturi ale medicinei care reprezintă speranța pentru ziua de mâine?
Dr. Ana Oleniuc: Exact acesta a fost meritul principal al Anei Aslan. Ea a fost premiată internațional nu numai pentru studiile de pionierat în domeniul gerontologiei și geriatriei, dar mai ales pentru punerea în evidență a medicinei sociale. Să nu uităm că Ana Aslan a creat, în 1952, la București, primul Institut de Gerontologie și Geriatrie din lume, punând accent pe inserția socială a persoanelor vârstnice și, în consecință, prelungind bătrânețea activă și de bună calitate. În același an, Organizația Mondială a Sănătății i-a conferit premiul „Leon Bernard“.
Revenind la Gerovital, ce conține el, de fapt, și ce ar trebui să știm despre acest supliment în momentul în care decidem să-l luăm?
Dr. Ana Oleniuc: De fapt, este un medicament, este un tratament la limita dintre suplimente și medicamente și are la bază procaina ca substanță activă. Procaina este o substanță de sinteză. Dar în ce a constat genialitatea Anei Aslan în cee ace privește Gerovitalul? Folosind procaina, uzitată atunci ca anestezic local, a observat efectele de întinerire, eutrofice ale acestei substanțe. Efectele durau, însă, foarte puțin. Atunci, a întreprins cercetări pe termen lung, cu diferite concentrații de procaine, la diferite PH-uri, creând Gerovitalul, care este un tratament anti-îmbătrânire, dar care, de fapt, este o moleculă cu efect regenerare la nivel celular. Este un regenerant atât la nivelul mitocondriei, care este plămânul celulei, cât și la nivelul membranei celulare, unde se stimulează regenerarea și repararea celulelor lezate.
Fundamental din punct de vedere biologic, îmbătrânirea înseamnă perturbarea acelui echilibru interior dintre toate funcțiile și sistemele interne și la care organismul nu se mai poate adapta. Gerovitalul exact acolo acționează, ajutând organismul să se reechilibreze, să se reseteze. Există două acțiuni clare ale Gerovitalului la nivelul corpului, apropo de îmbătrânire la nivel celular și la nivel energetic.
Care este, în opinia dvs. de medic cu o experiență atât de bogată, așa-zisul secret al longevității, pentru că nu toți îmbătrânim la fel?
Dr. Ana Oleniuc: Sunt medic de 30 de ani și pot să spun că sunt mai multe secrete. Dar cheia este echilibrul. Echilibrul și armonia, cărora li se adaugă seriozitatea care ne este necesară ca să ne menținem starea de sănătate încă de foarte tineri. La ora actuală, avem foarte multe metode de a îmbătrâni frumos, avem mult mai multe decât erau cândva – exemple sunt suplimentele alimentare, anumite tehnici sau Gerovitalul, care… a depășit „vârsta“ de 70 de ani, trecând testul timpului și demonstrându-și eficacitatea. Ceea ce pot eu să vă spun este din experiența pacienților mei, care vin de zeci de ani pentru a face acest tratament întineritor și pe care îl continuă la ei acasă cu un tratament de întreținere, în așa fel încât vârsta lor biologică rămâne mult mai mică decât cea cronologică.
Conform constatărilor actuale, Gerovitalul este un medicament geriatric anti-îmbătrânire care își are locul său în cărțile de medicină. Suplimente alimentare cu rol benefic în prevenirea și tratarea îmbătrânirii sunt multe, dar multe dintre ele sunt efemere. Pe când Gerovitalul a rămas și, mai mult decât atât, a revenit în atenția lumii științifice medicale, fiind votat din nou ca foarte bun.
Doamnă doctor, ce mesaj le adresați, pe scurt, celor foarte mulți care își doresc să îmbătrânească frumos, după „rețeta“ Anei Aslan?
Dr. Ana Oleniuc: Aș avea multe mesaje. Sunt medic geriatru de peste 30 de ani și, așa cum spuneam anterior, geriatria este speranța vârstei de mâine. Mesajul meu cel mai important ar fi în principal pentru cei tineri și, din fericire, am din ce în ce mai mulți pacienți tineri care vor să își pregătească o bătrânețe frumoasă, longevivă, încă de acum. Așadar, asta aș dori să le transmit tinerilor – să se gândească din timp la longevitatea lor. Să ne gândim la bătrânețe de la tinerețe!