Iaurtul, răspunsul ştiinţei la anxietate şi la depresie. O bacterie rezolvă problemele

iStock-177545720.jpg
iaurt

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Virginia, lactobacilii ar ajuta organismul să gestioneze stresul şi situaţiile complicate, indică un studiul american.

Cercetările se concentrează din ce în ce mai mult pe posibilele cauze care duc la dezvoltarea anxietăţii şi depresiei. Potrivit unui studiu al Universităţii din Virginia, lactobacilii, bacteriile prezente în corpul nostru, dar şi în alimentele fermentate şi în iaurt, ar ajuta organismul să gestioneze stresul, îmbunătăţindu-ne sănătatea mintală.

„Cercetarea noastră ar putea deschide calea descoperirii de noi terapii pentru tratamentul tulburărilor de anxietate şi a depresiei”, a explicat pentru MedicalXPress profesorul Alban Gaultier, şeful Departamentului de Neuroscience de la Universitatea din Virginia şi autorul principal al studiului.

Lactobacilii ar putea influenţa pozitiv starea de spirit

Cercetătorii au identificat rolul Lactobacillus, separându-l de toate celelalte microorganisme care trăiesc în interiorul corpului nostru şi care formează microbiota.

„Descoperirea noastră evidenţiază modul în care Lactobacilii prezenţi în intestin influenţează tulburările de sânge, starea de spirit şi sistemul imunitar”, a mai spus Gaultier.

Un studiu din 2020 evidenţiase deja rolul lactobacililor în ameliorarea tulburărilor de dispoziţie, deşi „motivele pentru care s-a întâmplat acest lucru erau încă neclare”, adaugă profesorul.

Cu acest studiu, totuşi, cercetătorii au reuşit să înţeleagă modul în care lactobacilii influenţează comportamentul şi starea de spirit şi cum absenţa lor poate agrava diagnosticele de anxietate şi depresie.

Aceste bacterii, de fapt, stabilizează nivelurile unui mediator imunitar, interferonul gamma, care reglează răspunsul organismului la stres.

Articole similare

Cele mai bune alimente pentru sănătatea pielii

14 dec 2025
Pe măsură ce oamenii de știință descoperă mai multe despre dietă și corp, devine din ce în ce mai clar că alimentația afectează semnificativ starea, aspectul și evoluția pielii odată cu...

Mituri despre alimentație, spulberate în 2025

14 aug 2025
De multe ori, a naviga în apele nutriției poate părea similar cu a încerca să-ți găsești drumul printr-un labirint de mituri și concepții greșite. Miturile despre alimente sunt idei larg...

Atenție: iată limita reală de cafeină

29 aug 2025
Cafeina vinde – atât în supermarket, cât și în știri. Cel puțin o dată pe an apare o poveste șocantă despre un nou produs super-cafeinizat – fie o limonadă „turbo”, fie o băutură...