Un studiu al Universității Harvard, început cu 85 de ani în urmă și aflat în derulare și astăzi, care l-a inclus și pe președintele Statelor Unite, John F. Kennedy, demonstrează că bunele relații în familie și îmbrățișarea comunității ne ajută mai mult decât orice altceva să trăim o viață mai lungă, mai sănătoasă și, în cele din urmă, mai fericită. Pe de altă parte, singurătatea ucide. De ce se întâmplă așa, explică ultimii doi dintre cei patru directori ai Studiului Privind Dezvoltarea Adulților.
Când oamenii de știință au început să urmărească starea de sănătate a 268 de studenți ai Colegiului Harvard, în 1938, în timpul Marii Depresiuni, sperau că studiul longitudinal va scoate la lumină rezultate care să indice modalități de a duce o viață sănătoasă și fericită. Au obținut însă mult mai mult decât și-au dorit.
AȘTEPTĂRI DEPĂȘITE
Pe parcursul Studiului Privind Dezvoltarea Adulților al Universității Harvard – unul dintre cele mai întinse studii din lume despre viața adultă, monitorizând, printre alții, bărbații unei familii care au supraviețuit timp de aproape 80 de ani, oamenii de știință americani au colectat o mulțime de date despre sănătatea lor fizică și mentală.
Din cohorta inițială de la Harvard, recrutată ca parte a studiului Grant, doar câțiva sunt încă în viață și toți au peste 90 de ani. Printre recruții inițiali s-au numărat cel care avea să devină președintele John F. Kennedy și Ben Bradlee, redactor-șef al cotidianului Washington Post timp de 26 de ani. În studiul original nu a fost inclusă nicio femeie, deoarece, în perioada respectivă, Harvard, cea mai veche universitate din Statele Unite, era rezervată doar bărbaților.
Ulterior, universitarii și-au extins cercetările pentru a include descendenții bărbaților recrutați inițial, care acum numără 1.300 și au aproximativ 55 și 65 de ani, pentru a afla cum experiențele timpurii de viață afectează sănătatea și îmbătrânirea în timp. Unii dintre acești noi participanți au devenit oameni de afaceri de succes, medici, avocați, iar alții au ajuns să fie schizofrenici sau alcoolici, dar nu pe căi inevitabile.
În deceniile intermediare, grupurile de control s-au extins. În anii 1970, 456 de locuitori din centrul orașului Boston au fost înrolați ca parte a studiului Glueck, iar 40 dintre ei sunt încă în viață. În urmă cu mai bine de un deceniu, cercetătorii au început să includă soțiile în studiile Grant și Glueck.
LECȚII UIMITOARE
De-a lungul anilor, cercetătorii au studiat traiectoriile de sănătate ale participanților și viața lor in extenso, inclusiv triumfurile și eșecurile lor în carieră și căsătorie, iar descoperirea a produs lecții uimitoare și nu numai pentru cercetători.
„Descoperirea surprinzătoare este că relațiile și cât de fericiți suntem în relațiile pe care le avem au o influență extrem de puternică asupra sănătății noastre”, a spus Robert Waldinger, directorul studiului, psihiatru la Spitalul General din Massachusetts și profesor de psihiatrie la Harvard Medical School. „A avea grijă de corpul tău este important, dar îngrijirea relațiilor tale este și o formă de îngrijire de sine. Asta cred că este revelația.”
Relațiile apropiate, mai mult decât banii sau faima, sunt cele care îi fac pe oameni fericiți de-a lungul vieții, a relevat studiul. Aceste legături îi protejează pe oameni de nemulțumirile vieții, ajută la întârzierea declinului mental și fizic și sunt mai buni predictori ai vieții lungi și fericite decât clasa socială, IQ-ul sau chiar genele. Această constatare s-a dovedit adevărată în general atât în rândul bărbaților de la Harvard, cât și în rândul participanților din centrul orașului.
