Concluziile mai multor studii științifice leagă mediul din ce în ce mai zgomotos în care trăim de incidența bolilor cardiovasculare, a anxietății și a depresiei, precum și de pierderea auzului. Dar acesta nu este singurul motiv pentru care avem nevoie de mai multă pace și liniște în viața noastră…
Dacă nu ne îndepărtăm niciodată de zgomot, nu ne vom oferi ocazia de a asculta tăcerea, de a afla ce conține și cât de bine ne face.
Un studiu din 2006 al Universității din Pavia, Italia, despre muzică a dezvăluit în mod neașteptat cât de mult apreciază corpul și creierul tăcerea. Cercetătorii au investigat modul în care diferite tipuri de muzică – de la clasică la techno, de la raggae, la rap – au afectat markerii stresului, inclusiv tensiunea arterială, ritmul cardiac și frecvența respirației. Pe înregistrări au fost lăsate, aleatoriu, și două minute de liniște, ca măsură de control, însă s-a dovedit că tocmai ascultarea acestei… liniști a făcut ca markerii să atingă cele mai bune valori.
Petrecerea timpului în tăcere – prin meditație, rugăciune sau singur în natură – este, de milenii, parte integrantă din practicile spirituale și religioase ale omenirii. Este o cale către autodisciplină, cunoaștere și autocunoaștere și o modalitate de apropiere de divinitate. – „Faptul că importanța tăcerii a fost revelată ca o trăsătură a spiritualității pe diferite continente, în epoci diferite, vorbește despre importanța sa”, spune Gordon Hempton, ecologist acustic și militant pentru conservarea locurilor liniștite.
Paradoxal, în lumea zgomotoasă de astăzi, tăcerea este adesea văzută ca un gol care trebuie umplut. Pe parcursul documentării pentru cartea sa intitulată Arta pierdută a liniștii: Reconectarea la puterea și frumusețea tăcerii, scriitoarea britanică Sarah Anderson a fost surprinsă să descopere că mulți oameni privesc tăcerea ca pe un lucru negativ – „Li se pare plictisitoare, inconfortabilă sau chiar amenințătoare”, spune ea. Anderson însăși este o iubitoare a liniștii, dar recunoaște că, uneori, nu se poate abține să se întrebe dacă nu cumva timpul petrecut în liniște și tăcere este o risipă.
„Încă de la Revoluția Industrială, zgomotul a fost sinonim cu productivitatea și progresul. De atunci încoace, trăind în zgomot, am uitat valoarea liniștii, spune Gordon Hempton.
Noțiunea de tăcere ca prezență, mai degrabă decât ca absență a zgomotului, nu este doar o plăsmuire. Creierul nostru exact așa percepe. Un studiu din 2023, de la Universitatea Johns Hopkins, SUA, a descoperit că creierul procesează tăcerea în același mod în care prelucrează sunetele – ca pe un eveniment care intervine. – „Tăcerea nu este doar dedusă dintr-o lipsă de input auditiv, ci este percepută ca fapt“, spune Ian Phillips, profesor de filosofie și neuroștiințe și coautor al studiului intitulat Auzim, într-adevăr, tăcerea.
Există, de asemenea, dovezi că practicarea tăcerii poate promova neurogeneza – crearea de noi celule cerebrale – în hipocamp. În cadrul unui experiment științific, cercetătorii au plasat mai mulți șoareci într-un spațiu perfect izolat fonic și i-au expus la diferiți stimuli auditivi, inclusiv la liniște totală, timp de două ore pe zi. Toate scenariile sonore, de la un concert de pian de Mozart, la strigătele puiului de șoarece, au stimulat proliferarea celulelor precursoare în hipocamp. Aceasta este prima etapă a neurogenezei. Cu toate acestea, după o săptămână, celulele noi au devenit neuroni funcționali doar la șoarecii care au primit și tratamentul tăcerii. Rezultatul a fost o surpriză pentru cercetători, care au teoretizat că, fiind extrem de rar experimentată în lumea șoarecilor, liniștea totală a determinat un nivel de atenție care „ar putea stimula neurogeneza ca pregătire pentru viitoare provocări cognitive”.