PREDICȚII INCREDIBILE
Cercetătorii care au studiat cu atenție date, inclusiv dosare medicale vaste și sute de interviuri și chestionare, au descoperit o corelație puternică între viața înfloritoare a bărbaților și relațiile lor cu familia, prietenii și comunitatea. Mai multe studii au descoperit că nivelul de satisfacție al oamenilor generat de relațiile lor, la vârsta de 50 de ani, a fost un predictor mai bun al sănătății fizice decât nivelul lor de colesterol.
„Când am pus cap la cap tot ce știam despre ei la vârsta de 50 de ani, nu nivelul lor de colesterol a prezis modul în care vor îmbătrâni”, a spus Waldinger, „ci cât de mulțumiți erau de relațiile lor. Oamenii care erau cei mai mulțumiți în relațiile lor la 50 de ani erau cei mai sănătoși la 80 de ani.”
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că satisfacția conjugală are un efect protector asupra sănătății mintale. O parte a unui studiu a constatat că persoanele care au avut căsătorii fericite la 80 de ani au raportat că starea lor de spirit nu a avut de suferit nici măcar în zilele în care au îndurat durere fizică. Cei care au avut căsnicii nefericite au simțit mai multă durere, atât emoțională, cât și fizică.
UCIGAȘUL TĂCUT
Subiecții care au păstrat relații calde au trăit mai mult și mai fericiți, a arătat Waldinger, iar cei singuratici au murit adesea la vârste mai scăzute. „Singurătatea ucide”, a spus el. „Singurătatea este la fel de nocivă ca fumatul sau alcoolismul.”
Potrivit studiului, cei care au trăit mai mult și s-au bucurat de o sănătate bună au evitat fumatul și alcoolul în exces. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că cei care beneficiau de un sprijin social puternic au experimentat o deteriorare mentală mai mică pe măsură ce îmbătrâneau.
Într-un studiu recent, cercetătorii au descoperit că femeile care, raportat la partenerii lor, se simțeau în siguranță din punct de vedere afectiv, erau mai puțin deprimate și mai fericite în relațiile lor și aveau, de asemenea, funcții de memorie mai bune decât cele cu conflicte maritale frecvente.
PROTECȚIE FORMIDABILĂ
„Relațiile bune nu ne protejează doar corpurile; ne protejează în primul rând creierul”, a spus Waldinger. „Și acele relații bune nu e neapărat să fie netede tot timpul. Unele dintre cuplurile noastre octogenare e posibil să se fi certat zi de zi, dar atâta timp cât au simțit că se pot baza cu adevărat unul pe celălalt atunci când lucrurile devin dificile, acele certuri au fost uitate.”
Deoarece îmbătrânirea începe de la naștere, oamenii ar trebui să aibă grijă de ei înșiși în fiecare etapă a vieții, spun cercetătorii.
„Îmbătrânirea este un proces continuu”, a explicat Waldinger. „Puteți vedea cum, după vârsta de 30 de ani, oamenii încep să se înscrie pe traiectorii de sănătate diferite, așa că începeți să aveți grijă de voi cât mai devreme în viață, pentru a vă stabili pe cea mai bună traiectorie a îmbătrânirii. Cel mai bun sfat pe care îl pot da este următorul: „Ai grijă de corpul tău ca și cum ai avea nevoie de el timp de 100 de ani, pentru că s-ar putea să ai nevoie!“
PATRU REGIZORI
Studiul, la fel ca subiecții săi de început, a avut o viață lungă, cuprinzând patru regizori, ale căror mandate reflectă interesele medicale și opiniile lor asupra vremii.
Sub primul director, Clark Heath, care a lucrat din 1938 până în 1954, studiul a reflectat viziunea dominantă a epocii asupra geneticii și a determinismului biologic. Primii cercetători au crezut că trăsăturile de personalitate, constituția fizică și capacitatea intelectuală au determinat dezvoltarea adultului. Ei au făcut măsurători antropometrice detaliate ale craniilor, au scris note aprofundate despre funcționarea organelor majore, au examinat activitatea creierului prin electroencefalograme și chiar au analizat scrisul de mână al bărbaților.
În prezent, cercetătorii le recoltează subiecților probe de sânge pentru teste ADN și le examinează imagistic organele și țesuturile cu ajutorul scanerelor RMN, proceduri care ar fi sunat ca științifico-fantastice în 1938. În acest sens, studiul în sine reprezintă o istorie a schimbărilor pe care le aduce timpul.
FACTORI PROTECTORI
Psihiatrul George Vaillant, care s-a alăturat echipei în calitate de cercetător în 1966, a condus studiul din 1972 până în 2004. Pregătit ca psihanalist, Vaillant a subliniat rolul relațiilor și a înțeles importanța crucială a acestora în economia unei vieți lungi și plăcute.
În cartea intitulată „Îmbătrânind sănătos”, Vaillant a scris că șase factori au prezis îmbătrânirea sănătoasă pentru bărbații din studiul Harvard: activitatea fizică, absența abuzului de alcool și a fumatului, deținerea mecanismelor mature necesare pentru a face față suișurilor și coborâșurilor vieții, o greutate corporală optimă și o căsătorie solidă. Pentru bărbații din centrul orașului, educația a fost un factor suplimentar. „Cu cât au beneficiat de mai multă educație, cu atît oamenii din centrul orașului au avut mai multe șanse să renunțe la fumat, să mănânce în mod rațional și să consume alcool cu moderație”, a scris Vaillant.
Cercetările lui Vaillant au evidențiat rolul acestor factori de protecție în îmbătrânirea sănătoasă. Cu cât subiecții bifau mai mulți factori, cu atât erau mai mari șansele pentru o viață mai lungă și mai fericită.
„În anii ’30, când a început studiul, nimănui nu îi păsa de empatie sau atașament”, a spus Vaillant. „Dar cheia îmbătrânirii sănătoase sunt relațiile, relațiile, relațiile.”
Studiul a arătat că rolul geneticii și al strămoșilor longevivi se dovedește mai puțin important pentru longevitate decât nivelul de satisfacție generat de relațiile de la mijlocul vieții, recunoscut acum ca un bun predictor al îmbătrânirii sănătoase.
„Cei care erau o epavă când aveau 20 sau 25 de ani, s-au dovedit, ulterior, a fi octogenari minunați. Pe de altă parte, alcoolismul și depresia severă pot transforma oameni care au pășit în viața de adult ca vedete, în vârstnici metamorfozați în epave.”, a comentat Vaillant.
GESTIONAREA STRESULUI
Al patrulea director al studiului, Robert Waldinger, a extins cercetarea la soțiile și copiii bărbaților recrutați inițial. Acesta este un studiu de a doua generație, iar Waldinger speră să-l extindă în a treia și a patra generație. „Probabil că nu se va mai lansa niciodată un studiu asemănător”, a spus el despre cercetarea de aproape un secol de la Harvard, adăugând că mai sunt încă multe de aflat și de învățat.
„Încercăm să vedem cum gestionează oamenii stresul, dacă organismul lor se află în dilema cronicizată «luptă sau fugi»“, a spus Waldinger. „Vrem să aflăm cum se face că o copilărie dificilă îți poate distruge corpul, peste decenii, în a doua parte a vieții.”
Întrebat ce lecții a învățat din studiu, prof. Waldinger a mărturisit că practică meditația zilnic și investește timp și energie în relațiile sale mai mult decât înainte. – „Este ușor să te izolezi, să fii prins în păienjenișul muncii și să nu-ți mai dai seama cât de mult a trecut de când nu ți-ai mai văzut anumiți prieteni, așa că încerc să acord mai multă atenție relațiilor mele decât înainte.”
Robert Waldinger, psihiatru, psihanalist, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School și actualul director al Studiului Privind Dezvoltarea Adulților derulat de Universitatea Harvard:
„Descoperirea surprinzătoare este că relațiile și cât de fericiți suntem în relațiile pe care le avem au o influență extrem de puternică asupra sănătății noastre.“
George Vaillant, psihiatru, profesor la Harvard Medical School, director de cercetare al Departamentului de Psihiatrie al Spitalului Brigham și, timp de 30 de ani, director al Studiului Privind Dezvoltarea Adulților al Universității Harvard:
„În anii ’30, când a început studiul, nimănui nu îi păsa de empatie sau atașament, dar cheia îmbătrânirii sănătoase sunt relațiile, relațiile, relațiile!”