Un mediu complet lipsit de zgomot ar fi fost la fel de neobișnuit pentru strămoșii noștri. – „Ar fi fost un motiv de îngrijorare, indicând prezența unui prădător sau absența biodiversității, ceea ce înseamnă absența hranei”, spune Hempton. Acest lucru poate explica de ce, într-un studiu al Universității Suedeze de Științe Agricole, care a folosit realitatea virtuală pentru a investiga efectul acțiunii de a privi peisaje naturale asupra sănătății mintale, s-a constatat că vizualizarea peisajelor împădurite fără sunet nu este relaxantă, ci tulburătoare.
Termenul „peisaj sonor” se referă la combinația de sunete prezente într-un anumit mediu și la modul în care o percepem. Aceasta include sunete naturale – cele produse de animale, plante și vreme – și sunete așa-numite umane, de la conversații și muzică, până la zgomotul vehiculelor și utilajelor din diverse industrii. „Putem diferenția aspectele unui peisaj sonor – spre exemplu, cât este de plăcut, precum și cât este de încărcat de evenimente acustice (câtă activitate acustică este prezentă), predictibilitatea (se așteaptă zgomotul?), semnificația sau importanța”, spune Joshua Smyth, profesor de psihologie a sănătății la Ohio State University. Dacă ați asculta refrenul zorilor, ați putea aprecia peisajul sonor ca fiind plin de evenimente, previzibil și plăcut, în timp ce renovarea casei de alături alături ar putea fi evaluată ca fiind plină de evenimente sonore, dar neplăcută.
„Zgomotul nu este niciodată neutru. Percepția cuiva despre zgomot este un factor major în modul de inducere a stresului”, spune Joshua Smyth.
Acest lucru a fost demonstrat de un studiu al Universității din Gävle, Suedia, care a expus două grupe de participanți la un singur sunet neclar, spunându-le celor din prima grupă că este vuietul unei cascade, iar celorlalți, că este zgomotul unor utilaje industriale. Celor din prima grupă li s-a părut că sunetul este mai regenerator din punct de vedere mental, decât l-au perceput cei din al doilea lot.
Peisajele sonore naturale sunt benefice pentru creierul uman – cel puțin parțial – deoarece, spre deosebire de zgomotul șantierelor, al avioanelor sau al notificărilor primite pe telefon, ele fac parte din moștenirea noastră auditivă. „Creierul a evoluat de-a lungul unei eternități auzind sunetele naturii și, adesea, pentru perioade lungi de timp, nimic altceva”, amintește Richard Cytowic, profesor de neurologie la Universitatea George Washington. – „Tăcerea este un nutrient esențial. Ne este necesară ca să gândim.”
Dar, pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai gălăgioasă, liniștea este tot mai greu de găsit. Nivelul mediu de zgomot în mediile urbane a crescut cu 0,5-1 decibel în fiecare an din ultimele trei decenii. Pe lângă faptul că este un mare disconfort, zgomotul cronic excesiv a fost direct legat de bolile cardiovasculare, anxietate și depresie, pierderea auzului și, la școlari, dezvoltarea cognitivă afectată. Unul din cinci europeni este, în prezent, expus la niveluri de poluare fonică socotite dăunătoare sănătății, potrivit unui raport din 2024.
Pentru Hempton, căștile audio, căștile de protecție și dopurile de urechi nu sunt o soluție. „Simțul nostru auditiv este menit să ne conecteze cu oameni și locuri, iar căștile ne desparte de lume”, spune el.
Este firesc să vrem să înlocuim zgomotul urban deranjant cu muzica preferată sau cu un podcast, dar există riscul ca sunetul redat non-stop în urechi să facă din liniște o experiență atât de rară, încât, atunci când o întălnim, facem tot ce putem pentru a o umple imediat. „Oamenilor le este frică de tăcere. De aceea televizorul este pornit în mod constant pe post de zgomot de fundal. Creierul nostru nu a evoluat niciodată pentru a face față unui nivel de stimulare non-stop”, avertizează Gordon Hempton.
Ce sfaturi dă el în acest sens? Iată-le: „Opriți televizorul. Mergeți la o plimbare. Lăsați-vă telefonul acasă. Priviți copacii și cerul!“.
